Mediu
I. Arca plaurilor pe Dunăre
Înghețul străpunge zidurile igrasioase
toate căminele camerele foste clase
sau sălile de ținut pe loc ciclurile primare
din cetatea cărților portuare ignorate –
cetatea cretei-bisturiu de las-o baltă –
Agricolul tulcean sau Industrialul din Mangalia.
Intră până-n oase frigul și-un sinistru glas
strecurat prin grilajul balconului de la al doilea cat
de parcă m-ar zgâlțâi brațul Dunării paralizat
și mi-ar spune tainele
cancelariei dezafectate în coșmar:
”Ciobănele dunărene
condus pe orice plaur
degeaba speri că vei reveni la mal
dacă-ți ești în vijelii propriu balast
și te va îneca plaurul – ipocrit podar
întors ca un caiac să se zvânte spre cer
dându-ți vânt din el fundu-i răsturnat…
Așa va fi cu trecerea grăbită
la galopul ultimilor dunăreni
când începe debarcarea din Normalia
– retezarea tulpinilor și dezbinarea...
Lipsurile v-au cocoțat pe câte-un plaur
nărăvaș venit sub voi… nepreferat
precum un gângav… europarlamentar.
Plaurul apatrid vă acostează
apoi țopăie-n tangaj de zor
dar la urmă va recunoaște
cât costă croaziera cu ochii legați
printre paradisuri … de sloiuri mari.
Lasă-ți arca ocupată
de fiarele-n perechi
smolită cu fecale
că doar n-au dat și lopeți
ci mulți cili vibratili
plaurilor dilii…
La voi ăștia nu cresc bani sau lauri
ci doar sintaxa sfadei…
Ce întinderi rizomatice
ce de celulozice sfade
la bălțăreții neintegrării !
Bucurii plecând la pește
nu-și făceau arca mai acătării
ci pe furiș îi dădeau găuri
ca să se-nece capra vecinului de bord
apoi smoleau puntea precum păcurarii
cu ce le-a dat mustoasă în țiței glia.
Înfrigurații pe drumul marin
al integrării spre marele ocean
scot mucuri nestrivite
aprind fețe-fețe și ei
pe punte ca niște torțe vii –
dar cei cu pir... pir... ii chimire
le iau chiștocurile din mâini
ca să-și pună ei foc.
Dar la ce planuri cincinale s-au gândit
și ce mari coaliții de îmbalotat stuf
văzură ochii și simți argăsită pielea
primei generații a degeneraților
de euro-plauri gângavi și scârnavi
ce debarcă la Haga sau Bruxelles !
Pentru clocit bani
toți la comanda
cuuuuuuuuuuuulcat jjjjjjjjjjjjjos
totul pentru plauri și
niciun plaur pentru toți –
ca să nu-i izbească-n plex
răpitorii somni bibani știuci
sau euro-comisarii de rechini
care preiau în escortă
convoiul de arși sau înecați.
Raci vârcolaci
tirania colților pirania
amenință din valuri
ca niște hăitași lupi de mare
pe mămăligarii fitofagi
goniți din bunul lor umbrar
până și de rasa peștilor balauri.
Acolo Bucure dunărene
îți va sta arca încărcată ca hamal:
Unde-ți vor putrezi
spinarea și spatele deșelat
unde-or dispare și Bucuriile
mai întâi prin băltoacele și gropile
din capul cetăților țării
pe care te lauzi că l-ai fondat ca pe-un popas
ca să hoinărești trăncănind româna
tot mai mult și mai mult până-n vecinii
care apoi ți-au deznaționalizat urmașii.
Reînhumează-ți stirpea răscoaptă departe
în zonele cele mai defavorizate
în județele extrem estice
de unde venea în Europolisuri
pescadorul cu hasiș
ca de-acum să vină-n picaje
virozele păsăretului oriental cu NH5!
Iar voi
aizberguri mignone
sau reptile străvezii
formate și cristalizate
din pir sau alt aluat deltaic
la ce sunteți buni
voi plaurilor
păi ce
ne credeți neam prost
de ne torpilați cu mii de nevoi ?
Voi divizibilelor submersibile
voi buturugilor sau rogojinilor
cu dinții murdari de caimani ai Dâmboviței
voi bine hrănitelor jigodii de la Palatul Parlamentului
nu mai mușcați așa de des în gura mare
stuful pașnic des/compact... pentru că-l doare
iar arca n-o s-o decupați în lung și-n lat
ba din mal ba de pe val
când nici nu puteți
și n-aveți destule arcane/stileturi/drăgi
compasuri/rigle/roze-n vânturi/brațe mobile
să-i lucrați după cum vreți în aval/pe sub val
ca la scoaterea unui mic vas dezmembrat
căci tot vor sta ca Rostockul pe canal...
