Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"[oamenii au scările în minte]"20227 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

Sanda  DanielaSD

Sanda Daniela

AutorAtelier

Scriu poeme pentru sufletul meu și simt că prin ele mă eliberez. Astfel, scriind,îmi exteriorizez avalanța de sentimente. Lucrurile care mă inspiră sunt minunile cu care viața ne întâmpină zi de zi, iubirea, prietenia, natura și oamenii care au știut să lase în urma lor lucruri memorabile care să ajute omenirea în progresul ei.

21 poezii, 0 proze

Eduard Anton HazuEH

Eduard Anton Hazu

AutorAtelier

Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...

2 poezii, 0 proze

RA

Rosu Alina

AutorAtelier

sunt nascuta intr-o f frumoasa seara de mai intr-o peroada cand timpul avea f mare rabdare cu oamenii si cand parintii mei isi doreau cu disperare o fetita .o data cu nasterea mea trandafirii albastri si-au scuturat petalele moi peste trista patura a amintirilor.cu trecerea timpului in locul trandafirilor albastri au rasarit niste trandafiri rosii dupa care au rasarit tot mai multi trandafiri albi care au rezistat pana azi.

1 poezii, 0 proze

ZD

Zou Difan

AutorClasic

nascut la 5 mai 1917, in provincia Hubei, judetul Tianmen (in traducere Poarta cerului). A debutat in 1936 cu poemele narative Cei care fac sicrie si Oamenii lipsiti de aripi. Au urmat volumele La poarta cerului si fabrica de lemne. Studii universitare in filologie si economie. A tradus poezie universala, inclusiv romaneasca.

5 poezii, 0 proze

Apostu MihaelaAM

Apostu Mihaela

AutorAtelier

NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...

12 poezii, 0 proze

nicolau george danielND

nicolau george daniel

AutorAtelier

Nascut in Bucuresti, 1976, absolvent al Colegiului Universitar de Birotica (2001), am ales domeniul managementului resurselor umane, adica un mediu in care ma simt cel mai bine, in care emotiile oamenilor nu sunt mereu cenzurate. Sunt casatorit si am in prezent o fetita care imi lumineaza viata. Poate copiii nostrii vor stii sa duca mai departe traditia pasiunii pentru romantism, pentru visul frumos al inteligentei, pentru ca noi romanii, indiferent cat de hoti si de vicleni suntem considerati, am fost si vom fi mereu mai aproape de D-zeu prin caldura sufleteasca si prin pasiunea cu care stim sa iubim. Sper ca viata sa imi permita sa compun texte care sa ajuta oamenii sa intre intr-o lume ideala, sau macar sa imbratiseze intr-un mod ideal toate sentimentele si trairile pe care m-au incercat si pe mine.

19 poezii, 0 proze

SA

Simona Ariton

AutorAtelier

"a fi..nebunie si trista si goala, Urechea te minte si ochiul te-nseala. Ce-un secol ne zice alti zeci o dezic, Decat un vis sarbad, mai bine nimic" (Eminescu) Biografie: M-am nascut in luna Mai.Cand toti teii si trandafirii din Copou se pregateau sa infloreasca. Ei, Soarele, Pluto si Mercur sunt vinovati! Au conspirat si m-au facut un om mult prea singur, mult prea las si mult prea ascuns. Nu ma iubesc. Nici macar nu ma respect. Stiu ca pot..dar nu am curaj.. Stiu ca exista Dumnezeu, cred in ingeri..dar sunt o necredincioasa.. Nu am nimic si nu vreau nimic...Iubesc oamenii dar nu ii las sa intre..nici macar sa ma caute.

