XYZ

Laurentiu ion are o fantezie cu gatul lasat al gastei :) :)

mi-a placut mult cum ai inceput din pacate nu pot sa spun acelasi lucru despre partea a doua

seamana mai mult cu antena prin satelit

biografismul asta nu stiu daca se sustine sau daca s-a sustinut candva .
dincolo de o oarecare sinceritate ascunsa si poetizata, prefabricata si transformata in solutii estetice nu prea mai ramane nimic, doar ideea ca textul, in tragicul personal, reprezinta ceva pentru autor din prisma explorarii personale.

romanii sunt foarte prosti si mereu au fost asa.
ceilalti, care simt ca ceva e in neregula planteaza flori, recita poezii si fac mitinguri. E la fel de amuzant ca si cha-cha-ul in ploaie ! Pana nu o sa ne nasca o adevarata revolutie si nu un schimb nuantat de dictaturi, romanul va fi, in totalitatea ignorantei pluraliste care il defineste, foarte prost.

felicitari alice
si salutarile mele lui mihai

Ioana intr-un fel ii inteleg si eu, cand citesti sute de texte imbecile pe zi e imposibil sa nu se intample si asta, sa treci cu vederea din greseala.
Insa sunt de acord cu tine, e un text foarte placut
In special finalul m-a cucerit, un decor foarte frumos. As mai umbla putin la prima strofa, sunt cateva formulari stangace si facile de ex. pletele poarta amintirea. Dar e un text care mi-a placut, are acel ceva

Eu cred ca poezia asta a mai fost scrisa pana acum de cel putin 500 de ori. Acea imagine puternica de care aminteste ilustrul nostru coleg din poveste nu este altceva decat un pretext de a abera. In urma sa ramane o lectura superficiala a textului, un comentariu care nu spune nimic nimanui [doar acelora care cred ca daca privesc insistent un ou il pot transforma in ciorap sau cei care intra in transe din astea metafizice si il vad pe eminescu in orez] si dorinta mea acuta de a ma lovi ritmic si mortal de coltul caloriferului.

Si totusi pe mine ma incearca o intrebare: ce a vrut sa spuna Calin aici ca a inceput cu o idee apoi cred ca a deschis televizorul la otv la tanti elena si s-a inspirat
Apoi Doamne ma loveste nu contest nimic, nu-mi intelegeț gresit nelinistea, textul mi-a inspirat si mie adanci simtaminte
sinceritatea se vede ca nu e mimata insa eu ma minunez ca de uciga-l crucea de unii pseudointerpreti de comento-slagare culturale de pe acest podis galben purpuriu cum zicea Poetul american intr-o vesta verde!

eu cred ca va plictisiti rau de tot

spre deosebire de noi, astia care mai scriem, tu ai o calitate care te face un poet adevarat. Calitatea consta chiar in sinceritatea pe care o folosesti in texte dar si stiinta de a doza emotia astfel incat sa nu pici in patetic. Acea calitate pe care sper sa o regasesc si eu in drumul meu la un moment dat sau daca nu sa ma pot lauda cunoscutilor uite domnule eu il cunosc pe gelu de mult

Intr-adevar domnule Emil nu asta conteaza, faptul ca avem opinii diferite asupra acestui text ci faptul ca el reprezinta acel timp mitologic, când se știa că nimeni și nimic nu poate depăși granița impusă de șarpele Jormungand, orice călătorie era un drum fără speranța ieșirii din datul ontologic.

Va multumesc si ma simt onorat de faptul ca am putut purta o discutie cu dvs. pe aceasta tema si v-as ruga cu reverenta daca puteti din cand in cand sa comentati cu atata atentie si corectitudine umilele mele creatii. Va multumesc iarasi domnule profesor si va urez o dupa amiaza senina.

vreau si insist sa va contrazic vehement

eu cred ca fără identitate, fără un scop în sine al călătoriei in \"lumea de mijloc\", înconjurată în mitologia norvegiană de șarpele Midgardului, ieșirea din acel cerc este imposibilă. Șarpele și-a încolăcit coada în jurul oceanului ce străjuiește Midgardul și nimeni nu poate intra sau ieși. Aceasta, cred eu, este și ideea textului tău: o neantizare a identității individului, o imposibilitate de a depăși drumul știut, străbătut iar și iar sub pavăza singurului gând salvator: \"Unica ieșire din acest cerc era să-și construiască un iglu, precum eschimoșii, să se întindă pe blana sa de oaie și să aștepte acolo zorile sau moartea cu aroma somnului de gheață.\".

asa-i ?

eu zic ca unicul lucru care ii lipseste cu desavarsire pentru a fi o opera de arta este chiar disparitia rapida si fara explicatie a textului din timpul subiectiv si obiectiv inclusiv dupa crestini si calendarul mayas ! ce zici ?

aaa pai in cazul asta, fiind vorba despre umbrele de ploaie, imi retrag opiniile deplasate si iti urez succes ! cliseu carmen cliseu nu plagiat CLISEU

cand o sa renunti la pretiozitati probabil ca poeziile tale vor capata o alta culoare dar pana atunci cu toata incurajarea elei nu convingi cu nimic.

\"vor cumpăra umbrele/ sub tălpi un anotimp autist se va naște odată cu mine/ aș face din cuvinte o grămadă/ să mă culc peste ea \"
Acum pe cuvant chiar nu mai vreau sa fiu rau dar chiar e facil, sunt expresiile uzuale ale adolescentelor care au citit niste poezie, superficial, cat sa stie cu ce se mananca dar insuficient cat sa se desprinda de tipar. Acum nu e nimic cu a avea un tipar pentru exercitiu atata timp cat tiparul e calitativ si nu mediocru. Plus ca ar trebui sa existe desprinderea de care aminteste ela pe care eu unul nu o vad

\"andează în sârma ghimpată/ ca un animal rătăcit de turmă/ oasele lui au prins promoroacă/ la spectacolul de gală poartă mereu o garoafă roșie \"

\"mă îmbrac cu ultimul poem pe sub inimă\"

Doar cateva exemple de constructii pe care le tot intalnesc, intr-o forma sau alta, si care nu imi spun nimic nou ci acelasi lucru in feluri diferite. A teoretiza poezia stiu ca nu e bine, nu adopt postura de baci ci dau cateva semnale de alarma care bineinteles pot fi false caz in care ar trebui sa fie ignorate.
Dar cu toata bunavointa de care pot da dovada in zilele cand primesc vesti bune va rog eu

\"și singurul lucru pe care îl mai știi e că între cele două dimineți nu a fost noapte\"

iata ceva ce am savurat cu placere.

domule petrache,
nu ne-am auzit tare de mult. mă bucur să fiu oaspetele tău pentru o clipă.

un poem reușit chiar dacă accesul spre interiorul mesajului este \"condiționat\".
lăcomia și frumusețea sunt două necesități.
dincolo de toate acestea există \"posibilitatea tuturor evaluărilor\"
și evident o altă perspectivă.

plăcut finalul

\"iar el și-a construit un bordei cu resturile de frumusețe absolută
și i-a privit mulțumit
cum au plecat în timpuri și spații diferite
să-și astâmpere noua lăcomie\"

cu prietenie,
laurentiu enache

poemul asta are ceva sublim si nu reusesc sa imi dau seama ce
poate chiar faptul ca e scurt si se termina repede

e ca ii lipseste un gram de trimitere la tragica pierdere. Daca s-ar folosi macar o singura data o exprimare de genul \"a murit poetul\" atunci am putea spune ca da, azi chiar suntem in 18 ianuarie.