Vlad Opran

Mă bucur, Romulus, că ți-a lăsat o impresie pozitivă acest rezultat al urcușului meu pe brânci pe versantul colțuros al imaginației. Știi cîntecul lui Victor Socaciu, colindul mâinilor truditoare? Ei bine, cam la fel e cazul și cu mine, până la urmă am învățat asemenea melcului, să contruiesc măcar un zid, pentru lumini și umbre. Nu le dau eu chiar din puțul gândirii, dar e un început, zic. Că tot mi-am adus aminte, am urcat acum vreo 15 ani pe Borșa. De acolo și imaginile din text. Ți-am spus, fiindcă ești de prin partea locului. Mă rog, cel puțin din zonă.

Greu de contrazis această poezie, rezultat fără îndoială al unei meditații profunde în oglinda miraculoasă a spiritului. Atâta doar că, în opinia mea, frumosul ține de o anumită sintetizare elegantă a adevărului. După cum am auzit într-un film, mai greu să dai peste o îmbucătură perfectă. Pe de altă parte, foamea-i cel mai bun bucătar. Se poate să nu am eu apetit la ora asta...
Rățușca cea urâtă :)

După cum am spus, poezie.ro vă aparține. Prin urmare, având dumneavoastră calitatea de administratori ai acestui brand cu rezonanță națională, sunteți suverani să promovați sau să excludeți pe cine doriți. Nu-ți trebuie prea multă minte pentru o asemenea revelație. O discuție civilizată și cazuală, chiar dacă pe marginea exterioară a textului, nu reprezintă o ofensă adusă bunelor moravuri. În schimb, ce văd eu pe posturile naționale de radio și de televiziune, în materie de publicitate, constituie un afront grav adus bunului simț. De aceea nici măcar din punct de vedere virtual nu am mai asistat la un spectacol bun de divertisment. Bogdan, dar nu mi-ai răspuns la problema care mă rodea pe mine în mod deosebit. Cum rămâne cu limba mea maternă? Sau ești și tu de părere că mă exprim în Esperanto? Eu zic totuși că atâta vreme cât mi-am asumat un contract în română, am dreptul la îndeplinirea exactă a obligațiilor ce vă revin. Sau poate am eu o imaginație prea complexă...

Am înțeles punctul de vedere al lui George Pașa. Dacă fiecare dintre noi și-ar exercita în mod discreționar drepturile syverane de autor, atunci conform structurii organizatorice a site-ului, alți utilizatori care au comentat sau care pur și simplu s-au bazat pe textele respective, ar fi prejudiciați. Ca administrator, poate are dreptate. Dar să nu uităm totuși că o colonie artistică așa vum este încă poezie.ro nu-i alcătuită din mașini de scris, ci din oameni. Personal voi susține mereu că regulamentul ar trebui încălzit puțin la aburi, așa cum odinioară se proceda cu tijele de lemn care trebuiau transformate in arcuri. Eu unul nu văd nimic rău in a socializa pe acest site, chiar și pe pretextul textelor. Sincer, poate unii vor să se și căsătorească pe aici, bine că nu-i cazul meu. Ce poate fi mai frumos decât să polenizezi pe poezie.ro...
Dar, mă rog, e doar o fantezie de-a mea, uneori poate-i mai bine să rămâi cu visatul, nu-i un capăt de țară. Că eu oricum, dacă am ceva de zis, tot pe pom.ro postez, măcar pentru faptul că apare în capul rezultatelor de cautare. Îmi pare bine și mie că nu ne mai certăm. În definitiv, astea-s condițiile, e site-ul lui Herinean, am impresia. E dreptul lui să stabilească ce regulament îl aranjează mai tare. Reiterez solicitarea cu privire la îndreptarea informației din profilul meu referitoare la limba maternă. Mulțumesc frumos.

Aha, am înțeles acum, frecventez și eu wikiart.org. E un punct de vedere, neașteptat, apreciez faza cu sinestezia, dar m-aș fi bucurat și mai tare dacă ai fi invocat acele calități radiestezice de natură să-mi pună în valoare apartenența la poezia românească, am citit Blaga și Eminescu la viața mea. Printre alții...

Mulțumesc foarte frumos pentru stea, Romulus. Ai observat foarte corect aspectele forte ale textului, de care sunt mândru. Cât despre metrică, sincer nu am asemenea noțiuni. În general scriu ce îmi trece mie prin minte, nu prea iau seama la regulile de prozodie, important cred este să sune coerent. Am mai scris și înainte de textele astea, dar mi-am făcut un obicei din a le șterge periodic, din motive de igienă mentală. Dar pe YouTube le păstrez un pic mai mult, mă deranjează mai puțin când se aglomerează.

