Musa velutina

orice campion are nevoie de odihnă; alergi prea mult (prin poezie, desigur); acest tip de efort permanent pare că este bun, te menține \"în formă\", dar, în realitate, te plafonează, nu te poți autodepăși; ești la limita dintre impuls și epuizare; desigur, este părerea mea, o poți ignora; voiam numai să îți spun că te citesc constant și sentimentul acesta este; dacă greșesc, ignoră ceea ce am spus, sunt ca unul care strigă din tribună, dar care, în nerozia lui, posibil să exprime un adevăr.

un cititor,
Vasile Munteanu

Aș zice că poetul n-are niciodată cu adevărat concediu. Minunarea este perpetuă. Pauzele sunt doar de respirație, iar poezeama merge și ea în flux și reflux, dar când anume este fluxul respectiv refluxul este mai mult o chestiune subiectivă. În fine... Oricum, în ultima vreme m-am simțit foarte în formă, iar ceea ce am postat pe site nu este, cred, mai mult de o jumătate din producția mea recentă. Și cele mai multe comentarii negative le-am primit pe seama tentei amoroase din ultima vreme, care, fie vorba între noi, nu se datorează vreunei persoane anume...

nu vorbeam despre concediu (recuperare); am spus \"limita dintre impuls (ceea ce se vede de la o poștă că ai) și epuizare (ceea ce pornește tumultos, dar se stinge repede)\"; una este exercițiul zilnic, necesar menținerii în formă (care presupune un anume grad de liniște și de intimitate) și alta înseamnă acest gen de extrovertire, de antrenament cu public pe care îl practici aici și acum; ideea era că, în felul acesta, tinzi să acorzi mai multă importanță publicului, imaginii exterioare (când, în realitate, competiția are loc la o altă oră, la o altă dată, poate chiar într-un alt loc); dar, după cum spuneam, asta ți-o spune unul care vine la meci duminica (atunci când postezi) și care strigă din tribună (subiectivism sută la sută).