Poezie

O ultimă zori

1 min lectură·19 martie 2011

Mediu

Pari ca trezit din somn!

Te uiți speriat încercând

cu greu și spre mirarea ta,

aproape insesizabil, să iți revii.

Ești defapt chiar tu în acea oglindă.

Dar privirea șireată, trecută aș spune

sau, oare m-aș hazarda să o declar...

Luminata, răzbate încă

de sub cărunta frunte sprâncenată.

Pământul se concretizează încet,

își face apariția sub tălpile

prin care un cui scri-jelește,

înaintând grăbit spre suflet...

Începe să iți placă să simți asta.

De fapt amândoi știm că

este extraordinar să simți orice.

Nebun, în colțul spre care

te grăbești inutil e doar

vechiul tău roman, din care

ieri ai pescuit un vis.

Pe fereastră sunt desenate

Alte vremuri care țopăie

Fac chiar să crezi că sunt aieve...

Dar, nu sunt!

Și într-o ultimă fremătare

când din mesteacăn se scutură flori

Pe rând, câte o biciuitură boreală

De lumină lasă pe obraz,

Riduri adânci

Uiți că ai vrut cândva

Să mori...

Să te strecori afară din odaie

Înainte de a sosi

O ultimă zori.

001.630

Vlad Colceriu. “O ultimă zori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vlad-colceriu/poezie/13975146/o-ultima-zori

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.