z

Eu zic ca te-a durut rau cand ai scris poezia asta. Ca numai in gluma nu e.
Constiinta nimicului, farmecul regasit printre carnuri si acel rest, acele chestii...
Mai ales acele chestii.

Ultima strofa mi-a dat dureri de cap. Iar metaforele teute pe structura poeziei au un parfum pe care il tot simteam si nu stiam de unde vine...de aici venea...

Rapitor.

Poezia aceasta incepe sa-si faca rolul odata cu penultima strofa.

\"Probablil ca v-ati fi asteptat la o poezie...\"

Asta se numeste inovare. Sau cel putin tentativa de inovare. Consistenta rara a finalului m-a dus cu gandul la finalul de la \"Nu am fost eu\". Aceeasi durere ce nu mai doare, o detasare de insesi versurile poeziei, ca si cum nu ti-ar mai apartine, ca si cum ti-ar fi apartinut odata, demult, cand aceste:

\"Tu
se poate
sa existi
sau nu\"

ar fi putut produce o dereglare interioara.

Ultimele trei versuri sunt de o forta artistica uimitoare.

\"ce cald imi e ce greu imi e pe patul acesta
dezbracat de tine
sa lupt cu hibernarea timpului meu in exil\"

Sa tot stai sa savurezi si sa gasesti intelesuri.

Si inima, \"trofeu exclusiv\"...

Mie imi pare ca titlul este usor sec pentru continutul poemului. Pentru ca este mai mult decat atat...

Asta da...

Ai o energie uimitoare in tine!

\"si heeei largul e prea repede prea aproape vezi? mai vad cum

ne-invinge\"

E \"ne-invinge\" sau \"ne-nvinge\"?

Frumos, intradevar asa cum bine au observart antecomentatorii mei. Si ce bine ca ai gasit imaginea aceea superba de final, ca ar fi fost pacat sa ratezi tocmai dupa ce ai insirat imaginile acelea vii si pline de simtire.

\"lasandu-mi cerul
plutind intors\"

Multe se mai spun de cer, zbor, ploi si iubite si tot restul. Cat de imbucurator este faptul ca mai este loc de spus! Reacrearea cuvantului. Asta e poezia. Nici un cer nu e acelasi. Nici o ploaie. Nici un zbor. Totul sta in forta senzatiei de dincolo de cuvant.

Eu raman fixat pe ideea ca ar fi trebuit sa doresti acele chei inapoi in ciuda faptului ca ele nu duc nicaieri. Si crede-ma...nu e nimic optimist in asta, e doar un fel de cultivare a durerii. Dar asta e doar ceea ce spun eu. tu nu faci decat sa-ti exprimi proopriile ganduri si conceptii.

Un poem greu care trebuie citit cu atentie si concentrare. Ma intreb daca asta nu dauneaza mesajului poetic in sine sau daca nu cumva acest mesaj nu mai ajunge in forma lui initiala in matca cititorului. Da, ermetismul isi are rolul sau intr-o structura artistica. Nu spun nici ca abuzezi de el, desi pentru multi ar putea parea asta. Mai putin accesibil ar putea insemna mai bun, dar nu neaparat, caci profunzimea sta in simplu, nu? La fel si complexul.
Ai imagini frumoase, tari, combinatii neasteptate de cuvinte, stari incovrigate.
Imi place stilul tau si cred ca stii asta, dar cateodata as vrea pur si simplu sa te savurez, fara sa fiu nevoit sa fac slalom printre cuvinte.:)

Astept urmatoarea.

Ca un cantec de leagan pentru un el...
Mie mi-e ramas fixat versul ala:

\"atat cat sa crezi ca nu ma apropii\"

ca si cum dupa inchiderea ochilor ar urma ceva ce nici un cititor n-ar putea banui, ci doar imagina si imagina...si de aceea e plina de poezie poezia ta...ca te tot lasa si lasa sa patrunzi si sa te minti si sa nu sti totusi mai nimic...

Cred ca ultima repetare a \"inchide ochii2 nu mai este necesara. Caci strofa ce precede are substanta necesara pentru a te lasa prada visului.

Halucinant. Dureros. Spasm de femeie. Eruptie de femeie. Iubirea si delirul din ea.
O proza fierbinte, groasa, coagulanta, care te prinde si te ineaca.

Are gustul izbirii de chingile ce tin creatura in frau pentru a nu se elibera in absolut, ci pentru a-l doar dori, continuu...
Preludiu fara satisfactie, nu?
Tanjire dupa cel mai inalt si neputinta atingerii.

