Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"începe să se arate câte un mugur"20149 rezultate

0.08 secundeMeilisearch
40 rezultate
Wolfgang BorchertWB

Wolfgang Borchert

AutorClasic

Wolfgang Borchert s-a născut la 20 mai 1921 la Hamburg. Tatăl său, un om retras și plin de sensibilitate, era învățător la școala elementară din Hamburg-Eppendorf, iar mama scriitorului, Hertha Salchow, provenită din mediul rustic, aducea cu ea, în vâltoarea vieții din marele port german, poezia nostalgică a lumii de care se despărțise. Rezervat și tolerant, Fritz Borchert își educă fiul într-un spirit liberal, neîncercând să-i imprime nici un fel de convingeri religioase. Petrecându-și copilăria în mijlocul fiilor de marinari, căpitani de vase și negustori, Wolfgang Borchert, natură veselă prin excelență, rămâne totuși în timpul anilor de școală un izolat, un tânăr ciudat și excentric care nu arăta un interes deosebit pentru studiu. Nonconformismul adolescentin al lui Borchert începe să devină din ce în ce mai manifest. Ținuta vestimentară frapantă, preferința pentru anumite spectacole de teatru și opere expresioniste, afișarea dorinței de realizare a unei libertăți necondiționate,...

1 poezii, 0 proze

Victor BraunerVB

Victor Brauner

AutorClasic

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamț și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante. Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia. Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919 - 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul român Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada...

3 poezii, 0 proze

Panait IstratiPI

Panait Istrati

AutorClasic

Scriitorul român de expresie franceză se naște la Brăila, ca fiu natural al spălătoresei Joița Istrate și al unui contrabandist grec. Crescut la Baldovinești, satul mamei sale, urmează cu greu școala primară, în 6 ani, ramînînd doi ani repetent. E ucenic într-o cîrciumă, plăcintar, vînzator ambulant, ca să-și cîștige existența. Copilul sărac începe să citească mult. Călătorește hoinar la București, Constanța, Cairo, Neapole. Este atras de sindicate și de programul socialiștilor. Vagabondează din nou prin lume (Cairo, Paris, Elveția). Viețuind în mizerie, se îndreapta spre Nisa, bolnav și singur pe lume, unde în 1921 încearcă să se sinucidă. Este salvat. Îi adresează o scrisoare lui Romain Rolland, acesta îi răspunde și, în 1923, apare povestirea “ Chira Chiralina “, cu prefața cunoscutului scriitor. În 1927, vizitează Moscova si Kievul (asistă la turnarea filmului după această povestire). În 1929 revine în U.R.S.S. și află, pe viu, adevărurile despre dictatura comunistă a lui Stalin....

6 poezii, 0 proze

Ionut BalanIB

Ionut Balan

AutorAtelier

10 ianuarie 1988 - primul tipat in Maternitatea Spitalului Municipal-Caracal; decembrie 1989 - participant activ al Revolutiei (probabil ca plangeam si-mi rodeam unghiile); 1995 - plecarea la scoala (eu nu voiam, da' ai mei voiau sa aiba copilu' scoala...); 1997 - incepe sa se contureze spiritul de revolutionar (sparg primul meu geam; de fapt, al directorului...); 1998 - clasa a patra... primul meu sarut... Doamne, cat m-am mai speriat!!! ; 1999 - ma mut, impreuna cu familia, in metropola Craiovei, din motive care nu va privesc; 2000 - urmeaza o perioada de nerecunoastere a propriei persoane, de renegare a lui Dumnezeu, de revenire la El, de lacrimi, de zambete fortate... pierdusem tot ceea ce construisem pana atunci... 2002 - prima poezie buna scrisa de subsemnatul... urmeaza o perioada de glorie - recunoasterea profesorilor de limba si literatura romana, publicarea creatiilor in revista scolii, nopti lungi de betie si de scris, redescoperirea muzicii extraordinare a lui Tudor...

