Virginia Popescu
Verificat@virginia-popescu
„Un coup de dés, jamais n'abolira le hasard - Mallarmé”
Facultatea de limbi straine Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Profesoara de franceza, specializată în traduceri literare
Colecțiile lui Virginia Popescu
la fel de frumoase ca sufletul,
florile poartă în corola lor gingașă
și efemeră misterul eternului feminin...
O poezie frumoasă, scrisă cu multă sensibilitate....
(Obs. -de corectat - eternitatea)
Pe textul:
„Dăruire" de Liviu-Ioan Muresan
Călin!
Îți mulțumesc pentru trecere.
E bine să ne cunoască și cei din afară...
Mi-am permis să adaug două comentarii la colegii noștri români, deși nu mă pricep la așa ceva... Sper să-mi fie iertată stângăcia.
În revista franceză apar doar haiku-urile lor fără nici un comentariu. Cred că ei merită mai mult....
Pe textul:
„A apărut nr. 4 al revistei franceze de haiku \"Ploc\"" de Virginia Popescu
calul i-ar fi spus așa:\"
Iha, Iha, știi ceva Căline?
Hai să paștem amândoi
stelele de pe cer!...\"
Pe textul:
„Poveste cu un cal" de Călin Sămărghițan
Ucigașul cu sau fără simbrie se ascunde oare printre noi?
Ar trebui poate să cotrobăim mai bine pe sub patul lui Procust pentru a da de el...
Acum toți, dar aproape toți zice-vor!
\"Ce perfectă Rochie de bal ar fi fost aceasta
dacă ceșcuța Francescăi nu s-ar fi spart!.....
Pe textul:
„Rochia de bal (VIII)" de Călin Sămărghițan
Pe textul:
„Făt-Frumos, născut în umbra unei idei" de Virginia Popescu
în putință de așa ceva.
Printr-o întâmplare, locuiesc în orașul lui Nichita, pe o stradă cu numele de Eminescu, la un număr care se leagă de nașterea acestuia și în fiecare noapte senină pot să-i admir Luceafărul pe cer.
Tot printr-o fericită întâmplare, strada e mărginită de zeci de tei, pe sub care cu siguranță, Nichita s-a plimbat de multe ori \"pe când plutea o floare de tei / înlăuntrul unei gândiri abstracte.\"
Aș dori să ne oprim aici cu polemica numelui copacului.
Cu stimă
Pe textul:
„Făt-Frumos, născut în umbra unei idei" de Virginia Popescu
Bineînțeles că nu m-am oprit doar la copacul Gică.
Am încercat să trec și eu puțin dincolo de el și am citit
toate comentariile din jurul lui.
Când e vorba de metafizică, pe mine mă cuprind aceeași fiori care l-au cuprins pe bietul Narcis al lui Paul Valery, când dintr-odată în oglinda
conștiinței i-a apărut acel \"neant vaste et noir\" și a luat-o la fugă speriat.
În mare am înțeles mesajul dumneavoastră.
Cu un singur lucru nu sunt pe deplin lămurită: de ce tocmai Gică?
Uite, eu v-aș propune un compromis: haideți să-i spunem lui Gică -Teiul.
Atunci bietul Nichita ar avea și el teiul lui, la umbra căruia s-ar odihni în somnul lui metafizic.
Credeți că ar fi posibil așa ceva?
Cu tot respectul datorat unui moldovean de-al meu...
Pe textul:
„Făt-Frumos, născut în umbra unei idei" de Virginia Popescu
V-ați așezat un genunchi pe inima pietrelor, alături de Nichita...
După noi rămâne ce am creat și prin asta vom renaște....
Cu multă stimă!
Pe textul:
„Făt-Frumos, născut în umbra unei idei" de Virginia Popescu
Cu \"Metamorfozele\" astea ale lui Nichita nici nu mai știi cu cine ai de-a face în ziua de azi!
Mulțumesc de trecere !
Pe textul:
„Făt-Frumos, născut în umbra unei idei" de Virginia Popescu
După ce am citit despre copacul \"Gică\", am rămas cam șocată.
Apoi mi-am adus aminte de o poezie din ciclul \"Necuvintele\",
pe care, cu îngăduința domnului Cozmescu o voi reda integral.