6 poezii, 0 proze

Alexandra Alb TătarAT

Alexandra Alb Tătar

AutorAtelier

~ n. 15 iulie 1981 ~ locuiește în Tg. Mureș ~ psihoterapeut/ profesor psiholog ~ licențiată a Facultății de Psihologie, Universitatea din București; Master în Psihodiagnostic, Consiliere și Psihoterapie; Formare în Psihoterapii cognitiv-comportamentale; Formare în Psihoterapie pozitivă ~ e-mail: alexandratatar@gmail.com * dă-mi un nume ce-a adormit într-o barcă plutind înspre ceruri în noapte cum te caut esență de mult dinainte s-o știu te zbăteai printre șoapte ** aș fi o poveste fără sfârșit și toți ar cunoaște-o fără s-o citească o carte scorțoasă din care-ar cădea albastre petale de nu-mă-uita *** când te trezești în penumbra umană privește mâinile ce modelează chipul pseudooamenilor oamenii se cunosc după problemele pe care le sculptează dimensiunea forma spiritul singurul algoritm inalterabil cioplit doar din lumini **** suprarealitatea se pedepsește cu închisoare în demență e o infracțiune asupra minților ce nu au inocență nici înălțimea s-o atingă lărgimea s-o cuprindă lumina...

148 poezii, 0 proze

animaA

anima

AutorAtelier

"Mai știi cum te numeam pe-atunci? Icoană cu picioare lungi, Veneai pe rîu sau rîu erai, Curgeai în mine pînă-n rai. Cu limba preschimbata-n bici Vanai pe coapsa iepuri mici" Economist. Scriu pasionat si accidental, fara pretentie de forma, liric si cu obsesia ritmului. Datorez www.poezie.ro oamenii, increderea si energia pe care mi-au dat-o la inceput de drum. obtin aproape orice imi pun in minte nu ma mai apropii de oameni ca le fac rau.

20 poezii, 0 proze

[oamenii au scările în minte]

de Daniel Dăian

ca niște coșmaruri uimite curg înainte și înapoi valsează printre confesiuni și pretențioase coborâri în lumea de apoi unde aceleași trepte curg înainte și înapoi cu o greutate imensă sau o culoare...

PoezieAtelier

D

de Parfenie Iliieas

Ei si ce baetei doriti d-ra acum... Eu nu pot scrie ceva ce nu stiu... Du ce ti va la secretara ma ea stie cine si ce a facut toto anii istea ai mei... Si ce daca ma intrebati voi cu durere in suflet...

PoezieAtelier

Destine împletite

de Anca-Elena Popa

A doua zi, pe la ora 8, Eliza coborî scările în fugă. Intră în bucătărie și ...se opri. Planul era de a căuta mâncare, dar uitase că întreg personalul se trezea foarte de dimineață. Așa că, în...

ProzăAtelier

procesiunea păsării-literă

de Vasile Munteanu

cu genunchii la gură cocoșat sub cărți tânăr muribund cară pești roșii: morți în urma lui ferind de vânt lumânările îi rostesc limba natală frații și surorile preț de o clipă-viață pun aripa să port...

PoezieAtelier

sera de ficuși de la etajul șapte

de ștefan ciobanu

țin minte și acum că urcam când am pus piciorul drept pe prima treaptă aveam vreo trei ani și când am ajuns la etajul șapte trecusem bine de treizeci pe drum mă surprindeam surprins de mâzgălelile...

PoezieAtelier

Schimbarea la față, fuga în doi

de ioan daria

Schimbarea la față, fuga în doi Onoriu stătea pe balansoar, ca personajele astea care nu prea au multă treabă în general. Lumina becului de la poartă îi amintea de un groaznic coșmar din copilărie,...

ProzăAtelier

Basmaua albastră

de Ionut Grosu

I …Îmi țineam în palmă coroana. Nu înțelegeam de ce mi-a căzut din gură o coroană. Aveam doar cîteva plombe. Am deschis gura, am privit în oglindă și am observat șocat că în loc de unul din dinți am...

ProzăAtelier

Oameni delicați

de Florin Andor

tu n-ai văzut niciodată un bărbat murind atât de slab Emily pe care să-l admiri să-l vezi plutind să-i lingi din palmă torente de flori corn moale de rinocer sub piele fiecare cuvânt al său ***...

Atelier

Fuga

de Nicolae - Claudiu Marinescu

- Foc... foc Tipatul a rasunat in noapte. Nu tin minte prea bine acum, eram doar un copil. Eram cu tatal meu, un simplu pompier... ma luase cu el ca sa-mi arate unde lucreaza el si ce face, sa pot sa...

ProzăAtelier

Archeus

de Mihai Eminescu

Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție – deși aceștia sunt în genere oamenii care pricep tot. Cel...

ProzăClasic