"Îndemn" – 15703 rezultate
0.01 secundeMeilisearchindemn-la-nesupunere
Îndemn la nesupunere
de Liviu Nanu
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Traian Rotărescu
Născut pe 1 Iunie 1981 la București. Primul îndemn "oficial" de a continua să mă dedic poeziei îl datorez D-nei Constanța Buzea, îndemn primit în numarul 24 din iunie 2003 al "României literare". În același an, în iulie , este consemnat și debutul literar în paginile revistei "Argeș", Nr.22,publicație aflată atunci sub conducerea scriitorului și profesorului Mihail Diaconescu. Din 2005 sunt licențiat al U.N.M.B (fostul Conservator) Debut: "Același", Ed. PrincepsEdit, Iași, 2010. Apariții în "Oglinda literară", numerele 64-65. galerie foto: http://yabukasigi.deviantart.com/
306 poezii, 0 proze
Cornelia Constantin
M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...
26 poezii, 0 proze
Danila Adriana
M-am nascut intr-un oras mic insa farmecul pe care l-am descoperit dincolo de zidurile aparent goale si de raceala resimtita la tot pasul in aer m-au indemnat sa caut alte culmi in a mi defini propria existenta si astfel mi am creat un nou univers.Arta....singura care poate vorbi chiar si atunci cand autorul nu mai e, mi a intins fragila sa mana si asa m am redescoperit pe mine,pe cea din launtrul meu.Ma plimb alene intre oameni stiind ca trupul imi poate fi intemnitat intr-o lume cruda ce doar judeca insa sufletul e liber sa zboare unde vrea!Desenand prin aer folosindu ma de cuvinte am realizat o serie de poezii(modeste,arta cred eu se masoara in sentimente,in ceea ce vrei sa transmiti,forma in care o faci nu este atat de importanta atat timp cat este originala)si cateva articole in proza. Atunci cand nu gasesti in cei de langa tine un sprijin,atunci cand cerul a fost sters cu o radiera si toate culorile vii au disparut,atunci ai nevoie de un prieten.Si daca el nu exista...atunci...
4 poezii, 0 proze
Mircea Popovici
Mircea Popovici (n. 21 aprilie 1923, București) a fost unul dintre primii poeți din grupul literar “Albatros” și din mișcarea bucureșteană postavangardistă a deceniului al cincilea din secolul XX. "A frecventat, la indemnul prietenului sau Constant Tonegaru, cenaclul "Sburatorul" al lui E. Lovinescu, unde a citit in citeva rinduri. Lupta apoi in cel de al doilea razboi, ca ofiter. Debutul este inlesnit de premiul pe care i-l acorda, lui si lui Geo Dumitrescu, Fundatia "Regele Mihai I". Nu-i de colo, daca tinem cont ca din juriu faceau parte Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi si Petru Comarnescu. Cartea, aparuta in 1946, s-a numit Izobare si l-a inscris pe Mircea Popovici printre reprezentantii generatiei care ulterior a fost numita "a razboiului". Alaturi de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Mihail Crama, Ben Corlaciu si de alti scriitori grupati in jurul revistei "Albatros", el a adus...
3 poezii, 0 proze
Albu Denisa
Intr-o zi,intr-un moment de meditatie profunda, am auzit batai in poarta mintii mele...ce-ar fi daca ti-ai asterne pe hartie gandurile inaripate? sunt prea pline de speranta si de iubire ca sa nu le cunoasca si ceilalti...merita o incercare!...poate astfel o sa invete si ceilalti sa...primeasca si poate chiar sa daruiasca la randu-le...(luati aceste din urma cuvinte ca pe un indemn la creatie!)...eu asta vreau sa fac in continuare. si sper sa reusesc. pentru ca imi doresc sa renasc si sa fac sa renasca iubirea odata cu mine...
13 poezii, 0 proze
Iulian Sgarcitu
Iulian Sgarcitu s-a nascut la Braila pe 20.09.1968. Liceul „"Gheorghe Munteanu-Murgoci”" din orasul natal. Studii economice superioare, urmate de un masterat in management. Din anul 2000 isi ia inima in dinti si se expune oprobriului incepand sa publice pe site-ul www.poezie.ro . La indemnul unor entitati astrale cu gusturi literarea extravagante, debuteaza in anul 2006 cu volumul „"Glissando" ”. Lansarea oficiala a volumului a fost amanata in ultimul moment pentru ca autorul risca sa fie sufocat de fanii dezlantuiti . *** In anul 2014 publica la Editura Sfantul Ierarh Nicolae, sub pseudonimul Chris Bluemoon, volumul de versuri "Daca vei intreba". Raspunsul Marelui public la acest act de adanca si intensa cultura a fost de neimaginat: datorita tirajului insuficient cititorii prezenti la lansare s-au batut pe carti, sfasiindu-le pur si simplu in bucatele. Din fericire e-book ul poate fi descarcat de la adresa : librarie.bibliotecadigitala.ro ===
42 poezii, 0 proze
Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un poet și prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți pe plan european. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se...
