Poezie
trebuia să creștem un pom nemaivăzut
1 min lectură·
Mediu
sunt aici, în mijlocul camerei, unde trebuia să creștem un pom nemaivăzut
glosolalic
aici, unde mi-am imaginat că ar fi nins pe covor și ți-aș fi spus nu-i nimic
să te învăț cum să-ndrăgești iarna, cum să ai carnea de lapte
doar atunci, numai atunci să te înfășori cu pielea celuilalt
unde ne-am fi sărutat de noapte bună
și dimineața ne-am fi trezit cu ochii limpezi
apoi, privind fotografiile
ne-am fi mirat de cât de bolnavi erau înainte
ochii noștri frumoși
tristețea are mirosul ei
de parcă am ascuns un cerșetor în casă
trăind de pe o zi pe alta fără calendare
ciugulind din ziare extazul altora de a muri ori
de a face pur și simplu altceva
azi învață, de pildă, cum cei iubiți
nu suferă niciodată
& arta de a mânca fără noduri în gât
& arta
de a accepta
că nimic nu e vreodată
așa cum speram să fie
02424
0
Personal il consider un poem valoros, cu imagini vii și atmosferă melancolică. Daca nu supar (e doar o parere) ar putea fi îmbunătățit prin: clarificarea unor imagini precum „carnea de lapte” . Rezonez cu acest poem, las steluta aprinsa.