Oh... mursecați
orice zbor/plonjon/înotat
sughițați și-apoi râdeți hăhăit
când faceți tumbe de plauri
pe la porțile Occidentului
în turneu de circari.
Cu voi eșecul se-arată clar în zare
inevitabil
maternul ulcior se va sparge
în cioburile colorate
ale derivei etnice
ce va zăngăni în... chineză.
Plaurilor cu târtițe sau lătăreți obraji
v-ar bate pe ei toți transfugii la buci
până și vitele de pripas v-ar călca
iar în ochi v-ar pișa
așa că degeaba vă dați mari
ca niște iahturi
ca limuzinele
ca avioanele personale
primite bunăoară drept comisioane
când ne-ați privatizat până și pielea.
Veți face în sfârșit urii pe plac –
vă veți scufunda ca puii de găi într-un imens lac
să nu mai fiți fătați din mâl
cu boscheții/tuleie la cioc.
Și să nu mai existe după voi și alții
când vă va alege pe veci Niagara
să-i fiți closetul de-aruncat gargara
lăsând Delta degajată
de scurgerile voastre puturoase!”
II. Am să...
Deșteptaților din somn cititori
am s-ajung cel mai ironic poet
Fiți pe fază când va sparge
cuirasa gheții polare
printre-atâtea morse
în sfârșit și-un mascul
N-oi lăsa lupoaicele mării
neinspirat să asalteze
bancurile actuale cu vise
Voi pune-n curmeziș aizberg
ca să nu vă ia la dezgețul polilor
când rece când cald curenții
doar cu zvârlugile sau talentele lor
Treziți-vă alături de mine
nu în fața căutătorilor mârșavi
ai ultimei generații
de torpile parașutate
prin igluuri albe
sau pe pârtii finlandeze egale
ca hârtia arctică aruncată-n jur
sugrumând viețile lapone pierdute
din care absorbiți lecturați
Fiți treji la bombele scrise nescufundate
și nu le țineți secretoși
în arsenal plutitor deasupra mea
ci amorsați-le făcându-mi copcă
în gâtlejul îngust nu-n zbiarătul lor căscat...
Pentru că n-o să-i mai acceptați
n-o să-i mai suportați
n-are să vă mai pese
c-ați fost zăvorâți atât de lesne
dacă am să rag eu la ei sau la ele
cu doi colți însângerați
printre mustăți mari
Iar atunci când mă voi strecura
cu poște sau fitile aprinse
am să descleștez pe loc
din labele moarte dar unsuroase-ale lor
întreg aerul de cerc polar
ce va pute încă un pic
la pârlirea lor
ultima oară
viciat
Amorsați-le apoi talentele
vârâți-le-nghețate înapoi în fund nu-n cap
Cu versurile mele dintre degetele voastre
care vă ies pe mesele tăcerii ocupate
vă las libere picioarele
bune de călcat metrica lor de oase sparte
ce n-o să vă mai irite la infinit timpanele
III. Larmă dincoace de ziuă
Unde-i viața cu atâtea fasoane
unde-i harța de la serviciu printre colegi
unde-s rudele
unde amicii
unde inamicii
unde te-ai ascuns iubito și
unde-mi apari
Doar cu mine dusă
într-o cu totul altă realitate
însă plătim scump evadarea
când adormim
Avem acces într-un oniric local interzis
al camerei Sambô din care poți alege
visând orice timp și traseu
Larmă apusă drum oraș ce altfel se configurează
discuții gesturi de rockeri hyppioți cu brichete-n cerc
returnarea autobuzelor dincolo de platformă industrială
părăsite imobile apă moarte citadină diluviană
etaje întregi stâlcite cataclism prin ele al vieții subumane
după leurdă urzici pășind pe mormane uriașe de moloz
ca un copil bucuros de plajă afundat în bazin în lac murdar
escaladări de cariere cu mâini însângerate ierni aspre la învelit
vara pescuind broaște scăpând crapi printre picioare să-mi joace
uitat cu post prin sate izolat vai c-a apus trafic în Deltă
crăpări ale crustei pământului tot aproape de casă iarăși bejanie
un întreg Nord asiatic la dispoziție hoteluri unde nu dormi
ca la azil ca la gară înghesuit cu alți naufragiați și-s mulți
și-n vis dădui glas tuturor și scârbit de-un atentat în teatru moscovit
și netrezit de femei-kamikaze ce vor să-și detoneze sânii
și alți ostatici ai cecenilor luați la o școală din Caucaz
și de tot viitorul abstract ba rupt ba contopit