Oare toata aceasta tacere a avut menirea sa cresca in tine acest poem?
Frumos. Foarte frumos. Tandru...

\"imi placea sa lesin din cand in cand
pe pian ca o piele suava\"

...

Prea mult te-ai repetat si ai lungit-o. Prima varianta era concentrata, dar nu avea mesajul forte, iar aceasta poate are mesaj, dar nu are forma...
Acel \"a pierde\" isi face de prea multe ori rolul ca sa mai aiba efect.
Oricum, mie mi-a sarit in ochi povestea asta cu cheile.

Daca spuneai ca vrei cheile inapoi de la cine le-a gasit, poezia era paradoxal de geniala. Mi-a placut. Ti-as da o stea, dar nu ma lasa ideea asta ca ar fi trebuit sa fie:

\"este rugat sa mi le inapoieze\"

toata profunzimea ar fi stat in dorinta de a avea cheile inapoi in ciuda faptului ca ele nu deschid nimic.

Silvia, cred ca iarasi m-ai inteles gresit. Tocmai asta spuneam...ca povestea aceasta de amor serveste drept un act de cunoastere ce implica infinit de multe intelesuri filosofice si nu se rezuma doar la, repet, \"ceea ce iubesti iti este dumnezeu\", pentru ca aceasta idee imi pare inca de suprafata si dincolo de ea se ascund inca multe.
Eu iti respect opinia...feminina.:) Evident, tu stii ceea ce eu nu stiu. Caci tu esti exponenta unei specii care iubeste aparte, altfel decat barbatul. Pentru barbat, femeia este un univers distinct, pentru femeie, barbatul este singurul univers.
A nu se intelege depreciere. Deloc. Interpretarile sa fie din adanc spre adanc.

Mi-ar fi placut sa fiu acolo. Sa petreceti insa voi, cei ce mergeti, pentru tot poezie.ro.
La mai multe!
Cand treceti prin Anglia?

Nu ma agatam de aproape cliseul \"ceea ce iubesti iti este dumnezeu\". Oare atat de putin sa fiu eu in stare sa vad in femeie? Din femeie? Despre femeie? Nu cred. Dar oricum, e placut sa gasesti limite chiar si acolo unde sunt. Silvia, nu vreau sa te iau tare, si simt ca asta fac:), dar...comentariul meu interogativ viza mai mult decat niste aspecte banale si de la sine intelese. Eram in cautare de substraturi, nu de evidente. Oricum, eu iti multumesc ca m-ai \"lamurit\"...
Mihaela continui la randu-ti ceea ce a inceput Silvia. Intrebari, scoala? Atat de putin oare sa se fi inteles? Nu sunt oare intrebarile esenta? Si nu ne punem intrebari toata viata? Atunci de unde acea ironie aproape infantila?
Pana la urma, nu asteptam raspunsuri, intrebarile se constituiau ca un fel de punctare a ceea ce rezuma in idee textul tau.
Eu am vazut in aceasta proza ceva mai mult decat banala transfigurare a persoanei iubite intr-un dumnezeu, univers sau mai stiu eu ce. Eu am vazut in personajul masculin, un fel de treapta superioara, iar in femeie, insusi omul. Limita nu era discriminare sexuala sau ce altceva s-ar mai fi putut inteles, nu femeia sub barbat, ci omul sub zeu. Aceasta romanta frumoasa nu a fost decat prilejul tratarii unor probleme existentiale. Mult mai mult decat spune prin cuvinte, ea spune dincolo de cuvinte, dincolo de prima varianta de inteles ce i se poate atribui.
Si Mihaela, tu, prin aseazandu-te de partea Silviei (solidaritate feminina?) nu faci decat sa infirmi intelesul mult mai profund pe care eu l-am dat textului tau. Asa sa fie? Doar o banala, frumos construita, bine scrisa in stil propriu, poveste de amor?

Si il poti iubi asa stiind ca nu-ti apartine decat pentru ziua aceea a campului de rapita? Si care e gustul limitei? Mai ales cand limita e el? Si de ce e el limita si nu dumnezeu, cerul sau o alta forma de nemurire?

Frumos. Se vede ca s-a patruns in tine adanc. Da, pana la limita. Chiar si dincolo.

\"Tu
erai nascuta in zodia
unui suras anume\"

si pentru tot restul.

La multi ani, Silvia!