Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Între pământ și soare"21231 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
BG

Badulescu Mihail Gabriel

AutorAtelier

Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...

20 poezii, 0 proze

Mihail Șolohov

Mihail Șolohov

AutorClasic

ȘOLOHOV, Mihail Alexandrovici (24.V.1905, cătunul Crujilin, azi în r-nul Vioșenscaia, reg. Rostov - 1984) - scriitor rus, activist pe tărâm obștesc. Membru al AȘ a URSS (1939). Erou al Muncii Socialiste (1967). Doctor de onoare al universităților din Rostov-pe-Don, Leipzig, Saint-Andrus. Este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965. Debutează în 1923 cu povestirea "Încercarea". Culegerea "Povestiri de pe Don" (1926), inspirată de evenimentele războiului civil, la care Ș. a participat ca voluntar, are ca temă destinele omului în epoca marilor transformări sociale ce aveau loc în lumea satului. Din 1924 Ș. se stabilește în stanița Vioșenscaia. Aici realizează principalele sale opere: "Donul liniștit" (cărțile 1-4, 1928-40, ultima trad. rom. 1971), "Pământ desțelenit" (cărțile 1-2. 1932-60, ultima trad. rom. 1975), "Ei au luptat pentru Patrie" (1942-44; ed. revăzută 1969) și "Soarta unui om" (1956-57; trad. Rom. 1958), care prezintă într-o formă artistică inegalabilă...

0 poezii, 0 proze

Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

diana barabasDB

diana barabas

AutorAtelier

Am fost. Am fost bucuresteanca. Am absolvit Academia de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu in 1993, dupa care am devenit...calatoare. Am locuit la Montreal unde in 2000 am completat o teza de masterat in educatie artistica la Concordia University, al carui abstract e publicat pe site-ul institutiei. Din 2000 pana in prezent lucrez ca profesor de arte vizuale la liceu in sistemul IB (International Baccalaureate) la American International School-Riyadh, in Arabia Saudita. Am scris articole de specialitate (arte vizuale si educatie) in limba engleza in publicatiile universitatii si in revista comunitatii scolii americane din Riyad (Ma'wadeah). Nu am publicat nici un text de factura personala. Scriu in romana texe inspirate de propriile mele experiente in care includ si experienta textelor altora, reflectii pe marginea a ceea ce citesc. Traiesc intre Riyadh, Romania, Canada si, de curand Panama. Traiesc realmente intre pamant si apa, intre desert si jungla tropicala, intre locuri straine si...

2 poezii, 0 proze

Tatiana BîrsaTB

Tatiana Bîrsa

AutorAtelier

BIOGRAFIE Cerul ma sculptase din țărână dăruindu-mi existența Și transpunând-o pe pământ și-a lăsat în ea prezența. Născută printre "ei", știu bine...mi-e sufletul în căutare... Mereu între azi și mâine, sunt vise, așteptări și contemplare. Cu trupul printre oameni, cu gândul rar pe-aici... Eu am schițat istorii, am strâns fragmente mici... Și am pictat tablouri, și am trăit printre eroi, Inventând o altă gamă...de iubiri, trăiri ,culori. De-am învăat să pot să cred în adevăr și bine E pentru că privind la cer am căutat cerul în mine Și dacă azi mai pot distinge pământul de ceresc E pentru că încă învăț: să pot, să lupt și să trăiesc! (Tatiana Bîrsa)

4 poezii, 0 proze

Florica MitroiFM

Florica Mitroi

AutorClasic

Florica Mitroi (15 februarie 1944, Giurgița, județul Dolj - 14 mai 2002, București) este o poetă. Este fiica Mariei (născută Doancă) și a lui Ion Mitroi, proprietar de moară. A absolvit în 1962 Liceul „Vasile Roaită\" din Râmnicu Vâlcea. În 1962 și 1963 a urmat cursuri de drept în cadrul Universității din București. Debutează în „Luceafărul\" (1966), iar editorial, cu volumul Rugăciune către Efemera (1969; Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de Diapazon (1973) și între cer și pământ (1976; Premiul Asociației Scriitorilor din Bucu­rești), în anii \'80 emigrează, plecând mai întâi în Israel, iar mai târziu în Canada. Mitroi a atras atenția criticii literare încă de la primele versuri. Dacă în cazul altor confrați opiniile erau controversate, în ceea ce o privește se poate vorbi despre o unitate a punctelor de vedere. Toți comentatorii au remarcat tensiunea emoțională și forța liricii sale, dar au subliniat totodată imperioasa necesitate a autocontrolului, a impunerii unei rigori...