23 poezii, 0 proze

Max ErnstME

Max Ernst

AutorClasic

Max Ernst (n. 2 aprilie1891, Brühl - d. 1 aprilie 1976, Paris) a fost un pictor și sculptor modernist german, care a aderat în 1919 la curentul dadaist, pentru ca, în anul 1924 - o dată cu apariția oficială a suprarealismului - să se încadreze în această mișcare. Max Ernst, fiul unui pictor care lucra la o școală de surdo-muți, s-a născut la 2 aprilie 1891 în orășelul Brühl, lângă Köln. În anul 1908 începe să studieze Filosofia, Psihologia și Istoria Artelor la Universitatea din Bonn, unde îi va cunoaște pe pictorul August Macke - care îl introduce în grupul \"Der Blaue Reiter\" (\"Călărețul albastru\") - și pe sculptorul Hans Arp, cu care va deveni prieten foarte apropiat. Începuturile sale artistice stau sub influența pronunțată a expresionismului german pe de o parte, și a operelor lui Giorgio De Chirico pe de altă parte. Citește de asemenea foarte mult, cunoaște operele lui Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire și Arthur Rimbaud. În timpul primului război mondial este rănit și...

2 poezii, 0 proze

Camilo José CelaCC

Camilo José Cela

AutorClasic

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1989. Camilo José Cela (n. 11 mai 1916, Iria Flavia, Padron, Coruña – d. 17 ianuarie 2002, Madrid) a fost un scriitor spaniol. Camilo José Cela s-a născut în 1916 la Iria Flavia, dar peste cîțiva ani familia sa se mută în Madrid, oraș care va marca profund atît personalitatea, cît și opera scriitorului. S-a înscris la facultatea de medicină, pe care a abandonat-o pentru a asista la cursurile noii înființate facultăți de literatură și filozofie. Începe să scrie primele poeme. Se înrolază de partea franchiștilor în războiul civil spaniol (1936-1939), în timpul căruia este rănit. După întoarcerea acasă, începe să aibă o atitudine independentă și provocatoare, respingând dictatura lui Franco, asemeni prietenului său Ernest Hemingway. Pe plan literar, această stare de spirit i-a corespuns adoptarea stilului literar numit "tremendismo" (cuvânt luat din limbajul corridei), care este caracterizat prin descrierea parții întunecate a...

0 poezii, 0 proze

Nina CassianNC

Nina Cassian

AutorClasic

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian (n. 27 noiembrie 1924, Galați), este o poetă, eseistă și traducătoare româncă. S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Elena, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând "să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc." În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânara poetă. Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste La scara 1/1. În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa sa, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. "După un ocol de...

73 poezii, 0 proze

KM

Karl Marx

AutorClasic

S-a nascut pe 5 mai 1818 in Germania, in orasul Trier. Tatal sau a fost avocat. Dupa ce a terminat liceul la Trier, Marx a studiat intai la universitatea din Bonn, iar apoi la cea din Berlin. La Berlin Marx s-a alaturat grupului \"hegelienilor de stanga\" care aveau tendinte revolutionare. Dupa absolvirea universitati, Marx isi scrie teza de doctorat pe tema: \"Deosebirea dintre filosofia naturi la Democrit si filosofia naturii la Epicur\". In aceasta lucrare Marx se situa inca pe pozitii idealiste. Dupa ce si-a sustinut in mod stralucit teza si a primit diploma de doctor la facultatea de filosofie a universitatii din Jena, Marx s-a intors la Bonn, de unde, in octombrie 1842, a plecat in Colonia, unde a devenit redactor-sef al \"Gazetei Renane\", organ al burgheziei radicale din Renania. Senin caracterizeaza perioada activitatii lui Marx la \"Gazeta Renana\" ca perioada cand incepe sa se contureze trecerea lui Marx de la idealism la materialism si de la democratismul revolutionar la...

2 poezii, 0 proze

CC

Caius Valerius Catullus

AutorClasic

CAIUS VALERIUS CATULLUS cca 84 a.C., se naste la Verona intr-o familie importanta, care avea legaturi politice cu Cezar, Caius (se citesteste Gaius) Valerius Catullus 66 a.C., la 18 ani vine la Roma, unde erau si alti tineri talentati din aceeasi provincie cu el, Galia Cisalpina, cu care se imprieteneste 62 a.C., la 22 de ani incepe marea sa dragoste, iubirea pentru Lesbia, asa cum o denumeste - in amintirea marii poete din Lesbos, Safo - pe cea care a fost identificata drept Clodia, sora tribunului P. Clodius Pulcher si sotia consulului Q. Metellus Celer, asadar provenind din vechea familie patriciana a Claudiilor 58 a.C., se pare ca ii moare un frate in Troada 57 a.C., pleaca impreuna cu prietenul sau, poetul C. Helvius Cinna, in cohorta propretorului C. Memmius Gemellus in Bitinia, dar nu reuseste sa se imbogateasca 56 a.C. Catul se intoarce la Roma, unde constata ca iubita lui ducea o viata de desfrau si porneste o serie de atacuri foarte crude impotriva ei si a celor care o...

