Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Înflorirea plantei Canna"2388 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
34 rezultate
MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

DA

Draga Aurelia

AutorAtelier

nascuta inflorita aproape decedata oricum dupa ce totul va trece va incepe adevarata biografie

1 poezii, 0 proze

KC

Khaceatur Checeareți

AutorClasic

A făcut parte din ordinul monahal al mănăstirii Checearuik, în provincia Țaghadzor (Vale înflorită). A fost apărător al tradițiilor naționale în perioada incursiunilor mongole.

1 poezii, 0 proze

Elena SchiporES

Elena Schipor

AutorAtelier

Lumea-i doar o piatra in care eu am reusit sa prind radacini. "..Singuratatea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile..."("Adam si Eva", Liviu Rebreanu) "Cand dreptatea e indoielnica, eu plec cumpana de partea milei"("Don Quijote", Cervantes) "...Suflete inflorite ieri si vestejite astazi, asemeni florilor cazute in strada, pe care la manjesc toate noroaiele, asteptand sa le zdrobeasca o roata."("Mizerabilii", Victor Hugo) "Acta non verba", "Ad augusta per angusta", "A l'oeuvre on connait l'artisan"(La Fontaine), "Dubito ergo cogito.Cogito ergo sum"(Rene Descartes), "Carpe diem"(Horatiu), "A qui bon tant d'amis? Un seul suffit quand il nous aime."(Florian), "Amicus Plato sed magis amica veritas"(Ammonius Saccas). "Vointa n-a fost de ajutor niciodata si nimanui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am tinut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe...

50 poezii, 0 proze

Înflorirea plantei Canna

de Pestrea Ion-Daniel

Lângă groapa de gunoi, A înflorit planta Canna. La doi pași de mărul mic, Coafat cu omizi. Nu departe de salcia, Arsă de caniculă. Sub coroana piersicului, În care furnicile cultivă Colonii de afide....

PoezieAtelier

Cum să faci sex la o cană de cafea

de Somesan Sergiu

Cum să faci sex la o cană de cafea CONȚINUT PENTRU ADULȚI - NUMAI PENTRU CITITORI PESTE 18 ANI! Toate personajele au peste 18 ani! Toate personajele au consimțit la actele sexuale la care au...

ProzăAtelier

Apartamentul din Floreasca

de Sorin Teodoriu

- În casa asta nu crește nici măcar o floare! Sunt vorbele care le aud în fiecare anotimp, dar mai ales toamna și iarna când totul este gri, negru și rareori alb, în momentele grave de plictiseală...

ProzăAtelier

Încerc să merg către viaţă

de Bejliu Anne-Marie

Încerc să cred că merg către viaţă Inspir aerul unui oraş în derivă şi-mi spun că totul e în regulă, totul merge uns, totul deraiază de pe vârfurile munţilor din iluziile mele şi strănut puternic...

PoezieAtelier

poem intr-un vers 1

de Sebastian L. Racean Delareea

Impresii insufletite cugetari se-astern dintr-un condei Inflorire in seva plantei sufletele isi croiesc drumul

PoezieAtelier

\"Apa si importanta apei\"

de Bianca Irina

Ca să existăm, avem nevoie de aer, apă, hrană, căldură și lumină. Nimic nu poate fi conceput în economia planetei fără apă. Se pare că datorită consumului mare de apă, în curând, populația globului...

EseuAtelier

Despărțirea de silabe

de Adi Cristi

CÃLÃTORIE FÃRÃ BILET DE ÎNTOARCERE Surprins, aplecat peste tine găsește-mă surprins de ceea ce văd fără nici o urmă de privire lăsată pe trupul tău asemenea urmelor lăsate în caldarâmul încins de...

PoezieAtelier

Spre China din Mogoșoaia-47

de viorel gongu

Spre china din mogoșoaia-47 Hong Kong-2 M-am trezit dimineața devreme. Am privit pe fereastră pânzele bărcilor și siajele ambarcațiunilor cu motor. George sforăia încetișor, ca un copil. Eram cuprins...

ProzăAtelier

Emilian Marcu. Grădinarul cu bulgărele de lumină

de Paul Gorban

Am avut de multe ori ocazia să-l ascult pe poetul Emilian Marcu recitându-și din poeme și, trebuie să recunosc, îmi este mai dificil să-i citesc textele în singurătate. De aceea l-am invitat în...

ArticolAtelier

Productia de poezie

de pop romeo

Dintr-o data am auzit ca se vinde cuvantul la coltul strazii , intre ziare si hopa-mitica erau multi adunati sa prinda o litera sa-si mai ridice nivelul cultural , cativa privitori dar si multi fara...

ProzăAtelier

Călătorie în Þara Wu

de Naan Lea

Vasul naviga de un timp prin apele teritoriale ale țării WU. Căpitanul nu observase. Nu observase nici schimbarea de decor. Alge fosforescente iluminau feeric apele verzi albastre pînă acolo unde...

ProzăAtelier

Fragmente de jurnal

de Liviu Nanu

Joi, 15 ianuarie Am primit cadou, de ziua mea, de la prietenul meu Cristian P., o casetă cu patruzeci de CD-uri de muzică clasică. Îi spusesem în cîteva rînduri că-mi lipsește acel gen de muzică de...

ProzăAtelier

Problematica prozei (dramaturgiei) moderne și diversitatea realității

de Dan Nicu

Problematica prozei (dramaturgiei) moderne și diversitatea realității Tema pe care urmează s-o abordez în acest eseu se referă la problematica prozei (dramaturgiei) moderne și diversitatea...

EseuAtelier

jumătăți de icoană

de silviu dachin

atât de mult roșu primăvara înflorea pe ramuri cuțite care se roteau în carnea cerului degeaba căutau oamenii locul în care să devină cuminți tasta copiatorului clicăia sec la fiecare douăzecișipatru...

PoezieAtelier

zbor

de andrei T.

caut ziua pasarile care sa-mi fure privirile sa ma duca-n ceru-l liber sa parasesc acest echer o pustietatea adanca-n nori cu zambetul ascuns in zori rasaritul sa ajtepte dupa noi pe bolta sa fie cu...

PoezieAtelier

Copacul transformat în licurici

de Nic Deler

La intrarea în pădure râul se desparte în două brațe care ocolesc, în îmbrățișarea lor, o porțiune de pământ pe care se află înflorite, indiferent de anotimp, flori care nu mai cresc în altă parte a...

ProzăAtelier