1 poezii, 0 proze

Vlad ParauVP

Vlad Parau

AutorAtelier

M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)

3 poezii, 0 proze

Salvatore QuasimodoSQ

Salvatore Quasimodo

AutorClasic

Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia - d. 14 iunie 1968) a fost poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1959 stârnind multiple controverse, mai ales în Italia. S-a născut în Sicilia, în 1901. A lucrat mai întâi ca proiectant tehnic și inginer civil. Cele cinci antologii de poezie au apărut între 1930 și 1938, inclusiv Acque e terra (Ape și pământ, 1930). Acestea i-au stabilit reputația de cel mai important poet ermetic italian. Opera sa complexă este inspirată din simboliștii francezi. A avut și o atitudine de opoziție discretă față de regimul fascist al lui Mussolini. A participat la numeroase activități anti-fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la încarcerarea lui. Maturitatea poetică a lui Quasimodo și preocuparea lui pentru dilema omului modern i-au adus premiul Nobel pentru literatură din 1959. Stilul lui este marcat de...

106 poezii, 0 proze

ghereben anamariaGA

ghereben anamaria

AutorAtelier

¨m-am nascut,traiesc putin si apoi mor si intre timp am intamplator senzatia ca zbor....stiu de unde am plecat dar nu stiu unde o sa ajung dar am un feelig ca o sa fiu fizic la 4 metrii sub pamant¨....sunt un copil de 15-16 care rataceste pe taramul poeziei...asta sunt eu...

6 poezii, 0 proze

VA

valcu adina

AutorAtelier

\"Ce pot spune Eu despre mine? Foarte multe și mai că nimic. Ce fel de om sunt? Mediu, simplu - nici alb, nici negru. Nu sunt înger, dar nici drac, ci o mediocritate (acea de aur :-) ) între ei. Sunt un om simplu cu necesități vitale normale. Sunt din categoria persoanelor, care tind de a lăsa o urmă pe acest pământ.\"

3 poezii, 0 proze

Între pământ și soare

de Gheorghe Alionte

Între pământ și soare, Nu am nicio scăpare, Dar voi fugi, se pare? Pe o ușă secretă, Într-o lume discretă, Într-o lume născândă, Ce miroase a udă! Cu mâini vii, călătoare, Privind liniști de mare, Și...

PoezieAtelier

Soare și culori

de Miclăuș Silvestru

Cât de dor îmi e și-acum Să-mi îmbăt cugetul și trupul Cu „vinul” proaspăt Din iarba crudă A primăverii Precum puișorii oricărei specii Se-nvigorează Așezându-se la soare La fel să fac și eu Cât de...

PoezieAtelier

Primăvara și Sfinxul Albastru

de Andrei Pavel

Primăvara și Sfinxul Albastru I. Din colbul sunetelor moarte Din colbul sunetelor moarte, grăiesc măiastru doar umbrele rostirii, biete șoapte. Sihastru, Sfinxul Albastru cernit în valuri de azur e...

PoezieAtelier

Iubire

de Marian Senchiu

De-ar fi s-aleg între Pământ și Soare, De-ar fi să mă gândesc la nemurire, N-aș vrea să văd cum lumea moare Și aș alege a mea iubire! De-ar fi s-alerg spre lumi perfecte, De-ar fi să caut fericirea,...

PoezieAtelier

Mărțișor divin

de Mihai Cucereavii

Boltă senină. Între Pământ și Soare Unghi viu de cocori. * * * Soarele-Luna La inima domniței. Dragostea dintâi.

PoezieAtelier

vinovăție

de Dumitru Sava

cârduri negre de ciori se preling din plumbul norilor ce se interpun între pământ și soare eclipsă parțială ori totală de bani îndesați bezmetic în buzunare proprii ale celor devotați binelui...

Atelier

Revelații cotidiene

de Alexandru Mărchidan

zi de zi în inima florilor se dau cel puțin câteva războaie mondiale între pământ și soare între parfum și spini între arșiță și noroaie emisarii păcii nu sunt sfinți nu sunt nici gheonoaie cu toate...

PoezieAtelier

Metamorfoze

de Alexandru Mărchidan

noaptea iese din poem și se risipește printre oameni (câteodată se întoarce la autor și îl rescrie) din zidurile timpului se nasc cei mai mari evadați (unii devin porți pentru noi închisori) în flori...

PoezieAtelier

Fiul Omului (fragment)

de Victor Mihalache

Undeva, între lumină și întuneric, între pământ și cer, Iisus este încarcerat și își petrece ultima noapte terestră. Iisus: - Singur... În sfârșit singur. Sau poate e mai bine \"din nou singur\"......

Atelier

Inserarea

de Madalina Ionescu

Se lasă inserarea ușor peste izvoare, Și se inneacă marea in razele de soare, Se bucură natura de umbra delicată, Și se-nnoptează iarași in lacrima uitată. Se inserează-n crânguri și soarele apune,...

PoezieAtelier