Cu speranța lămuririi acestei probleme de copaci metafizici,
l-aș ruga pe domnul Cozmescu să mă lumineze puțin și pe mine:
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi unduios.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Necuvintele - Nichita Stănescu
Pe textul:
„Făt-Frumos, născut în umbra unei idei" de Virginia Popescu
Câte asemenea povești adevărate nu se întâmplă chiar sub ochii noștri, dar Tincuța ne-a povestit-o cu marea ei sensibilitate, fără să o transforme
într-una lacrimogenă.
Și totuși am sperat într-o minune, așa cum în povestea precedentă păpușa devine o fetiță în carne și oase....
Am sperat și m-am rugat alături de mica oloagă și de sora ei....
Frumoase descrieri, alternând cu o profundă analiză a sufletului uman....
Pe textul:
„Mica oloagă" de tincuta horonceanu bernevic
\"Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde\",
i-ar spune Nichita lui Calin, cu gura lui Ghilgameș, după care, desigur i-ar prezenta turma lui de lei străvezii.
Doamne, ce de tauri, și iată acum și o tăuroaică înfruntând ultimul ghepard.
Frumos vis a mai avut acesta înainte de a muri din dragoste!
Pe textul:
„Și dacă" de Călin Sămărghițan
ca tropotul de antilopă
în visul unui ghepard prea flămânzit.\"
Ce poate oare sa viseze un \"ghepard prea flămânzit\"?
De ce și-a ales poetul Călin S. tocmai acest animal de o mare noblețe, de o rară frumusețe, dar pe cale de dispariție?
Fără să vreau, gândul mă poartă spre celebrul roman al lui
Giuseppe Tomaso di Lampedusa și la multiplele-i simboluri, învăluite în aura misterului....
O dragoste stinsă care își trimite razele târzii, precum un frumos și trist apus de toamnă.....
Pe textul:
„Și dacă" de Călin Sămărghițan
\"noaptea
ca o leoaică
rănită,
gura-i de foc
scuipă vipere\",
\"Tinerețea
ne-a căzut
de pe umeri,
ca o hlamidă
a umbrei...\"
și totuși un poem de o muzicalitate delicată, învăluitoare, misterioasă.....
De remarcat titlul foarte sugestiv reluat și subliniat de ultima strofă.
Am rămas cu muzica lecturii în suflet.....
Pe textul:
„ Tinerețea ne-a căzut de pe umeri" de ion toma ionescu
RecomandatMai lipsesc cei zece samurai și va ieși un adevărat thriller
balcano-niponez.
Pe textul:
„Codrul, frate cu japonezul" de Dan Norea
În plină lună februarie am văzut urzici și ghiocei cu duiumul. De ce nu ar fi și un lăstar?
Pe textul:
„Codrul, frate cu japonezul" de Dan Norea
altfel nu are sens.
un lăstar stingher
printre frunze veștede -
e primăvară?
Pe textul:
„Codrul, frate cu japonezul" de Dan Norea
Nu aș dori să rămân mai prejos de cei care au oferit niște variante la haiku-urile lui Dan, așa că voi încerca să cârpesc și eu unul:
un lăstar stingher -
printre frunze veștede
e primăvară?
Pe textul:
„Codrul, frate cu japonezul" de Dan Norea
Și mie mi-a plăcut acesta și l-am considerat cel mai reușit. Degajă multă prospețime și poezie....
Pe textul:
„Codrul, frate cu japonezul" de Dan Norea
Pentru că m-ai provocat, o să încerc să-ți analizez puțin primul haiku, deși nu sunt o specialistă în acest domeniu.
codru defrișat -
lângă un ciot putrezit
un lăstar stingher
Mi te închipui plimbându-te, trist și îngândurat printr-un astfel de loc dezolant. Poate cunoșteai acel codru înainte de a fi defrișat, poate te plimbai pe acolo \" băiet fiind\", iar acum n-ai mai găsit nimic din ceea ce te lega de copilărie. Deodată, ceva îți atrage atenția:
lângă un ciot putrezit
un lăstar stingher
Atunci, în inimă îți încolțește o firavă speranță, asemenea acelui lăstar plăpând.
Eu găsesc în acest haiku o sensibilitate picturală, multă delicatețe și speranță în renașterea acelui codru.
Sper din toată inima să nu mă înșel.
Pe textul:
„Codrul, frate cu japonezul" de Dan Norea