Chiar că pare scrisă cu cerneală de care ai pomenit. Acum, deh, recunosc și eu că nu se poate să-i dai cititorului mură-n gură întreg mesajul poeziei, dar nici să-l pui să scormonească până-n pânzele albe după el. Cât despre utima strofă, chiar dacă dai mâna cu monumentul funerar, parcă tot mai bine sună fără liniuță de unire. Dar, mă rog, e vorba de coerența ta interioară, ești suveran să apreciezi. Eu am spus doar ce impresie mi-a lăsat. Cred că nu focalizezi corect, sau mai precis, arzi materialul fotografic. Mai citesc, că oricum prefer poeziile cu rimă celor în vers alb. Nu suntem prea mulți pe aici

Ia să încerc și eu marea cu degetul. De ce "acolo unde iubirile țin/ mai mult de un vis/ Dumnezeu a uitat de ele". Adică? Pe ce te întemeiezi? În rest, mi-a plăcut, pot să văd genul ăsta de adoratori.

Și tu ai dreptate. Ești norocos, într-adevăr. Eu nu am o singură muză, de aeea în general cam încerc să prind șapte muște dintr-o lovitură, cum se spune. Dar, mă rog, la fel de adevărat este că cine aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul. Asta a fost coerența mea interioară, deh.

Textele pe care le-am parcurs (n-am avut răbdare să ajung până la capăt) mi-au lăsat o impresie pozitivă, tonică. M-a impresionat în mod deosebit inima ca o frăguță. Foarte simpatic și elocvent

Cred că ai dreptate cât privește impresia de loc comun pe care o lasă în general poeziile mele (nu cred că mi le-ai citit pe toate). Și eu am asemenea aprehensiuni în ce mă privește. Dar personal, aș prefera să mă caracteriez drept prudent, dacă nu clasic. În general, merg pe formule consacrate, iar rimele recunosc și eu că nu sunt din cale afară de originale. Și totuși, în ultimă instanță am impresia că poezia ține în primul rând de caapacitatea interioară de investiție. Sper să mai discutăm, ți-am lăsat și eu un comentariu. De când scrii?

Salut. Cred că emană un aer ușor cosmopolit, ca să spun așa. Mi-a adus aminte de călătoriile mele prin țară cu trenul. Are ceva general românesc. Nu pot acorda steluțe, dar aș fi rupt una pentru tine, pe undeva te-am înțeles, chiar dacă funcționezi după alt sistem de operare decât mine. Ca poet, mă refer. Pe o scară de la 5 la 10, aș fi optat pentru nota opt

În special, mulțumesc pentru steluță, bănuiesc că i-o datorez lui Ionuț. Asta demonstrează că nu m-am înșelat prea mult, bine că nici nu mi-a trecut prin cap la vremea respectivă vreun alt titlu potrivit pentru acest text. Cezar, sper că e o apreciere pozitivă. E a doua mea steluță pe acest site.

Un text străbătut de un tulbur fior, poate de la aglomerația urbană, poate de la hidrocarburi, sau de la vaporizatoarele astea mai noi. Nu insinuez că v-ar caracteriza, sau că n-ați fi în stare să faceți față stresului citadin, e un loc comun faptul că poetul are obiceiul de-a se face receptacolul realității înconjurătoare. Cred că am rezonat corect cu mesajul său liric, atât cât a fost destinat unui cititor din exterior, restul vă privește în exclusivitate.
Cu o mențiune, că atunci când am plecat eu din București, prin 2001, încă se mai putea respira. Am locuit șapte ani acolo...

Era chiar sub nasul meu, nu văzusem. Nu știu, pe mine nu mă deranjează. În plus, îmi e peste mână să rectific un text pe care abia l-am publicat. Când o zbârcesc rău, le scot de pe site, dar acum, date fiind lumina și natura vânatului, cred că rămâne în continuare cu urechile atârnând.

Mulțumesc pentru like, mi-a transmis o stare de bine. Cât despre le și lu la care vă referiți, n-am percutat, n-am sesizat. Te rog, detaliază.
Iepure cu urechile lungi...

