Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Încotro?

2 min lectură·
Mediu
Pe cărarea spre Lumină,
Trece anevoios, un frate.
Și se-ntreabă, și se zbate
Se agață peste tot,
Cade în genunchi și-n coate,
Se îndeamnă și se lasă
Aruncând priviri în gol,
Caută și se ascunde,
Se ivește și pătrunde,
Iși răspunde și se-ascultă,
Pedepsindu-se pe sine
Pentru viața care-o duce,
Viața lui și-ntreaga lume,
Care caută Lumină.
În răscrucea ce-o ajunge,
Un moșneag trage din pipă,
Are timpul la picioare,
Are Lumea la opincă,
Șade dus în gând cu totul.
“Unde-i moșule cărarea?
Care drum îi ăla bun?”
Mângâindu-și moșul barba,
Și-n pipă turnând tutun:
“Incotro te-ndrepți voinice,
Un’ te duce al tău drum?”
“Nu știu bade, dar te rog,
Spune-mi doar care-i cel bun!“
Trece-atunci moșul privirea,
Căutând privirea lui,
“Dacă nu cunoști popasul,
tot ce-i drum, îi ăla bun!
Dacă Domnul te veghează,
Dacă spre Lumină mergi,
Drumul care-i, nu contează,
Ai s-ajungi pe orice drum.”
Cel ce caută Lumină,
Viața lui și-ntreaga lume,
Pentru viața care-o duce,
Pedepsindu-se pe sine,
Își răspunde și se-ascultă,
Se ivește și se pierde,
Caută și se ascunde,
Aruncând privirea, unde?
Cade în genunchi și-n coate,
Pe cărarea spre Lumină,
Caută și nu se-ntreabă,
Cum de vede piatra-n cale,
Cum de vede la răscruce,
Moșul cel cu pipa lui,
Cum de știe ce-i în juru-i,
Căutând fără odihnă,
Cum nu știe când găsește,
Și de ce nu se oprește,
De ce caută Lumina,
Cand el, prin Lumini pășește ?
001.800
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
237
Citire
2 min
Versuri
55
Actualizat

Cum sa citezi

Vlad Colceriu. “Încotro?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vlad-colceriu/poezie/14005472/incotro

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.