Poezie
Trandafirul
pentru C
3 min lectură·
Mediu
Întunericul se uită la mine prin geam.
Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul,
poate să fie oricine. N-am nici o teamă!
De când picioarele lungi și de piersică
au trecut pe la mine, n-am nici o teamă. Nici una,
de când ele-au trecut prin singurătatea mea;
de-a lungul și de-a latul prin singurătatea mea,
așa cum au trecut printre greci luptătorii macedoneni,
cei zece mii, corpul expediționar Anabasis.
Da, eu voi duce mai departe războiul cu picioarele lungi
și de piersică. Războiul cu picioarele lungi
care mi-au înnebunit mâinile; care au înnebunit
cactusul din glastră și manuscrisele.
Da, eu voi duce mai departe războiul cu iepurii albi
care sub bluza ta mi-au întins adevărate capcane.
Care aleargă încoace și încolo sub mătasea bluzei,
ca să-mi ia mințile…
Întunericul se uită la mine prin geam.
Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul,
poate să fie oricine.
Poate să fie marea care a intrat pe fereastră,
cuvintele mele de apă dacă de piatra sânilor tăi se fac țăndări,
dacă privirea mea retrasă la mal lasă în urmă un umăr dezvelit.
Iată umărul gol, iată femeia cum aleargă desculță
prin sufletul meu. Iată drumul spre casă: brațele mele.
Întunericul se uită la mine prin geam.
Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul,
poate să fie oricine. N-am nici o teamă!
Trandafirul înflorește în piept, sparge zidurile.
Cine va putea să-l oprească?
Da, eu am văzut femeia îngropată în surâsul ei,
femeia care mă va scoate din Labirint.
Dacă te ating – mâinile încep să vorbească.
Dacă te privesc – gura începe să cânte.
Eu am văzut femeia care mă va scoate din Labirint.
Femeia care va sparge pereții singurătății;
pereții care se apropie tot mai mult, ai singurătății.
Întunericul se uită la mine prin geam.
Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul,
poate să fie oricine. N-am nici o teamă!
Întunericul poate să pună singur în scenă sfârșitul lumii,
sunt pregătit. Eu încă de mult mi-am cioplit corabia
și am chemat la mine toate făpturile: sulfina, arinii
și vrăbiile; vrăbiile, aceste chiote, prin crâng, ale Domnului.
Armurariu și rapița, romanița și mătrăguna. Toate au venit:
iasomia și levănțica, dulcea și amara vetrice. Și coțofenele;
coțofenele, fetele zburătoare ale mesteacănului.
Și tăcutul arici, graurul și petunia. Și floarea Domnului,
busuiocul. Pe toate le-am urcat pe corabie. Pe corabia care sunt.
Pe corabia care sunt, în căutarea pământului cel nou.
Deși pământul cel nou este chiar lângă mine, le spun
oarbelor și smintitelor mele mâini, înnebuniților cactuși
și zăpăcitelor manuscrise care o iau razna de fiecare dată
când picioarele lungi și de piersică își fac loc printre
spaimele mele. Când femeia-copil îmi sare în brațe.
Vezi, eu încă mai am lumină pentru zilele fără tine,
trandafirul care îmi crește în piept sparge zidurile.
Cine va putea să-l închidă? Și dacă încă n-au reușit
să facă din mine o măcelărie de trandafiri, o grădină de sânge,
e semn că sfârșitul lumii a fost ratat și de data aceasta.
E semn că întunericul nu va mai sta cu ochii pe mine, seara,
când picioarele lungi și de piersică își fac veacul în camera mea.
Când iepurii albi aleargă sub bluza ta, ca să-mi ia mințile.
065.025
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Virgil Diaconu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 533
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 63
- Actualizat
Cum sa citezi
Virgil Diaconu. “Trandafirul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-diaconu-0013534/poezie/155399/trandafirulComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CVCVcarmen mihaela visalon✓Tocmai, mi-am promis, acum 3 secunde, ca nu am sa mai comentez niciodata, cand iata, intru pe pagina ta si ce vad:\"Întunericul se uită la mine prin geam./Poate să fie cel cu șapte capete, balaurul,/poate să fie oricine.\" Si macelaria de trandafiri. Si o poveste de iubire, destul de induiosatore ca sa-mi amintesc de anonimul venetian dar si de un fapt divers... Se pare ca te prinde rolul de constructor de nave, colectionar de plante de leac si...intunericul.
0
CVImi cer scuze pentru tonul, un pic prea personal al comentariului. Am crezut ca sunt pe pagina lui Gelu Diaconu.
0
PBîmi place! Nu am ce comenta! Am citit relaxat și am întâlnit o poemă după gustul meu, cu aluzii subtile și figuri de stil pertinente, chiar atrăgătoare( pt. mine , cel puțin). Nu exemplific, prefer să fiu crezut pe cuvânt și sunt convins că dvs., nea Virgile, știți unde și cum trebuie să vă opriți într-o poezie! Oare am îmbătrânit?:)
0
MF\"Când femeia-copil îmi sare în brațe\" zăpăcind manuscrisele, pare că viața reintră pe făgașul arcei inimii... ce bine!
0
VDsunt bucuros ca trandafirul meu nu v-a intepat. Ba l-ati si amirosit. Va multumesc!
0
CDce n-as da ca acest cuvant -singuratate-sa dispara din text, e atat de prezent, incat nu mai are nici un rost sa fie numit.si trandafirul asta parca prea suna a romanta...\" Trandafirul înflorește în piept, sparge zidurile./Cine va putea să-l oprească? \",prea ieftin suna, iar strofa:
\" Da, eu am văzut femeia îngropată în surâsul ei,
femeia care mă va scoate din Labirint.
Dacă te ating – mâinile încep să vorbească.
Dacă te privesc – gura începe să cânte.
Eu am văzut femeia care mă va scoate din Labirint.
Femeia care va sparge pereții singurătății;
pereții care se apropie tot mai mult, ai singurătății.\" e mai mult decat banala, nu are nici o tresarire,nimic in spatele cuvintelor, si mai sunt si alte versuri asemenea..
\" Da, eu am văzut femeia îngropată în surâsul ei,
femeia care mă va scoate din Labirint.
Dacă te ating – mâinile încep să vorbească.
Dacă te privesc – gura începe să cânte.
Eu am văzut femeia care mă va scoate din Labirint.
Femeia care va sparge pereții singurătății;
pereții care se apropie tot mai mult, ai singurătății.\" e mai mult decat banala, nu are nici o tresarire,nimic in spatele cuvintelor, si mai sunt si alte versuri asemenea..
0