193 poezii, 0 proze
Macarie
CRONICA LUI MACARIE Numeroasele noastre cronici in forma lor analistica, mereu intregite cu stiri noi, au dat nastere si la unele prelucrari slavonesti, care au o insemnatate mai mult literara decit istorica. Asa sunt cele trei cronici din secolul al XVI-lea, cu un caracter mai mult sau mai putin uniform ca stil si compozitie: a episcopului Macarie, a iermonahului Eftimie si a calugarului Azarie. Cu privire la viata lui Macarie se cunoaste ca in decada a treia a secolului al XVI-lea el ocupa locul de egumen la manastirea Neamtu, iar in 1531, sub domnia lui Petru Rares, Macarie devine episcop de Roman. Moare in anul 1557 sau 1558. Era considerat de catre contemporanii sai ca om invatat; cronicarul Eftimie il numeste “invatator al Moldovei”. Inca fiind egumen la Neamtu, Macarie , din indemnul lui Petru Rares, scrie o cronica ce s-a pastrat ca urmare a cronicii putnene in aceeasi colectie de la Kiev descrisa de catre I.Bogdan si intitulata Povestire in scurt despre domnii...
0 poezii, 0 proze
Cris Tina
hmm...nu pot spune prea multe despre mine pentru ca sunt o incepatoare pe un lung drum :) M-am nascut acum 16 ani la Cluj... Simplitatea e o comoara de nepretuit si de aceea doar pentru ca scriu versuri nu inseamna ca ma consider o artista! multi se considera artisti si nici macar nu fac ceva ca sa-si dovedeasca identitatea! Indemnul sau impulsul de a scrie poezii s-a nascut acum 5 ani cand nu aveam o iarna asa cum imi doream...si atunci mi-am asternut pe hartie primele mele trairi in versuri care s-au publicat apoi intr-o revista. Nu ma dau in vant dupa citit ...mai degraba scriu eu randuri, randuri sa ma distrez putin pe seama celor care nu reusesc sa priceapa cuvintele mele cheie:))
8 poezii, 0 proze
Indemn
de Felicia Mariana Orban
Asculta cantecul pietrelor, Respira lumina calma Aflorilor de primavara, Ineaca-ti nelinistea In parfumul zgomotului de valuri, Cuprinde cu bratele cerul, Cauta sensul verbului \"a fi\" Intre...
Îndemn
de Leonid Dimov
Nu mă mai tortura sau torturează-mă, Cobe de care totul se reazemă, Cobe lucie care luneci alene Lăsând în urmă-ți slinoasă lene Și vechi imagini de garduri roase Cu dihori privind printre șipcile...
Îndemn
de Andrei Horia Gheorghiu
Stăteai întinsă. Surprinsă, te-ai ridicat. Ai confundat tăcerea mea cu liniștea promisă. Þii în mână un cuțit lipsă. Fereastra deschisă e tăiată în zidul îmbâcsit de îndoială. Hai afară! Ninge de jos...
indemn
de Radu Roncea
Orice faci, Urmeaza-te! Oriunde te duci, Iubeste-te! De oriunde vii, Intreaba-te! Oriunde pleci, Intoarce-te! Si de cate ori te intorci, Gandeste-te! Pentru ca apoi iti va fi usor sa stii: Ce urmeaza...
Indemn
de Danciu Mihai
haideti la Muntele din Groapa spre a gasi intelepciunea, adevarul ce i-a fost furat lui Adam, daruit doar oamenilor in cadere cu neinvinsa convingere ca le va fi inutil; sa ne ingropam spre varful...
indemn
de Bota Cristiana
Hai sa vorbim despre noi Sa ne-ntrebam amandoi de ce ne iubim Hai sa zburam prin apa, Sa inotam prin cer, Sa ne-ntrebam amndoi de ce lumea altfel o privim Hai sa dormim ziua, Sa ne ferim de umbre...
îndemn
de colar gabriela
privește-mă mai mult de-o eternitate îți spuneam în timp ce trăgeam peste mine frumusețea aceea ordinară coborâtă din tablourile unui pictor nebun ce-mi ascundea buzele într-o baltă de sânge...
Îndemn
de Luminita Stan
Gând mucegăit Într-un fir de nisip Împletit Din raze de soare Arse de amintiri Ia-ți fluturii Cu aripile frânte Și zboară
indemn
de Marius Onica
Fecioarei in alb Sunt un biet parasit de soarta Ce muza timid si-a alungat Sunt un biet dictator ce cuminte Sufletul propriu si l-a tradat. Sunt un biet curtezan ce afirma Ca-n viata lui n-a avut o...
