"împrejurul lunii rotunde" – 2985 rezultate
0.05 secundeMeilisearchAlexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
împrejurul lunii rotunde
de dan petrut camui
mi-am pus hainele de duminică și de dragoste, trupul să nu pățească nimic. iubirea în rezumatul ei biologic - splendidă încremenire a unui zâmbet incert, înlăuntrul fiinţei. îi căutam casă, dintre...
împrejurul lunii rotunde
de dan petrut camui
mi-am pus hainele de duminică și de dragoste, trupul să nu pățească nimic. iubirea în rezumatul ei biologic - splendidă încremenire a unui zâmbet incert, înlăuntrul fiinţei. îi căutam casă, dintre...
Fata din Samos
de Eduard Rosentzveig
Acum de tine trebuie să scriu ca un copil care pictează apa, să îmi opresc alunecarea în pustiu, cu dinții agățându-mă de obiectele din aer. Ar trebui să- ți spun și vorbe multe, triste, ca la...
Invenţii (partea 11)
de Gudruman Edison
Iată ultima parte a textului meu „Invenţii” de la poezie.ro şi de pe blogul meu. Transmiteţi acest ordin conducătorilor ţărilor şi planetei. Faceţi următoarele lucruri, invenţii. Faceţi porturi şi...
Buzuki
de Eduard Rosentzveig
Degetele mele şi-au amintit un cântec. Şi acum mireasă, în faţa nuntaşilor, înconjurată de înţepenirea unor dansuri cândva impresionante, nu mai crezi că aş putea cânta suficient spre a împlini...
adhd
de marin badea
am fi avut copii, mulți, foarte mulți, atâția cât ne-ar fi dat dumnezeu, cum spui tu anca, radu, cosmin, ioana și maria, eduard, robert, alina și sfânta elena, diana, alex, uitucul de marin jr.,...
Pepene la gheață
de Stephan Roll
à Claude Sernet \"Lasă luna grâul să și-l depene eu totuși Doamnă vă trimet un pepene flexibil și cu mult sânge rece acest pepene a învins orice foarfece fântâni săreau ca iepe ne- rvoase ce vărgat e...
verigheta unui bărbat
de Lory Cristea
la cumpăna dintre a fost e și va fi mai pune copacul câte un inel împrejurul trunchiului care dansează cu el precum cadânele se unduiesc din șolduri șerpește adormindu-l ca într-un simulacru de sfânt...
același altfel
de Dunca Valentin
alergăm grăbiți prin trupuri vremelnice cu sufletele fumegânde, nimic altceva decât niște ieftine dar aromate bețișoare chinezești mirosind a viață răscolind timpul cu aceeași clipă solitară ce...
Punct si puncte.
de george lupascu
Punct și puncte. Universul. Pământul. Viața. Toate acestea și multe altele au o formă concentrică de roată, care a plecat dinspre minus infinit și se va opri cândva, la un plus infinit imprevizibil....
In spatele usilor inchise
de Bianca Goean
Să-și regăsească între toate aceste cărți hârtiile pe care își scrisese visul. Mâna i se abate tăcut pe o copertă dragă uite citeam asta când m-ai sunat să-mi spui că vei avea un copil , pentru a...
Anatomia, fiziologia și spiritul
de Nichita Stănescu
Ia-mi creierul în mâinile tale moi și învelește-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic, - totul. Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii eu sunt zeu cu putere...
Noaptea de noiembrie
de Alexandru Macedonski
To die is landing on some silent shore Where billows never beat, not tempests roar. Samuel GARTH Deunăzi către ziuă visasem că murisem... Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam, Și mumă, frați,...
Poveste
de Lazar Claudiu
Soarele si luna stau pe cer ca in fiecare noapte si se uita imprejur si nu vad nimic trezit...Asa incep a povesti tot felul de lucruri.Asta o fac de mult timp fara sa fie deranjati de nimica.Intr-o...
Ieșiri în aer liber
de lupu ionut catalin
rareori ies prin oraș printre blocuri galbene precum spicele de grâu orânduite în lanuri rotunde și ies numai atunci când vântul șuieră pe la ferestre cu o tristețe mârâind bolnăvicioasă...
triptic cu ...
de Ioan-Mircea Popovici
1. ochiuri de apă și-un co(r)n de mister mă umple de vise gândul stingher prinde o urmă într-un hățiș foșnet de toamnă-n acel luminiș în povestea albastră calul alb înspumat ieșind din măsură...
Sebastian Brant
de Anatol E. Baconski
Dans al formelor alungite, dans de cîini dans de cuvinte streine, dans de moravuri -- manechine limfatice promit fericiri tuturor celor ce-nvață dansul și în vitrine se-neacă piticii veniți din...
Paradisul
de Dante Alighieri
Cîntul XXVIII Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngerești. Concordanța între îngeri și ceruri. 1 Cînd adevărul despre-umana ginte și traiul ei mi-l tălmăci spunînd cea care raiul mi-l...
Fructele vieții
de Stefan Radu Musat
Fructele vietii Ziua lungă și caniculară s-a sfârșit în adieri de vânt, aducând cu el zefirul mult așteptat de ierurile chinuite de arșița din luncă, răcorind-o. Căpătă apoi suflarea furibundă,...
