Poezie
Ocean de Guineea
din Dulceață de stele. Carte la borcan (2009)
1 min lectură·
Mediu
Violete, roșii, galbene, verzi apele desfac
Turnuri de liniști ascuțite, fericire la vrac,
Aici, în Insulele Confetti, unde strălucește soarele de uraniu
Ca un arborigen pășind pe covor de stele la acvariu,
Sub apă, pe o apă deasupra altei ape,
Unde rechinii urmăresc meciuri în loc să pape
Pe cineva, ba chiar citesc uneori cărți
Despre hidrologie, acupunctură și chiar hărți
Ale unui ținut în care nu se întâmpla nimic:
OUAGADYSCIEREBAGAMIBRIC.
Dar cine ieșea din ternul acvariu
Era hrănit de îngeri cu verde calciu
Și convins că acesta era locul unde nu se întâmpla nimic.
Neliniștea s-a retras demult într-un dric.
(27 august 2009/ora 15:15)
012.117
0

indeosebi m-a atras ultimul vers
care pare sa fi ajuns pe o extrema imposibila
\"Neliniștea s-a retras demult într-un dric\"
stim ca nelinistea nu moare
dricul doar o plimba poate
cu placerea lecturii,
Cristian