Moartea vine dansând

am recunoscut-o (nu moartea) ci poezia. Îmi și imaginez dansul morții, are talent, are stil, are tot ce-i trebuie, pentru a face show. Iar noi suntem cuceriți, de aceea nu-i putem rezista, de aceea suntem muritori.

Frumos Cristian,
ca prima dată când am citit-o

Antonia, e o întreagă istorie de scene psihotice încropite împreună cu o seamă dintre prietenii mei aleși care a condus cumva la această poezie. Nu ai vrea să știi despre prăjitura lui Robert Rodriguez, pateul lui Tarantino, cuțite cu lamă retractabilă, securi, cannabis și oameni tăcând mâlc, speriați, în timp ce noi intonam cântecelul nostru vesel "Moartea va surveni/ Pe toți ne va lecui"...