Poezie
post scriptum
2 min lectură·
Mediu
mi-am permis luxul să ies cu bărbatul acela
despre care se spunea că taie gâtul păsărilor
care vin să-i ciugulească din palmă sau
se adăpostesc uneori în deschizătura cămășii lui negre
speriate de norii gri care prevestesc o nouă Atlantidă
p.s.duminica mi s-a permis să înnoptez în morga
în care ținea femeile descăpățânate și cu scobitori
înfipte pe sub unghii și toată noaptea am visat despre
un trandafir sângerând într-o vază albastră
mi-am permis luxul să fiu mama mamei când
aduna în eșarfa ei galbenă ultimele zile de tinerețe
și-mi făcea fotografii învelite în frunze arămii
pe care apoi le rupea erau prea reale și eu prea semănam
cu o moartă frumoasă care a furat toamna și-o duce cu ea
în beciul de sub pământ
p.s. luni mi-am făcut bagajul și-am plecat singură
nu-mi plac despărțirile și mă simt ridicol să mi se facă semn cu batista
mi-am permis luxul să cred în oameni și ei erau ba fericiți
ba nesătui de lacrimi mă împingeau de umeri în arenă
nu eram nici pregătită nici curajoasă Dumnezeu știe cum eram
dar am închis ochii și pe sub pleoape s-a aprins un foc înalt de spini uscați unii au coborât aupra sângelui
și nu mai pot dormi pe întuneric sau bea apă din pumni
p.s. am crezut în oameni și n-am murit
043.289
0
pe ansamblu e o poezie reusita, din care ti-ai permis luxul sa \"nu mai poti dormi pe intuneric sau bea apa in pumni\".
fain
cu stima, blueboy