Zoicas Cristian

Oamenii pier in sine.E-atata doliu pe frunze Toamna se zguduie lumea,corbii muscand din pamant Tulburati de amurguri se-nvart in zboruri confuze Mai pastrez ultima facla,lumina arzand. E vremea

Moartea vine dansând, ridicând vârtejuri de frunze, zăpăcind roiuri de fluturi ca un vis viu fără sorți de trezire Cu pași eleganți în salturi și piruete împarte cununi de

Tu erai lemn cu aschii multe Cioplit ciudat de-un orb viclean Frunzisul tau,sa nu m-asculte Cazuse dupa-un bolovan Adulmecand esenta ta lemnoasa Mi s-a cristalizat pe iris sare Fara sa stiu

Eu nu mai sunt om Eu invart ploaia pe degete Cu fulgerul in jurul inelarului si Ma cunun cu furtuna Eu ridic moartea cailor spre ceruri si ii inviu dupa trei zile Impreuna cu sufletul lup Si

Vine o vreme când priponești calul acolo unde iarba crește gata culcată la pământ unde aerul se întrețese cu firele lungi și tăioase ale deznădejdii Atunci toată țărâna apasă grea de

Duminica se bat luminile de porti De parca s-ar curma a lumii temelie Ma simt ca inviat a treia zi din morti Dar chipul din oglinda oare al meu sa fie? Duminica se sparg ferestrele-n

La miezul nopții adulmec vântul Substanța aceasta fără culoare Escaladând piramida cu gândul Că nu am avut nici un punct de plecare Am văzut ziduri împletite din vid Și urma calului-nor pe un

Something is cold and dark Inside this bottle She\'s sleeping in my bleeding arms She won\'t forgive her mother She was from a cruel world From which I took har away today To rest and

Lotus negru eram Ochii priveau în oglinda pleoapelor Până când am simțit adierea caldă La sfârșitul toamnei Frunza de cireș se balansa în cădere Arătându-și singurele două fețe Era ultima

Priveste riul curgand de la nord catre sud Strabatand lumea ca un fulger de aur Imi vin in minte amintiri de centaur La gand negandit ca verdele crud Liziera,priveste,cum riul inunda Ma ridic

Demoni albastri se sparg de ferestre E cantecul noptii in zdrente de-argint Imi amintesc obiceiuri rupestre Gura mea plange dupa absint Ma vad inecat in torente de umbre Urcand pe

Cugetul vechi mi se-ntuneca-n ploi Neplacuta mirare de fulger intors Alunec - lup cu sufletul stors Timpul meu urca inspre trei dinspre doi Dinspre era spre clipa e drumul cel lung Sinucida-se

Cuvintele năruite din temelii... Orice clipă mă umple de ruine... Și de morminte Încât, dacă aș putea Mi-aș pune mâinile cu gheare Și le-aș înfige strâns în Carnea pulsândă a timpului Poate

M-am convertit la o noua credinta: A cetii si-a frigului,a duhului-corb Nu-mi mai pasa de-a cailor grea suferinta Nici de arbori uscati sau de ingerul orb. Gandesc in negru si

Sunt un val orb,spumegand, Lovindu-ma cand de un tarm , Cand de celalalt Al mortii...

Imi pierd cu totul ideea de ieri Te simt renascuta.De fapt nenascuta Te-oi vedea impletindu-ti vocea prin meri Doar dupa vreme lunga pierduta. Ai vazut ce se-ntampla cu ziua de azi Adoarme

O insula-n nord pe o mare pustie Corabia-si leagana silueta barbara Ca o ilustra fantasmagorie In timp ce-o secunda ar vrea sa dispara Vant bun de la pupa,cum n-a fost vreodata Imi seman

Moartea nu mai are scapare Sunt de mult pe urmele ei Pusca a devenit una cu mine Stranie pusca umblatoare

De mult el nu mai este om S-a intrupat in corb de suparare Vegheaza campul cu ochi reci , de crom Si caprioare condamnate la moarte,pe carare Imi pare-un demon,candva indragostit Un inger

Din tine mi-a ramas culoarea Sarutului crepuscular Cu gustul diminetilor si boarea Serii baute din pahar Inca mai zabovesc sub trunchiuri Trecut de poarta pinilor uscati Adun lumina Soarelui

Depotcovisem caii Ajunsesem intr-o padure de ingeri Ingeri plangand Noaptea nu contenea Si parca stralucea un meteorit mic Cazand de pe o parte pe alta a Universului Daca vei avea timpul sa il

Adulmec frigul nopții de noiembrie Această bolnavă închipuire-a morții Se-adună corbii pe cornișe Și pe acoperișuri de biserici Precum statuile unor heruvi apatici Orbul și dușmănosul vânt

Trec zile cu ochi de aramă turnați în uitarea de foc a amurgului și tremură-n gând amintiri din cele neîntâmplate pe rând urcă aburi din ciunge visări spre un cer de oțel suflări

Trandafir crescut din gheata Nu te mai ascunde-n ceata Te-ai ascunde printre crini Trandafir cu sapte spini Ba ma-ntepi cu ei in frunte Ba ii lasi sa ma sarute Dar cand zic foc de albine Cada