Suntem slabi, proști și răi!

Suntem slabi, proști și răi! O s­ă aveți poate impresia că exagerez, dimpotrivă, sunt cât se poate de blând! Scriam acum câtva timp despre eroi, nici n-aș fi putut pierde vremea într-un mod mai inutil. De ce? Pentru că toți eroii au murit sau sunt în curs de a muri. Nu avem nici cea mai mică intenție de a ne exploata partea cu adevărat bună din noi. Furăm, mințim, jignim, înșelăm, lovim, mușcăm, ucidem. Și toate astea înainte de micul dejun! Am văzut aseară \'\'United 93\'\' un film bazat pe atentatele de la WTC, mi-a fost foarte greu să adorm după ce am văzut declarațiile familiilor care și-au pierdut atunci persoanele dragi. Unde erau eroii când nebunii aceia au pus în genunchi întreaga lume? Unde eram eu? Unde erai tu? Am văzut cum niște oameni simpli au înțeles că nu vor mai vedea lumina unei alte zile, că nu-și vor mai strânge niciodată în brațe mama, tatăl, soțul... . Și, în loc să plângă disperați, să se ascundă, au decis să lupte pentru noi toți. Bineînțeles că și-au pierdut viața, dar în urma acțiunii lor mai mult decât eroică, au reușit să salveze lumea așa cum o cunoaștem. Dacă avionul acela ar fi lovit Casa Alba și ar fi ucis președintele de atunci al SUA ar fi fost un dezastru de proporții inimaginabile. Ar fi urmat un război care ar fi curmat sute de mii de suflete. Care poate ne-ar fi adus și pe noi în prima linie. Cine poate ști? Cred că ne-am pierdut ultimii eroi în acea zi. Suntem aproape șapte miliarde de oameni, ne oferim acest titlu cu o nonșalanță absurdă din moment ce e evident că habar nu avem cum ar trebui să se poarte un OM, și toți lovim disperați cu coatele în stânga și în dreapta fără să ne pese dacă cel de lângă noi mai respiră sau nu. Ne inventăm motive pentru toate crimele: religie, democrație, libertate. Adevăratele lor nume sunt de fapt: nebunie, putere, iluzie. Am ucis în numele lui Dumnezeu încă din cele mai vechi timpuri pentru că tot ce ne trebuia era un motiv, ne-am impus ideea unui mod de viață care a rămas încă un vis, ne mulțumim să credem că suntem liberi dacă putem să închidem ochii înainte de a adormi. Merităm tot ce ni se întâmplă, suntem direct responsabili de toate atrocitățile umanității, fiecare dintre noi! Nu cred că am putea exista într-o lume edenică, nu am ști cum să supraviețuim fără vederea sângelui, fără să provocăm lacrimi din simplul motiv că e în puterea noastră. E trist că nu reușim să vedem că suntem niște cai înhămați la o căruță dar că tragem fiecare în altă direcție. Mă întreb cât o să ne mai suporte pământul pe care pășim? Mi-am pierdut toată încrederea în umanitate, în rolul ei. Mi-am pierdut încrederea în tine! Tot ce mai putem face acum, pentru că e prea târziu să mai schimbăm ceva, e să aplicăm singura lege rămasă încă în picioare: UCIDE SAU VEI FI UCIS. Da, e legea junglei, asta pentru că aici printre blocurile înnegrite de fum și praf suntem doar niște animale în jungla pe care ne-am creat-o! Într-un alt ton, de fapt..., ce tot vorbesc? Nu am alt ton! Nu ne putem permite nici un moment de sinceritate, de blândețe; am fi, fără îndoială, sfâșiați înainte de a apuca să clipim. Suntem niște CRIMINALI și ar trebui măcar să nu ne mai ascundem. Să ne strigăm oribilele fapte din toți plămânii pentru ca nu cumva vreun extraterestru rătăcit să aterizeze între colții noștri. Sunt dezgustat, oripilat de fețele inocente cu care ne întâmpinăm unii pe alții. Nu avem nici măcar curajul de a ne arăta adevărata natură. Asta pentru că, undeva în adâncul sufletului nostru mic și negru, știm că nu e bine ce facem. Știm că vom suporta consecințele, că vom suferi fără încetare până când esența noastră se va pierde în neant. În neantul din care nu ar fi trebuit niciodată să scăpăm! Acum, sunt curios ce vei face după ce vei citi ce am scris eu mai sus. Vei râde disprețuitor, sau vei rămâne dusă pe gânduri? Oricare va fi alegerea ta sper ca sufletul tău să poată păși mai departe pentru că, să nu uităm, mâine va fi o zi mai bună decât cea de azi! Sau poate mai rea...? Trăim într-o lume guvernată de puterea banului, aici nu mai contează decât cine are cele mai multe și mai grase conturi bancare. Acestea sunt timpurile despre care se vorbește în Apocalipsă, timpurile sumbre în care umanitatea se zbate în propria-i neputință. Ultimele valori dispar cu o repeziciune înspăimântătoare și tot ce rămâne e nodul din gâtul tău și lacrima pe care o ucizi înainte de a se naște. Nici măcar să plângem nu mai știm (nu mai e demn, vezi Doamne!) Civilizație. Evoluție. Himere. Așa e dragii mei! Ne place să ni se spună cât de civilizați suntem. Cine acel civilizat? Oare ești tu? Oare sunt eu? O fi bătrânica aceea care e forțată să intre la mititica pentru că a înfipt un țăruș în pământul pe care-l avea pe persoană fizică? (adică era al ei) Sau poate că e mai civilizat omul de afaceri, ilustrul businessman care reușește să delapideze sume astronomice fără ca justiția, dacă-i putem spune așa, să prindă veste? Exemple de genul acesta ar continua acest modest articol într-un roman, dar cine naiba ar vrea să scrie așa ceva atâta timp, sau cine ar dori să-l citească? Nevermind... Apoi ne place să ne spunem că am evoluat. Că nu mai suntem creaturile alea grotești care se împreunau pe întuneric acum vreo sută de ani! Cică nu mai suntem atât de murdari, că nu mai trăim aiurea-n tramvai. Aiurea! Acum avem un scop, un țel vezi Doamne. Iar scopul, stimabililor, e adevărata himeră! E ceea ce am vrea cu toții să facem dar nu reușim niciodată, e ceea ce ne-am dori să fim dar nu putem pentru că suntem împiedicați în ultimul moment. E finalul atât de puțin grandios al vieții noastre. Eu nu încerc să spun aici că sunt altfel decât tine, sau că noi am fi altfel decât restul haitei. Nu. Suntem toți o apă ș-un pământ. Nu avem dreptul de a fi diferiți într-o lume în care frații noștri încă se mai zbat în întuneric. Aș vrea să lansez acum un mesaj umanitar, unul de ajutorare a aproapelui, dar văd bine cât de pointless ar fi. Nu cred că suntem capabili de a ne ajuta unii pe alții, nu încă în orice caz. Nu cât timp vrem fiecare dintre noi să conducem lumea! Titlul acestui articol nu a venit după vreo chibzuință îndelungată dar reușește să sintetizeze în doar trei cuvinte întreaga rasă umană. A ajuns un fel de brand de sine stătător și remarc cu tristețe că ori de câte ori vreun cunoscut îmi citează vreun pasaj o face zâmbind palid, ca și cum ar fi o glumă, dar nu e.