și nedumirit și avizat și dumirit și neavizat
și plecai iar la marș și venii înapoi
și aud aportul iubitei și readorm sătul
Ce-i ce-i ce-i cu lumea
ce-i cu visul
ce-i cu nepotrivirea imaginilor
că nu mă simt omul lor
că nu-s cine știe ce visător
și încă vreau să cred că există
doar uitarea a tot
doar noua configurare a vieții
doar excursia din somn
când îmi mușcă la sânge iubită-mea cârligul nasului
și-mi învinețește și-mi crăpă de ziuă buza de jos a visului
și buza de sus i-o împlânt în poalele atât de reale
IV. Revărsarea mării Thetis
Legenda retragerii Mării Thetis
cuprinde frânturi de adevăruri și cranii
din vremea când ne-au potopit aici
mările roșii ca iepele din stepa rusească
Visez un sălbăticit muzeu citadin
de fosile mutilate sau schelete animate
pe care le-a refulat la mal marea ucigașă
Stau stivuite hidos ca într-un mausoleu
sau ca la ”Grigore Antipa”-n teze atee
după ce ele au fost înghețate zeci de ani
de regimul lor caloric făcut doar din rații –
regimul comunist
Cimitirul de stele
(cum l-a numit grosso modo Ion Caraion)
Ni le servesc încă-n galantare ca “tacâmuri”
și “ciolane sparte” nu pline de carne
cei cu multă osânză proletară
poate alții sau tot vechii politicieni
la noile răsuflate alegeri
Pe sub podele noastre de-odăi
pe sub dalele celulei marea-i îngropată bine
ca și vestigiile alimentare
din vitrinele anilor ’47,’80
Și bunica mare Thetis iese din fiecare
lung hol muzeal pe neștiute afară
odată cu țițeiul șiroind lângă Canal
Furat din tarlale
țițeiul din aortele gliei
este sângele de țărani și intelectuali
rămași nejudecați
ce cădeau în abisul anonim
de rămâneau într-un lung memorial
Marea-i Golemul praghez bântuind pe străzi
sau laptele curs din Alpi la ”Poiana”
muls sau lins de pe ugerele țării de politicieni
Algele supei sale primordiale
mângâie șoptit subteranele
și i se face lumii pielea găină
de parc-ar întinde tremurând mâna
înspre un hoit imens de boss
pescuit sub stabilobozi
Se inundă memoria clădirilor
asemenea subacvaticei Terre
dintr-un alt volum al ciclului S.F. Dune
Trec șnurul corpului meu adormit
prin galeria exponatelor
pe după zig-zagul pereților altor stăpâni
ghidat de teorii vechi abia dezgropate
Mă uimesc bolțile în bolgii reflectate
familiile și speciile de viță nobilă
toate înfloritoare pe timpurile interbelice
misterios stoarse/rase-n cap de călăi
și mă gândesc că din anul nou 2008 jubileul
începerii morții colective în țară la noi
doare astăzi de-atâtea bătăi sau flămânziri
programate la orașe/penitenciare/sate
în celule ori prin abatajele cumplite
din minele neferoase până-n magistralul Canal
Aveam barbare obiceiuri
în străinătate catalogate
a fi simili-japoneze din cauza reciclării
atâtor deșeuri zise cadavre
de la colonia morții Peninsula
în groapa comunei Valea Neagră (azi Lumina)
aprinsă de turbina curmării vieților
Din subsolul Mării peste Prut mă chinui să ies
prin snoaba asistare la un mâine istoric
luând alt viraj cu liftul timpului surpat
doar așa în sictir ca dintr-un moft infantil
abilitând gesturi pistolare în vagoanele de grâu
ce-și luau zborul din gubernia moldovenească
la ”frații” ruși din voia Dumnezeului Stalin
Închin spre ruși paharul
golit de orice plăcută amintire
dar plin de-atâtea lacrimi amare
Relicvele negrei Thetis
stau îngropate de vii în tartar
ori la politicienii noștri-n gingii
de le tot scuipă vorbind în van neapăsat
la Bruxelles despre Insula Șerpilor
Visez celebrele rubinii podgorii
devenite cimitire-n rugul
dosariadei decimate ca la carte
Fostă cramă domnească lângă ruinele
altor foste crame domnești
nevrând butașii noi să mai iasă
ăsta-i Canalul înroșit lângă care trăim
001.426
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 1.812
- Citire
- 10 min
- Versuri
- 338
- Actualizat