Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"înfășurat în ghebele vârstelor"3795 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
36 rezultate
Camelia C.PetreCC

Camelia C.Petre

AutorAtelier

Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.

15 poezii, 0 proze

Alexandrina MateescuAM

Alexandrina Mateescu

AutorAtelier

Mă numesc Alexandrina Mateescu, sunt născută în miez de iarnă în satul dintre plopi, prin geamul casei mele în fiece dimineață schițez răsăritul, pe care-l port de la primele poezii în suflet. Cel mai frumos joc al dimineții sunt razele de lumină care alunecă printre gene și înfășură sufletul în cîntul veșnic al începuturilor.

22 poezii, 0 proze

Ciprian CioiulescuCC

Ciprian Cioiulescu

AutorAtelier

M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...

2 poezii, 0 proze

François VillonFV

François Villon

AutorClasic

François Villon (cca.1431 - cca.1474) a fost unul dintre primii mari poeți ai Franței. 1431-probabil la începutul verii se naște Francois de Montcorbier, zis Villon. 1441-Francois Villon, care locuia cu mama sa într-o mahala de lângă mănăstirea Cordelierilor, e adus de către aceasta în casa canonicului Guillaume Villon, unde se stabilește. Poetul își începe studiile la Universitatea din Paris. 1449-Villon este declarat absolvent al Universității. 1451-Celebra strămutare a pietrei numite Pârțul-Dracului din fața casei domnișoarei de Bruyeres, bătrâna pizmașă și rea de gură. Autori: Villon și prietenii săi. Datorită relațiilor canonicului Guillaume Villon, F. Villon îl cunoaște pe Robert D'Estouteville, Marele Prevot al Parisului, și cunoscând-o pe Ambroise de Lore, soția lui Robert scrie Balada dăruită de Villon unui gentilom abia însurat, ca s-o trimită soției sale cucerite cu sabia. Obține iertarea sa și a prietenilor săi. 1452-În urma episodului mai sus amintit, episod cu grave...

38 poezii, 0 proze

PP

patricia megiesu & El, Pepenele

AutorAtelier

neimportant, dar studii de chimie alimentara, divortata; insurat a treia oara, 5 copii, contabil si paznic la harbuzerie

1 poezii, 0 proze

Aurelian StroeAS

Aurelian Stroe

AutorAtelier

Am aparut pe lume mai devreme sau mai tarziu decat mi-as fi dorit. La inceputul educatiei mele, civilizatia m-a obligat sa scriu cu mana dreapta, iar acum, imi mai aduc aminte cateodata de asta, cand nu pot tine pixul si ma chinui sa scriu incet, incet cu mana stanga. Nu sunt insurat, cred ca nimeni inca nu s-a gandit la mine ca la un sot, iar copii se pare ca am fost (ne)norocos sa nu am. Iar la final, ca noi toti,... o sa cam mor.

14 poezii, 0 proze

înfășurat în ghebele vârstelor

de Bejliu Anne-Marie

nu. nu mai știu ce să spun când toate rod ca șobolanii glodul din stânga trupului acel glod atât de bătăios lucios noduros o viață întreagă m-am poticnit în mine iar sinele a râs în hohote de tot...

PoezieAtelier

Ieri și azi

de Maria Tirenescu

Þinând-o de mână pe bunica ei, Ioana iese mândră pe poarta grădiniței. Vizibilă bucurie stăruie pe chipul femeii. - Bunica Maria, putem să ne plimbăm puțin? - Da, trecem prin parc, dacă vrei. - Sigur...

ProzăAtelier

Letiția

de catmardra

Letiția așa, aplecată peste mătura ei, sârguincioasă ca întodeauna se grăbea să termine cu măturatul ultimelor scări din blocul de locuințe unde pentru un salariu de nimic trudea în disprețul total...

ProzăAtelier

Prezentare carte

de nicolae tomescu

O carte document. O carte, pe care odată ce o iei în mână, cu greu mai poate fi lăsată până nu ajungi la ultima filă. Interesează în primul rând pe cei ce își au originile în Mărginimea Sibiului sau...

ArticolAtelier

Înfășurat în aripi de mercur

de Constanța Buzea

Oricât trecuse sufletul de pur, De dor de moarte se îmbolnăvi. Înfășurat în aripi de mercur Surâzător, cuvântu-l umili. Dar, fără suflet nu avem contur, Suntem săraci fără melancolii. Sufletul meu,...

PoezieClasic

Un bărbat înfășurat în femeie

de Carmen Sorescu

dorm în spatele tău parcă aș îmbrățișa un munte cu poteci neștiute sânii stalactite se înfig între coaste îți devorez șira spinării precum omida albastră dimineața erupe într-o femeie cu părul lung...

PoezieAtelier

Ca un cactus înfășurat în bandă de scotch

de Ecaterina Ștefan

ca un cactus înfășurat în bandă de scotch îmi doresc să fiu altundeva m-am săturat să-mi vorbească doar genii și loci trebuie să ies prin fereastră cumva pe podul de deasupra râului bega aș merge...

PoezieAtelier

Furculita mea in pieptul tau

de Raluca - Georgiana Ardeleanu

Înfășurat în folie De alimentară democrată, M-am aruncat pe patul tău de cale, Ca două zale ciuruite. Șerbet turtit,dospit, Cum te simțeai în fiecare seară a ființei tale, Cutie de chibrituri a...

PoezieAtelier

Oda in metru antic

de ng

Nu credeam sa pot a muri vreodata Pururi tânăr infășurat in haina-mi Ochii mei \'năltam visatori la steaua singuratatii in doi

PoezieAtelier

Din când în când

de Virgil Teodorescu

Din când în când blestemând sunt dansatorul falic fără pași înfășurat în mantia de aer cu picioarele la înălțimea umerilor și gândurile la înălțimea corturilor în locul inimii ar fi binevenit vântul...

PoezieClasic

Oda (in metru antic)

de Mihai Eminescu

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata; Pururi tânar, înfasurat în manta-mi, Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii. Când deodata tu rasarisi în calea-mi, Suferinta tu, dureros de dulce......

PoezieClasic

Odă (în metru antic)

de Mihai Eminescu

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în...

PoezieClasic

Odă (în metru antic)

de Mihai Eminescu

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei ‘nălțam visători la steaua Singurătății. Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce… Până-n...

PoezieClasic

Femeia în roșu

de Ramona Irimescu

alerg prin grădină acoperită cu mătase uitându-mă după fructe înviate din flori tu m-ai vrut o prințesă a zidului un fel de Ană închisă într-o minte barbară fără să-mi înțelegi mișcarea rotundă a...

PoezieAtelier