"Întrebări despre lume" – 20074 rezultate
0.04 secundeMeilisearchVâță - Diénes Andrea
Născută și crescută, am încercat marea cu mai multe degete simultan. Cuvântul și muzica sunt marile mele pasiuni. Creez maidegrabă, stochez prea puțin în schimb și din acest motiv mi se mai întâmplă să reinventez roata. Sunt un focar de energie, tot timpul în mișcare. Ceea ce creez e departe de a fi desăvârșit fiindcă deseori nu am răbdare cu mine, cu lumea pusă pe hârtie. Aș fi fericită dacă în locul paginii de autor aș putea să pun câte un film despre fiecare zi din viața mea, fiecare fugă de-a mea, fiecare oprire și fiecare întrebare: "Până când? Jusqu’ à quand, băi nene?"
145 poezii, 0 proze
Patricia Lidia
753 î.Hr. Doi tineri crescuți de lupi întemeiază Roma. 101-102. Un oarecare Traian vine în Dacia cu oameni săi și unii uită să mai plece. Ani la rând, se perindă prin lume vizigoții, hunii, tătarii, turcii etc. 578. Limba română se face auzită prin celebrele vorbe "Torna, torna, fratre", care vor sta mărturie peste veacuri pentru vitejia poporului român proaspăt format. Sec. XIV-XV. Se nasc unele state cu aspect românesc, trec prin perioade mai mult sau mai puțin prospere, înfloresc și decad, asta și din cauza unei trăsături definitorii în lupta pentru putere: românii își puneau totdeauna o întrebare falsă "ce-ar fi să am eu mai mult?", când în realitate trebuiau să-și pună întrebarea "ce-ar fi să îl ajut pe celălalt să aibă un pic mai mult decât hainele de pe el?". 1852. Se naște I.L. Caragiale. Acesta le va spune românilor, o dată pentru totdeauna, tot ceea ce trebuie spus despre ei. 1962. Natura face primele planuri în vederea declanșării proiectului Patricia Lidia, aducându-i în...
190 poezii, 0 proze
Bogdan Nicolae Groza
doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....
592 poezii, 0 proze
emanuela bunea
ce spun despre viatza?!absurd..dispret.cum e sa simti pe propria piele inutilitatea?cum e sa intrevezi mereu un final nefericit,nedem care sa tzi infraneze elanul..?cum e sa suferi?sa suferi pt nimic concret ..asa,intruna..degeaba..din panica.sa rizi scriind,stiind,crezind ca ai secretul.stiu ca e zadarnic.cine pierde? timpul ma omoara,putin ate putin..mai greu decat singuratatea...de ce?cum sa inteleg de ce?!mereu intrebari..intrebari fara raspunsuri..intrebari cu raspunsuri care genereaza alte intrebari..oare cum ajung la capat? nu voi reusi.nu pentru ca sunt pesimista ..ci idealista.nu voi reusi pentru ca n se poate
1 poezii, 0 proze
Cosmin C. M.
Am decis sa dau glas chemarii de a arunca intr-adevar cateva cuvinte despre mine. Viata mea este relativ banala, nimic deosebit fata de mii sau milioane de alti oameni. Copilaria a decurs in imaginatia si entuziasmul prieteniei, a strictetii impuse de parinti sau bunici si in vremurile bombardamentului cultural media post revolutionist. Si totusi, cand aveam vreo 14 ani, am pus mana pe o carte - obisnuiam sa mai citesc cate ceva. Cartea se numea Dune si e oarecum faimoasa. A avut un impact imens asupra conceptiilor mele si mai ales asupra preconceptiilor. A fost momentul in care am incetat sa mai cred tot ceea ce mi se spune daca eu nu concluzionez, pe baza logica sau fizica, acelasi rezultat. Am inceput sa-mi pun intrebari, intrebari care, in viziunea mea, erau esentiale: ce sunt? incotro ma indrept? ce imi doresc? ce este dumnezeu? ce este viata? ce este un deja-vu?... Totul s-a schimbat si s-a metamorfozat intr-o opinie solida a universului inconjurator... in timp desigur... mi-au...
12 poezii, 0 proze
Marian Stan
Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...
22 poezii, 0 proze
Silv
-Despre mine sätul de "Criticä profesionistä", de la tovaräsi de "breaslä", car, "fär de gresealä gramaticala", "filtreazä" arta aci in net, dupä propria matritä, cä darä la urma urmei a cui o fi Siteul Agonia? Asa cä eu mä duc un pic, sätul si amärät si i-mi iau si versurile cu mine. Un motiv de se va cäutä intrebati-o pe dna. invätätoare Marina Nicolaev,dnä. demnä de mentalitate strict comunistä färä deschideri laterale, sustinätoarea metodei "Dacä nu bati copilu nu faci om din el"! Da unu am sä las ca umbrä a problemelor mele. Min(i)a Domnului poezie [ ] Moartea viersului - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Silv [Fabian ] 2005-09-28 | | Se pare mai existä, un derivat de Zeu, Sau poate-i chiar acela, cel mare Dumnezeu. Vestit a tot puternic, ieri i-am simtit minia, Sint sigur, protejazä, din umbrä Agonia! Scrisesem doar in grabä, un vers usor German, Si fär´de memorare-l public, gest uman. Dupä un timp, ferice, vreau sä mi-l recitesc, Sä-mi savurez creatia si sä mä...
