Poezie
Baroc
1 min lectură·
Mediu
Adulmec frigul nopții de noiembrie
Această bolnavă închipuire-a morții
Se-adună corbii pe cornișe
Și pe acoperișuri de biserici
Precum statuile unor heruvi apatici
Orbul și dușmănosul vânt se-ascute
Și, plagiind triste sonate pentru clavecin
Îmi seamănă în suflet deznădejde
Sunt singur poate-n umbra pală-a edificiilor
Mi-e frig și-un gând vrăjmaș m-apasă
Cu fruntea-n palma dreaptă, rece
Timpul devine dezolant de vast
Tot spațiul - un conglomerat de rătăciri
Rămân simetrice și drepte crucile de piatră
De la răscruci înnămolite
De unde anevoie mai pornește pasul
O, Doamne, dacă ești aievea
Fă bine-ntinde-ne o mână!...
003469
0