"Împingerea" – 563 rezultate
0.01 secundeMeilisearchÎmpingerea
de Catalin Mihai Stefan
Împingerea Într-o zi o luă de mână și o așeză în vitrina magazinului său, printre haine și manechine prăfuite și decolorate. Chiar și după ce ajunse și ea la fel rămase acolo unde-și găsea mai bine...
Întuneric
de Nincu Mircea
Incandescentă, pe pleoapa ochiul ardea o rază. Iluminată-n soare se-întindea în neant A cărei strălucire în minte avea să cază Ca cea dintâi zvâcnire pusă în miocard. Împingerea în carne din care...
Smocul descântat
de Ina Simona Cirlan
Ale vieții valuri mă împing grațios, dis-de-dimineață, pe scara unui tren personal. Bizuindu-mă pe unduire mă ajut și de coate așa încât, depășesc grațios patru damingene, șase saci de cartofi bașca...
evidat
de Folea Maria
oglinzile sunt inutile în vis când visul însuși e cea mai sinceră oglindă; numai acolo omul se întâlnește cu sine și se privește față în față vulnerabil și gol; acolo ești tu amalgam de dorințe și...
Vaticinare
de Nincu Mircea
Dacă și Dumnezeu miroase a plastic Nu înseamnă că ceea ce trăim e sintetic, Ci doar că viața înseamnă mai mult Decât carne și decât cuvânt. Și, dacă Dumnezeu ar fi o privire Din pleoape ce își...
Scufundare
de Nincu Mircea
Ca o gogoașă deodată prăjită pe toate părțile În ulei încins la foc mărunt inima este. O sarabandă piruetată în dans Care tăiată pe jumătate Își scufundă în gând Sublimul avans. O aripă încovoiată...
Aritmetica muzicii
de Remus Cretan
Odată, eram și eu un băiețel pierdut în ecuații algebrice cu \"x\" ca necunoscută. În acea existență conjuncturală, stăteam în apă puțin adâncă, lăsând valurile să îmi spele urechile. Parcă primeam...
iluzia sexului...tare!
de diana vlase
A ajuns la el, fara nici un pic teama. Stia ca se va intampla totul asa cum va dori ea. Mereu se intampla asa. S-a asezat pe fotoliu si si-a aprins o tigara... Tragea incet, senzual, ca din inima...
În larg
de Adrian Constantinescu
Pe stabilopozi. Într-o încercare de a râde în hohote nesecate de tot ce e în jur, realizez că dezideratul meu se schimbă pe negândite, oferind alte și nedorite valențe. Cu ochii în larg, nu vroiam...
Încins
de andrei-paul s.
(textul conține abateri voite de la gramatica limbii române, a se citi ca atare) Un om care duce în sine carnea ce poate fi desfăcută cu cuțitul tocit seduce cel mai lesne căprioare săritoare în rîpe...
Îndemn la regăsirea de... noi!
de Dumitru Sava
În decembrie ’89 furați de entuziasmul momentului am crezut cu toții că, special pentru noi românii, însuși Dumnezeu a coborât pe pământ să ne aducă raiul. Dar au urmat două decenii de tranziție,...
Hasiuc - maestru de parchet
de Viorel Darie
Hasiuc - maestru de parchet În satul nostru era un om foarte diferit de alți oameni. Deși era aproape surd, avea istețime înnăscută pentru a face față unei meserii complicate, cum era aceea de...
Bestiar sau când vomiți iepuri să ai grijă de mancuspii
de ștefan ciobanu
Arta constă înt-o convenție mutuală între creator și receptor care trebuie acceptată. Atât creatorul cât și receptorul trebuie să posede un orizont cât mai vast pentru a putea emite (cazul...
Amintiri dintr-o durere
de Sorin Stoica
Din căruciorul verzui pe care-l împinge o mamă invizibilă îmi zice "pa, trenule" și-mi face cu mânuța. Îmi parchez un moment gândurile și îi trimit un zâmbet de dincolo de geamul compartimentului....
Exercitii de mewditatie
de ion untaru
- Iubirea este legea de căpetenie în univers. - Vocația materiei este este să privească spre pământ că de acolo provine. Vocația spiritului este să privească cerul că de acolo provine. - Iluzia...
Burghezul gentilom de Moliere
de LUMINITA SOARE
FILOZOFUL: Ce doriți să învățați? DOMNUL JOURDAIN: Totul.Am un chef teribil să fiu un învățat,să știți că sînt supărat foc pe părinții mei, care nu m-au trimis să învăț tainele științifice.Din...
„Între Păunescu și Goma, năstrușnica noastră societate postdecembristă a optat pentru cel dintîi\"
de angela furtuna
„ÎNTRE PÃUNESCU ȘI GOMA, NÃSTRUȘNICA NOASTRÃ SOCIETATE POSTDECEMBRISTÃ A OPTAT PENTRU CEL DINTÎI” Angela Furtună în dialog cu Gheorghe Grigurcu „Să admitem: nu sîntem suficient de autentici în...
Anonimul bucurestean
de Mihaela Carlan
Doamne, ce zapuseala! Intru in scara blocului si de undeva, de sus, se aude tanguiala unei viori. Prea viu si clar ca sa vina dintr-un apartament. Urc cu liflul pana la patru si cand ies, sunetul...
sa fii luat la basca
de Roxana Sonea
Adevărul e că societatea-i cam dădea de furcă. Dar cui îi e ușor în societatea de azi. Când stai în fața unui computer timp de 10 ore pe zi, lumea virtuală în care nu trebuie să te speli sau să arăți...
aceste zile
de silviu dachin
apa doarme în sticle de plastic verzuie lumina soarelui o curtează ades amprentele tale ca niște hărți creionate pe luciul sticlei îi modifică leneș temperatura și gustul știi că îmi ești datoare cu...