3 poezii, 0 proze
Iuliana Serban
M-am născut pe 2 iulie 1977, la Tulcea. Am început să scriu în 1997, din nevoia de a găsi o parte din adevărul despre mine și despre ceilalți oameni și de-a le împărtăși și lor ce-am găsit. Un poet a zis odată că "oamenii sunt răspunsuri care-și așteaptă întrebarea și se sting pentru că ea nu mai vine". Am vrut să-mi găsesc întrebarea... pe a mea și pe cea pe care trebuie s-o pun celorlalți. Tot din 1997 fac parte din clubul "Nouă ne pasă!", cea mai frumoasă și sinceră experiență cu oameni care mi s-a oferit în viață. Din 2000 sunt profesoară de informatică la Colegiul Național "Cantemir-Vodă" din București. Încerc să le ofer unor adolescenți motivația de a-și construi o viață frumoasă și scuturată de fals și convențional. În 2002 am publicat un volum de versuri, intitulat "Drum spre a fi".
100 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
daniel i simion
intrebari si comentarii puteti sa mi le adresati direct la adresa de yahoo messenger: monstertwin2003 multumesc
29 poezii, 0 proze
Întrebări despre lume
de laura ceica
M-am născut în lume și voi muri în lume. Lumea pare tot ceea ce voi avea. Civilizația, intențiile, dorințele sunt ale mele sau ale lumii? Lumea e cea care respiră oferindu-ne și nouă respirația; în...
Despre mine în ansamblu existențial
de FLOARE PETROV
Prin voința divină m-am născut a doua zi de Paște, într-un sat din județul Sălaj, Marca, la marginea unei mari păduri seculare, m-am născut cu iubirea Tatălui Cresc în mine, cu iubirea părinților mei...
Fascinanta lume a melcilor ce nu stiu sa-si lege sireturile din nesiguranta reusitei
de Ciprian Ciuciu
(in progress) I. Regele mazare Cand eram mic mi-am dort sa fiu. Ceainic. Obisnuiam sa umblu cu orele pe strazi in cautarea mea si nu reuseseam niciodata sa ajung acasa sub forma de ceainic... astazi...
Poem lingam
de Marius Marian Șolea
Poem lingam Femeie, ești mereu răspuns pe care ni-l dă timpul la întrebări despre lume. zadarnică obsesie a propriei atingeri și veșnică iluzie a propriei apărări. îți spun să calci tăcerea și să...
Șoapte profunde
de Stanica Ilie Viorel
nu-mi ies la număr vieţile pe care le-am avut la vremea ursirilor mi-a fost spus că ar fi vreo nouă şi să nu am grija straielor pentru dus ori pentru întors oricum vei renaște mereu dezbrăcat iar la...
patru intersecții
de Ela Victoria Luca
parcurgem echinocțiul și solstițiul așa cum ne-a lăsat dumnezeu uneori dăm nume sau pâine alteori doar adormim să nu mai vedem să nu mai descoperim o altă cunoaștere care să ne amintească tăierea din...
ÎN CAPITALA EUFORIILOR
de FLOARE PETROV
ÎN CAPITALA EUFORIILOR Este din ce în ce mai bine e cool Dragostea se vinde la colț de stradă, La litru și la kilogram, cu ziarul Cumperi și cântări și lecții de lambadă Bucuriile nu stau izolate ci...
Ne regasim ..
de Bodea Diana Mihaela
Se intampla sa ne regasim, in tot sau in parte, in melodii sau poezii, in carti de literatura sau de filosofie. Ne regasim printre pagini si sunete compuse de oameni pe care nu-i cunoastem personal,...
Lectura, între canon și generația Google
de Ioan Ivașcu
Introducere Asemenea filosofiei, lectura se naște din mirare și îndoială, din încercarea de a găsi răspunsuri la întrebările existențiale, de a crea valori și modele. Făcută din plăcere sau din...
Ganduri din nori
de Țenche Mircea
Când versurile nu mai au culoare, Eu te ascult în gând și parcă doare. O clipă fur din cer acum, Aș vrea ca să mă vezi pe drum... Nu mai ai ochi dar ai lumină, Lumea întreagă ți-e străină, Rămâi...