Doru, mulțumesc frumos pentru răspunsul pertinent și temperat. Lăsând la o parte reflecțiile de natură muzicală, ce mi-a înțepat mie conștiința a fost ultima parte a comentariului, și anume aceea referitoare la amatorismul în artă. Trebuie să mărturisesc că prima mea reacție a fost să-ți dau dreptate, toată lumea cunoaște cu ce se mănâncă norocul începătorului.
Apoi, căzând eu puțin pe gânduri, am realizat că eu personal, în ce mă privește, nu știu cu adevărat ce înseamnă noțiunea de artă sau ce presupune calitatea de artist. De aceea, printr-un raționament invers, nici despre amatorism n-aș putea să mă pronunț.
De exemplu, eu mă consider un antropolog amator și sunt foarte fericit cu această calitate, nu-mi vine acum termenul exact. Cât despre poet, muzician sau scriitor, mă feresc ca dracul de tămâie să mă caracterizez, mi se pare cea mai proastă afacere. Să te autodefinești ca atare, mă refer. Bine, că nici un Pablo Picasso nu sunt, chiar dacă nu-s complet ageamiu în materie de șmecherii literare.
Prin urmare, cred că în artă, ceea ce emoționează cu adevărat, este gestul sau intenția, iar nu neapărat tehnica.
Ba chiar, am impresia că, o floare oferită de un începător este mai valoroasă decât un aranjament savant de petale.
La fel și în fotografie, că tot mi-am adus aminte.

Unu. Dați mâna cu fetele. Și eu, uneori, bine că nu merg chiar atât de departe.
Doi. Nefiind un specialist in poezie (de formație sunt jurist), nu înțeleg subtilitățile și rafinamentele la care fac trimitere ceilalți utilizatori, pe același text.
Trei. Părerea mea - eu zic că-i un text sincer, reușește să transmită ceea ce și-a propus, impresionează pozitiv, îl știu și eu pe Dylan, e un tip simpatic, care prinde la orășeni.
O singură obiecție am, si nu numai relativ la acest poem, ci așa, în general, față de tendința asta anatomistă sau organică în literatură... lipsește un ingredient important, și anume unul de natură mistică. În sensul că, în opinia mea, nu întâmplător cuvintele se aranjează în frază, alcătuind o poezie în adevăratul sens al cuvantului. Bine, se poate să fiu eu puțin obtuz, mărturisesc că nu scriu în vers liber, mi se pare mult mai dificil decât stilul clasic, versificat. Dar, din nou, eu nu sunt decât un magician amator, sunt conștient că alerg la hors-concours. Dar cred că literatura tot ceva sybilinic ar trebui să fie, dacă nu cel puțin o manevră de bun augur.
Pe scurt, am citit cu interes, am rămas cu nostalgia chat-urilor virtuale, chiar dacă nu prea mă dă spontaneitatea afară din casă. Mai citesc, poate găsesc o poezie cu rimă.

Deși mă jurasem să nu mai comentez pe textele utilizatorilor care nu-mi răspund, uite că m-am mâncat vorba aia, în nas, și tot am trecut să văd ce stele căzătoare au mai plâns în mare... În fine, îmi mențin impresia inițială pozitivă, că nu-mi bălăcesc picioarele-n marea moartă, când vine vorba de literatură oltenească.
Textu-i aproape anodin, până la capăt, când dai cu adevărat lovitura. Eu zic că tot umblând cu ceasuri, până la urmă tot înțepi un tic-tac adevărat.
Do ut des, alte bilete nu mai trag.

Mă bucur că v-a plăcut textul. E vorba de o încercare mai veche, pe care inițial am aruncat-o la coș, bine că nu în forma asta. Apoi, am dat de ea din întâmplare prin niște fișiere mai vechi, și fiindcă nu aveam ce lucra, m-am apucat s-o refac. Cred că așa se întâmplă de obicei în viață, cu timpul lucrurile se cristalizează, apoi cu un dram de noroc și o țâră de relaxare, reușești să o scoți cumva la capăt. Faptul că ați apreciat-o, nu face decât să-mi confirme teoria și rezoluția ca pe viitor să nu mai dau cu șutul în orice mi se pare prăfuit sau scămoșat.
Mulțumesc încă o dată pentru like. Doar că, în viziunea mea, e vorba de un tablou liric în ulei, iar nu de un pastel sau de o acuarelă. În fine, tot ceva artistic și despre natură.
Trec să văd cu cine am avut de a face. Las un comentariu, dacă e cazul.