Virginia Popescu

Mergeai răscrăcărată și șcleampă chiar pe șine. Un soare tâmp ți-nfierbântase carapacea. Deodată cheferistul macho strigă: \"Vineee!\" Dar tu mergeai mereu mișcându-ți

În fiecare noapte mă visez alergând printr-un labirint ciudat cu camere lungi, întortocheate. Îți aud zgomotul pașilor sonori pierzându-se în depărtare. Ecoul lor îmi răsună dureros în

(După tabloul lui Delacroix) Întins în somptuosul pat al desfrânării, Regele, obosit, sau poate dezgustat, Privește dus pe gânduri, cu aerul blazat, Femei cu sâni magnifici, în templul

amurg de toamnă - cocorii zboară purtând cerul pe aripi

E o seară plăcută de octombrie. Soarele dispare treptat în spatele copacilor din parc. Așezată pe o bancă de pe marginea vastului bazin, mă uit la suprafața netedă a apei pe care nu o încrețește

Oglindă de vis, cioburi risipite-n somn. Ploaie de aur. 20 oct. 2008

Sus pe o creangă, gutuie parfumată. Inima toamnei. 12 oct. 2008