casa de lut

plouase iar și am ieșit în ploaie de data asta, amândoi doar așa, să vedem cum se simte în filme sau în poezie lumina pâlpâia pe străzi ca un ochi clipindu-și pleoapele grele ne pipăiam ca orbii te îmbrățișam și palmele mele erau murdare ca după o zi petrecută într-o casă de lut a fost singura clipă în care mi-am dat seama că erai pământ și ce repede te duceai, te risipeai pieptul tău era moale și-aș fi vrut să-mi pierd mâna în el se făcea noapte cu repeziciune de parcă ar fi crescut mure în cer aveam ochii tăi de bărbat atunci și nu mai văzusem atâta frumusețe într-o carne de om eram sigură că tu nu te gândeai la cum păream eu eu doar mă aplecam ca o ursoaică fericită adunând la piept toate murele căzute din cer luna nu s-a mai arătat în acea zi înapoi în cameră, pe un covor gri așteptam în gând să te usuci ca un pământ pe care m-am întins precum o floare iar atunci, pentru o clipă mi-ai fost mormânt