Poezie
Noceur
1 min lectură·
Mediu
Adevărul despre mine e ca un fel de moarte îndrăgostită de cei ce își doresc sfârșitul mult prea devreme și mai presus de toate
să vadă dacă dincolo a mai rămas ceva demn de iubit.
Dacă pui degetul în întuneric înseamnă că ai crescut frumos înăuntru
uneori singurătatea ți se potrivește ca o mănușă de lapte
și restul continentelor ce nu știu că încă mai exiști se dizolvă în gol
sărutând un corp întreg fără să obosești măcar
căci nervii îți sunt prelungirea prelungirii dorinței de a-ți coase infinitul pe trupul lui fără ca el să-ți aprindă lumină
iar tu umbli cu ochii închiși
să vezi cum se întâmplă să se stingă stelele în cer
dar toate să ți se pară tulburător de frumoase și vii
mâna ta nu poate să ocolească nimic din ceea ce-i este scris
prima noapte când îți imaginezi că respiri lângă dragostea ta
este însuși cuțitul lângă care vei adormi pentru tot restul nopților
fără teamă că va veni și timpul pentru durere.
Photo source: “Hiroshima, mon amour” 1959
051.419
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Zavalic Antonia-Luiza. “Noceur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14178095/noceurComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OADistincție acordată
în ultima vreme scrii cumva spre înăuntru, nu spre înafară.
apreciez scrierile tale, deși îmi doresc mai multă lumină, mai puțin întuneric. însă numai tu îți cunoști stările!
eu punctez și aici, pentru că felul în care o spui este al tău, cu unicitatea aferentă.
apreciez scrierile tale, deși îmi doresc mai multă lumină, mai puțin întuneric. însă numai tu îți cunoști stările!
eu punctez și aici, pentru că felul în care o spui este al tău, cu unicitatea aferentă.
0
GPDistincție acordată
Nu am văzut filmul „Hiroshima, dragostea mea (trebuie să-mi fac timp și pentru el), dar cred că textul tău este original, fiind doar influențat de trăirile personajelor.
Scrii cu atâta calm interior despre o tragedie a umanității, mai precis, nu există lamentație, doar fiorul trecerii și al iubirii care învinge până și moartea. Este, de fapt, stilul tău, cu o voce interioară tulburătoare.
Scrii cu atâta calm interior despre o tragedie a umanității, mai precis, nu există lamentație, doar fiorul trecerii și al iubirii care învinge până și moartea. Este, de fapt, stilul tău, cu o voce interioară tulburătoare.
0
GPȘtiu că, spre deosebire de alții care scriau pe aici, tu n-ai povestit filmul și să intitulezi rezultatul drept poezie. Însă, pe viitor, ar fi bine dacă ai găsi titluri originale. Dacă ții neapărat să trimiți la acea creație (literară, cinematografică, plastică etc.), poți scrie un subtitlu. Cum crezi că e mai bine.
0
ZAIlie,
îți mulțumesc pentru semnul și timpul dăruit. Apreciez enorm feedback-ul tău.
Ottilia,
mulțumesc enorm pentru cuvintele luminoase, sufletul meu este într-o continuă căutare de ceva, absoarbe întunericul și-l transformă în ceva frumos. Acest întuneric de care vorbesc și scriu este misterul care ne înconjoară sub toate formele lui: uneori dragostea (cu infinitele ei grade de imposibilitate).
Domnule Pașa,
vă mulțumesc pentru cuvintele (și lumina) dăruite. Mărturisesc că nici eu nu am văzut filmul în întregime, trebuie să-l vizionez neapărat (am vizionat doar niște scene care m-au fascinat) de aici și titlul inițial, l-am schimbat la sugestia dumneavoastră ca să fie mai mult în legătură cu mine și ceea ce am simțit când am scris textul. Aveți perfectă dreptate. Uneori am câteva ore de insomnie nocturnă și atunci scriu , în timpul zilei citesc poezia domniilor voastre iar noaptea încerc să o scriu pe a mea. Gândurile se liniștesc în frumusețea nopții și atunci e mult mai ușor să las cuvintele să vorbească despre inima mea.
Vă mulțumesc nespus tuturor,
cu necântărită prețuire.
îți mulțumesc pentru semnul și timpul dăruit. Apreciez enorm feedback-ul tău.
Ottilia,
mulțumesc enorm pentru cuvintele luminoase, sufletul meu este într-o continuă căutare de ceva, absoarbe întunericul și-l transformă în ceva frumos. Acest întuneric de care vorbesc și scriu este misterul care ne înconjoară sub toate formele lui: uneori dragostea (cu infinitele ei grade de imposibilitate).
Domnule Pașa,
vă mulțumesc pentru cuvintele (și lumina) dăruite. Mărturisesc că nici eu nu am văzut filmul în întregime, trebuie să-l vizionez neapărat (am vizionat doar niște scene care m-au fascinat) de aici și titlul inițial, l-am schimbat la sugestia dumneavoastră ca să fie mai mult în legătură cu mine și ceea ce am simțit când am scris textul. Aveți perfectă dreptate. Uneori am câteva ore de insomnie nocturnă și atunci scriu , în timpul zilei citesc poezia domniilor voastre iar noaptea încerc să o scriu pe a mea. Gândurile se liniștesc în frumusețea nopții și atunci e mult mai ușor să las cuvintele să vorbească despre inima mea.
Vă mulțumesc nespus tuturor,
cu necântărită prețuire.
0
mai ales prima strofă!
apoi, îmi pare o paranteză care are rolul de a invita la, ceea ce aș numi, episodul următor
probabil că îmi scapă ideea de bază (am mai pățit pe textele tale),
poate că liantul este dat de titlul poeziei, despre care ar trebui să mă documentez ca să îi înțeleg rostul
spor!