9 poezii, 0 proze

MD

Mahmud Darwish

AutorClasic

1941: Mahmud Darwish s-a născut într-o familie de proprietari de pământ, în satul Birwa lângă Akko, Palestina. 1948: Familia lui Darwish se vede nevoită să părăsească forțat satul, după ce acesta a fost declarat ca aparținând noului stat – Israel. 1949: Familia lui Darwish se întoarce pe teritoriile care acum sunt ale Israelului și se stabilește în satul Dayru-l-Assad. 1970: După numai un an de universitate la Moscova, Darwish se decide să nu se mai întoarcă în Israel și rămâne la Cairo, Egipt. 1972: Darwish se mută la Beirut, Liban, unde începe să colaboreze cu OEP ca editor al lunarului Šu\'un Filistiniyya, Afaceri Palestiniene. 1975: Este numit director al Centrului de Cercetări OEP. 1982: Odată OEP expulzat din Beirut, după invazia israeliană, Darwish se mută în Cipru. Primește Premiul Ibn Sina. 1983: Primește Premiul Lenin. 1987: Darwish este ales în Comitetul Executiv al OEP. 1993: În semn de opoziție față de Tratatul de la Oslo, renunță la această funcție. 1996: Darwish se mută...

19 poezii, 0 proze

începe să se arate câte un mugur

de Ottilia Ardeleanu

încă am în casă vâsc și-o ramură de brad îmi oxigenez singurătatea deschid ferestrele inspir chem turturele presar grâne de-a lungul pervazului ele vin șuierând aerul temătoare prietene cenușii dar...

PoezieAtelier

Floare de cireș

de Danut Gradinaru

S-a născut într-o noapte de Mai ploiasă, legănată de adierea vântului încă primăvărilă. În brațele falnicului copac, bine legat, înfipt în țărâna cenușie. Mugurii, legați unul câte unul, așteptau...

ProzăAtelier

Un pic de cafea

de Somesan Sergiu

Un pic de cafea Pe planeta pe care locuitorii ei aveau să o numească mai târziu Terra, hoardele de hominizi se fugăreau nepăsătoare la îngrijorarea celor doi observatori de pe orbită. Mâncau, făceau...

ProzăAtelier

Jurnalul unui copac

de Pandele Maricica

Jurnalul unui copac I. Vorbește Quercus Bună! Numele meu este Quercus, iar numele de familie Robur. Porecla mea, însă, cea după care mă cunoaște toată lumea, e „Stejar”. Stejar în sus, stejar în jos,...

ProzăAtelier

Picătura de iubire

de Serban Stanescu

Aprilie 2005 - August 2006, Ediția III, revăzută și adăugită Am trecut și trec printr-o perioadă extrem de dificilă a existenței mele. În tot acest peisaj sumbru care a fost existența mea din ultimii...

ProzăAtelier

Sfințirea cozonacilor

de Viorel Darie

Întocmai ca-ntr-o carte de povești de spus la gura sobei, la poalele muntelui unde era casa noastră părintească, trăia un moș împreună cu baba sa într-o gospodărie veche, nu prea săracă, dar foarte...

ProzăAtelier

Agonia Timpului

de Dragoș Vișan

I. Arca plaurilor pe Dunăre Înghețul străpunge zidurile igrasioase toate căminele camerele foste clase sau sălile de ținut pe loc ciclurile primare din cetatea cărților portuare ignorate – cetatea...

PoezieAtelier

A Paris (5)

de Lorena Stoica

-Hm? Oh!... înțeleg… Da, sigur… Chelsea. - Ne cunoaștem de-o viață. Suntem vecini, am făcut școala împreună… Întind mâna în fața lui, cu palma ridicată într-un “halt” categoric. - Scuză-mă că te...

ProzăAtelier

Taina lacrimilor

de Elena Marcu

La biserica din Pojăreni plânge o icoană. Exact în săptămâna Paștelui. De fapt plânge Maica Domnului și a început să lăcrimeze chiar de ieri dimineață. Plânge cu lacrimi de mir, e mir curat, care...

Atelier

La TV

de Rautoiu Alin

Inspirata de CTC si raku cu a lor melodie TV. o parte din replici sunt chiar preluate din respectiva melodie. Personaje : X, T.V., Femeia Locatie: Apartamentul lui X (X doarme pe canapea, într-o...

Atelier