Yigru Zeltil
Verificat@yigru-zeltil
„contul acesta se va odihni și el”
mă retrag tiptil și cam atât. 2007-2013 (Volume tipărite: Cacao, Editura Tracus Arte, București, 2012 (copertă de Mugur Grosu) ISBN 978-606-664-026-8 (Premiul USR filiala Dobrogea pentru debut - poezie, 2012) ... ... Apariție (cu textul în proză „Porțelan cu elan”) în antologia: Alertă de grad zero în proza scurtă românească…
ne mai vedem,
yigru zeltil
Pe textul:
„big jumps" de elis ioan
Pe textul:
„ANUNÞ probleme tehnice" de Eugenia Reiter
Pe textul:
„trăiam în faze gen ‘1972 Live in Pompei’" de gd2wa
Pe textul:
„Literatură română tânără. Caut scriitori dispăruți" de Ovidiu Ivancu
Pe textul:
„Viața de toate nop" de Sașa Pană
Să ne mai vedem, cu bine
Pe textul:
„sportul lumânării" de Yigru Zeltil
Pe textul:
„sentimentalistul geometru" de Yigru Zeltil
Pe textul:
„un alt poem urban" de gd2wa
Pe textul:
„mătasea plantelor carnivore" de Yigru Zeltil
...Aș menționa totuși că, deși așa mi se spune tot timpul, nu sunt Doamna Yigru...
Pe textul:
„mătasea plantelor carnivore" de Yigru Zeltil
Pe textul:
„uzina de zahăr" de Yigru Zeltil
Iar despre povestea cu avangardiștii, numa\' de bine. Că metoda poemelor-loterie a eșuat, într-un fel, să producă rezultate remarcabile (remarcabile după cine?) era oarecum inevitabil. Dar a avut o largă influență, chiar dacă percepută acum ca poate nebenefică...
Oaie la frigărui!
Pe textul:
„uzina de zahăr" de Yigru Zeltil
Pe textul:
„varna pe uliță" de Yigru Zeltil
Atât.
Pe textul:
„apocalipse de buzunar" de Yigru Zeltil
Eu țin să cred că partea poetică pe care o etalez e poate ceva biologic... Știi, nevoia de fantezie și tot așa... De plictisul universal inerent unei perspective atât de claustrate nu trebuie să menționez... Or fi tristeți inutile și gâfâieli imagistice, dar e și ceva în a privi în urmă, nu doar în față ca oile cu ochelari... și știu bine care e sfatul măcelarilor...
Dar pur și simplu nu vreau să fiu simplu, dacă nu simt asta. Pot să fiu uneori, uneori pot scrie chiar versuri cu rimă, dar când privesc în urmă... am avut mereu gust pentru lucrurile cât de puțin absurde, obscure, bizare... un soi de escapist ca vocație... am descoperit literatura cu adevărat doar de (încă) puțină vreme - vreo doi ani -, am descoperit o parte a literaturii care în mod cert îmi plăcea mie și care mi se părea radical diferită de literatura dezgustătoare servită cu lingurița în școală... Eh, înainte de asta, abordasem literatura SF fără a fi prea satisfăcut (oricum, mi se pare literatura SF acum un mănunchi de clișee, și poate așa o să mi se pară și suprarealismul cândva), iar în scrierile lui Caragiale găsisem o resursă latentă, și tot așa am parcus încet un drum către alte curcubee...
De fapt, câteva rânduri mai înainte, vroiam doar să spun că, chiar la ora de engleză, eram obligat să fac ca temă o poezie (cu rimă! și în engleză!) și ceea ce a ieșit în plictis a fost încă de atunci cu un nerv al insolitului, dacă vreți, vă exemplific:
Your name is Pete
And you love meat...
Dar cred că iar înșir prea multe gânduri și nimeni n-o să vrea decât mai mult aer între lucruri...
