Poezie
ziua e moale ca un chip hepatic
1 min lectură·
Mediu
tușesc pe o bancă în frig
de parcă toate cartilajele aparatului meu respirator
vor să facă un salt din gură, până la tata
să-l repare pe o masă de nori
doi brancardieri cară-n brațe o femeie
care nu a știut să trăiască
să-și facă micul dejun cu iubirea neîmpărtășită
eu i-am împărtășit o secundă
iubirea
pentru falangele ei vineții
de anorexie romantică. le vedeam cântând la pian
red roses for the devil’s whore
oare toți nebunii din iubire au cameră comună
la psihiatrie?
îmi imaginez
că le e atât de milă de poveștile lor, încât
încep să se iubească între ei, inevitabil
atât de mult, că și-ar înghiți pastilele reciproc, pe rând
să sufere
pe rând
crucile bisericilor din oraș
au supt lumina
mă uit mai bine în buzunarul gol
acolo stă o vrabie eclozată, mijind viața singură
mi-e dor măcar sa iubesc
și să nu fiu iubită
viața să fie un tablou cu șobolan zgomotos
de care mă plâng că vreau să scap
dar să nu mă lase sufletul să nu-l hrănesc
cu puțină brânză în fiecare seară
01880
0
CT