Poezie
Matrioșca
1 min lectură·
Mediu
duhul calcă un pas înapoia mea
pe foile de hârtie
simte gustul de lapte fiert
băut din vasul de lut
undeva în copilărie
acolo se vorbea despre fericire, virtute
ca de o batistă albă imaculată
împăturită cu grijă și purtată
în buzunarul de la piept
pe dinăuntru
clipele se rotesc în imagini
desenate pe pământ
prind viață copaci firavi și drepți
adulmecând răcoarea albastră
de pe fruntea cerului
apa țâșnind ca o șampanie
curgând cuminte în albia sa
atunci se putea dintr-un pumn de nisip
să am o cascadă de fluturi albaștri
nu mi-a spus nimeni
că voi purta pielea albă
a șarpelui casei
la fiecare întâlnire cu cea de dincolo
de fereastra unde florile
cresc din lacrimi și se rotunjesc
precum gura unei femei sărutând
precum sânul unei mame tinere crescând
viața urcă treaptă cu treaptă
până la ușa unde sfârșește
ca o prostituată înecată în propria ei
nedumerire și tritețe
001.863
0