Evadez din mine

Am acumulat în mine toată negația umanității. Am inhalat neputința celor dragi și în loc să o expir în spațiile străine mie am ales inconștient să-mi transform afectul într-un spațiu septic unde moartea îmi devorează pasiunile. Cred adânc și cu putere în faptele semenilor, nicidecum în vorbele lor. Vorbele sunt în cele mai multe cazuri doar fraze bine ticluite, fără să exprime discernământ sau logică. Cuvintele spun despre noi mult mai multe decât spunem noi prin ele. Cuvintele ne trădează falsitatea și ne condamnă la singurătate. Din nefericire nici în singurătate nu reușim să fim sinceri cu noi înșine pentru că ne temem de ceea ce suntem real. Aleg singurătatea și frica față de ceea ce sunt în detrimentul a ceea ce pot să-mi ofere semenii. Renunț chiar și la nobila iubire dacă în spatele ei se văd spasmele afectului sub loviturile perverse ale rațiunii. Cât timp nu le pot împăca nu reușesc a fi împăcat cu mine însumi. Sunt supus la rându-mi ciclului universal moștenit prin creație: iubesc, deci exist, sunt complet expus la suferință, rațiunea crește empiric și mă obligă la supraviețuire. Când sunt la un pas de renunțare o singură idee mă salvează. Resemnarea. Și atunci, evadez din mine ...

Cluj Napoca
octombrie, 2008