Vlad Stroescu

Nu sunteți decât o adunătură de egoiști. Pisicile flămânde sunt mai generoase decât dumneavoastră. Copacii uscați sunt mai generoși decât dumneavoastră. Nou născuții sunt mai generoși decât

Întotdeauna merg desculț în mahalale La orele siestei și abil deghizat Ascuns de măreția centrului minții tale In case văruite-n pastel, c-un singur cat Pe un divan de opiu lungit precum

Recunoscusem numele dar nu făcusem legătura O știam de la școala generală nu prea vorbea Numele ei ca și cum de-un plâns ai râde Prenumele mitologic De-abia când am revăzut-o mi-am dat

Și fluviului ce scurge pe trepte naturale Nu i-am fi sursă poate I-am fi un fel de chei Noroiul de pe maluri în sevele morale Împreună măslinii din care-am scos ulei Adesea fug de vântul ce

Viața mea-i o ceașcă în care-amestec lent Cafeaua nevorbită și aspra zaharină La masa fără față la care e curent Înlăcrimându-mi astfel ochiul dinspre făină O, muze-nsângerate pe căile

Astfel încât mă-nclin ca un tânăr hanger În micul răsărit întărâtat de briză Mai drept aș defini albind un monocer Luptându-ne va fi și nu greșesc remiză De-o vorbă stăpânit o construiesc

Ah, vrăjitor bătrân, de atâtea ori te-ai lăudat cu puterea ta fără margini, încât începusem să te cred, șopârlă fără coadă, vorbitor în dodii și în gol, nu că nu ar avea cine să te asculte, ai, dar

Vrajă sau cântec înspre fine Împrăștiind în stepa crudă Mireasma vechilor saline Și de strivită albă dudă Un arc întins atât cât ține A trestiei nuiaua rudă Fără să vrei săgeata-n mine S-a

În două mii trei sute an Al Domnului pășește-ncet Pe recurentul meu culoar Un chipeș și fragil schelet Forța vitală-i un regret Când ușile de cedru-l plâng Piciorul drept e-mpintenat Și

Pornește întrebare din șirul plăsmuirii Spre părul adormirii în propria dogoare În el promisiunea spre orient ivirii Planând abil pe rugii de flori otrăvitoare Proniile gonindu-și din rai

Aș putea să strig in gura mare un singur cuvânt, dar de multe ori, de o mie de ori, ba chiar mai mult, și, nu numai că n-aș da semne de oboseală, aș prinde puteri tot mai mari. Nici nu m-aș mai

Bătaia de petale a unei inimi care Tăcută de vreo ciumă acum cinci mii de ani Și-a adunat din somnu-i tot colbul sub o floare În limbi sihastre sună nuferilor sărmani Căniți de a câmpiei umbră

Un vis între zori neînchis și mai șui Sfiala mi-adoarme cu tămâi păgâne Când ploaia supusă în sticle verzui Pe corzi mătăsoase din coamă de zâne Ar vrea să ne-ngâne parfumul dar nu-i Ajunge

Câtă vreme asemenea droguri ale imaginației vor mai avea efect? “În fiecare zi mă mint, inventez tot felul de căi prin care îmi port viața ocolită, îmi spun că sunt un om deosebit, un bărbat

Același naufragiu al râvnei de cinabru Chinoviei răpite îi zvânt-al tâmplei var În rasă vrăjitorul ascuns de candelabru Imaculat prelinge din alambic nectar Pe când un pat de verde rovină-n

O vișină lumina fără Þintă rotund îndepărtează Avar dispreț spre cel ce tare Fiului său îi stă de pază Veștedă pierde numai apa Aidoma de după coajă Plecă șuvoiul și rămase Încântătoare

Tihnit un port secret își scutur-o aripă Uitării mângâiat de hulă val de val Îl dă iar pescărușii din lire repezi țipă Credința-i ivorie pe malul hibernal Vârful de minaret își plânge clipa-n

În ora in care-n opaiț e miere Căscând aurora săgeată în vis Prelinge oțelul prin geamul deschis Când păsări se- nfoaie în flori de tăcere Uitarea pândește gingașa cădere Ce-un secol credeai

Fântână dovedindu-se tavanul Îndrăgostită sticlă plină, tijă Narciselor stelare fără grijă Crenelurilor le întorci ocheanul Mică lacună-n vaste lăcrimare Tristețea închistând-o erudită O vei

În zilele-alea crude din norii ignoranți Ploua cu vulpi flămânde și pui de elefanți Dezamăgiri cornute înnegreau orice zare Plângeau toreadorii perle imaginare În avioane strâmbe piloții

Sub bolta-mi vizitată de strigoiași locvace Zice-s-ar niște strune ferice de rebec Iarba smerită-n care adesea vocea zace Ivi fără de veste un zâmbet de-un parsec Șarpe! Fost-am desigur un

Dintre arbuștii-n floare cu-a lor fanfaronadă Pufnind precum ciuperca ce-și împrăștie sporii În grabă migratoare și speriind prigorii Amorul își luă zborul pe-a unei mături coadă Ce zile