Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"îmi rup venele una cîte una"20715 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Popa EvelynPE

Popa Evelyn

AutorAtelier

Nume: Popa Prenume: Evelyn n. 1994.28.II m.?-intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat/indepartat Concursuri literare: 2010: locul I Nichita Stanescu locul II Lucian Blaga -lista ramane deschisa cat timp scriu- Domenii de interes: medicina, biologie, chimie organica, alchimie, literatura, istoria civilizatiilor, astrologie... etc. Muzica preferata: Incepand cu cea mai muzicala dintre toate( cea simfonica) continuand cu rock, pop rock, dance, bluzuri... Limbi straine: engleza, franceza, rup germana, inteleg italiana si cunosc japoneza inafara de scriere. Cateva cuvinte: Scriu deoarece am un suflet,iar el in continua-i vibratie ma face sa tremur...acest tremur il astern pe hartie, vantul imi fura slovele si le risipeste pe cer...

14 poezii, 0 proze

C

Cristian

AutorAtelier

Imi place poezia muzica pc-urile netul...am 16 ani si sunt ... romantic!

2 poezii, 0 proze

O

oliviana

AutorAtelier

imi place sa nu fiu intrebata; mai bine aflati prin "creatia" mea.

1 poezii, 0 proze

AA

Alti Autori

AutorAtelier

imi place poezia!

25 poezii, 0 proze

SP

Sebastian Popescu

AutorAtelier

imi place poezia, kiar daca am putzin timp liber, pot citi oricand, cu mare placere, cateva poezii frumoase.

3 poezii, 0 proze

I

Ion

AutorAtelier

Imi plac extremele,si frumosul si uritul lumii.

1 poezii, 0 proze

CM

capusan mihaela

AutorAtelier

imi place sa pictez,calatoresc,si poezia

1 poezii, 0 proze

PI

Petrescu Ilinca

AutorAtelier

Imi place foarte mult sa calatoresc, sa ascult muzica, sa navighez pe Net si sa ma vad cu prietenii. Imi pierd timpul din septembrie pana in iunie la Lazar, mai bine zis prin Cismigiu :))

8 poezii, 0 proze

MA

Munteanu Ana

AutorAtelier

Imi place viata!

1 poezii, 0 proze

îmi rup venele una cîte una

de Leonard Ancuta

îmi rup venele cum aș arunca scame de pe geaca pe care ți-am împrumutat-o viața-i un fel de moarte, cum ai trăi pe întuneric și din dicționar a dispărut cuvîntul feeric respirația mi se pare morbidă...

PoezieAtelier

eseu liric in vinil

de Amelie Miodrag

declansatorul magic al somnului cu vise.......locus ceruleum aici , oameni care se urasc in trupuri si nimic nu aflara, dorm in acelasi pat, atat de aproape, in stadiul REM, al placerilor...

EseuAtelier

strada orelor

de Antrei Kranich

-Am venit, am venit! Încetați cu aplauzele, ce Dumnezeu? Răduțu e roșu-n obraji, verde fularul, ca iarba fragedă, foșnind sfioasă pe câmpul cu maci. Pulovărul vărgat îl transformă într-un motan....

ProzăAtelier

Batranica cea ciudata

de corina georgescu

In dimineața aceea, m-am trezit cu fața la cearșsaf, cum se spune. Nu aveam chef de nimeni. Am mâncat in graba ceva si am rupt-o la fuga spre școala, caci intârziasem la prima oră. Matematică, n-a...

ProzăAtelier

Cum de mai e în viață măgărița mea

de Cură Ion

Eram ceva mai zdravăn la trup, dar cu mai puțină experiență la minte și tare repede îmi sărea țandura din orice: dacă cumătra nu punea destulă sare în mămăligă, dacă un coleg de suferință la...

ProzăAtelier

Uroborus sau Călătoria

de Cristian Vasiliu

Motto: „Nu există vindecare decât prin adevăr” P. Creția Trecutul nu „a fost”; trecutul există și este produsul ingrat și pururi prezent al imaginației și al memoriei. Dacă tu ești în el și el – în...

ProzăAtelier

Uroborus sau Călătoria

de Cristian Vasiliu

Motto: „Nu există vindecare decât prin adevăr” P. Creția Trecutul nu „a fost”; trecutul există și este produsul ingrat și pururi prezent al imaginației și al memoriei. Dacă tu ești în el și el – în...

ProzăAtelier

Detinut in fiorduri

de Rita Graban

iti muscasem talpa si unghia degetului mic imi venea sa imi rup venele dintre tendoane imi venea sa imi tai aorta sa ma smulg si odata cu mine sa extirpez imaginea ta senzatia de a te avea in mine...

PoezieAtelier

Când mă gândesc la tine....

de rafael andrei

Când mă gândesc la tine simt că o iau complet razna, Venele ard,tremur in degete și strâng maxilaru Doar sunt bărbat ,ce dracu!Relaxează-ți fruntea Imi zic.Imi rup creionul in două,trag de păr, Imi...

PoezieAtelier

noapte la ştrand

de Anton Potche

abia ne cunoaştem Cerul plin o constrânge pe tânăra Noapte la Dragoste fulgerile sale i le înghionteşte în venele ei înguste sub tone de arbori rostogolinde se cutremură rece...

PoezieAtelier