Pe textul:
„apocalipse de buzunar" de Yigru Zeltil
Doi: Luați-o cum o vreți cu nonvaloarea, dar rămân la ideea că perfecțiunea e plictisitoare, mai ales unde e vorba de premeditare ies multe artificii și puțină viață de câine, or, din păcate pentru unii nu sunt romancier. Sunt poet și am datoria poate prea tranșantă uneori de a căuta poezia prin gunoaie, dar cu puțină visare ce nu se poate face din acele gunoaie... Acestea fiind zise, fiecare se descurcă pe contul lui propriu când are de-a face cu o poezie. Pe mine titlul poeziei \"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii\" mă face să mă gândesc la coji de portocale în formă sferică și la iaurt, și deja vorbim de o îmbunătățire... Și, până la urmă, nu mai vroiam niciun scop de genul să mă fac scriitor mare și tare, am început să scriu poezie pentru că simțeam nevoia și sper că mai scriu și acum din motivul ăsta, pentru că chiar vroiam să-mi exprim punctul de vedere, cum apocalipsa e ceva banal în ziua de azi și cum mă gândeam la acel chioșc de la liceu unde se vând batoane bulgărești de ceva cu fața lui Napoleon pe ambalaj și apoi fostul chioșc de lângă fosta școală, în a cărei grădină studiasem cândva un arici dormind prin tufișuri și când mă gândesc acum că atunci avem chemarea aceasta departe de gălăgia curții școlii și vroiam să fiu singur în grădină, prin iarbă, prin toate acele rochițe-ale-rândunicii care acum îmi par niște patefoane... Dar nu mai are rost să o prelungesc. Poate îmi răcesc gura de pomană și alții vor să se încălzească...
Pe textul:
„apocalipse de buzunar" de Yigru Zeltil
Pe textul:
„Biografie pentru uzul păsărilor" de Jorge Carrera Andrade
Și, la urma urmei, nu oblig pe nimeni să-mi citească poeziile...
Pe textul:
„contrast" de Yigru Zeltil
În ceea ce privește răsucirea de n grade în mormânt a poeților avangardei, eu cred că, din câte știu despre poeții suprarealiști, n-aveau nicio problemă în a aborda individualismul colectiv - chiar Roll, Voronca și Sașa Pană (și poate și alții, precum Moldov sau Jacques G. Costin, la ale căror creații n-am avut acces încă) împărțeau, în jurul anului 1930, un anume stil de poem în proză, cu imagistică barocă, astfel încât scrierilor celor trei din revista \"unu\" erau destul de similare. Ce să mai spunem despre scrierile grupului Gellu Naum-Virgil Teodorescu-Gherasim Luca-Paul Păun-Dolfi Trost, foarte apropiate între ele ca stil (astfel încât criticii consideră că această etapă a creației lui Gellu Naum e prea similară cu a celorlalți suprarealiști); de altfel, însuși Gellu Naum, în \"Albul osului\" înlocuiește în aproape fiecare propoziție persoana întâi singular cu persoana întâi plural - \"Noi\" - referindu-se la el și la ceilalți suprarealiști ca la o unitate, un corp cu cinci capete...
Am ajuns poate prea analitic. Stelele au protestat de atâta croială. Pentru toți cei care au deschis gurile de foc ale criticii în comentariile poemelor mele, aș spune că punctul de vedere e cel care contează - încă o poezie suprarealistă poate fi considerată de cineva o binecuvântare și de altcineva ca un lucru neoriginal, de neglijat... N-am să spun că sunt buricul universului la originalitate. Originalitatea e ceva de greu găsit zilele acestea... contează însă tonul vocii, câmpul de vedere, lucruri care, chiar și la mulți poeți \"mari\", se capată odată cu vârsta...
Acestea fiind zise, urez la mai multă visare și mai puțin făcut pe mortul în... mormânt.
Pe textul:
„contrast" de Yigru Zeltil
