Viorica Pop

Mulți dintre noi,suntem atinși de vicii, Care constat,că nu ne fac servicii, Boala,tristețea în trupuri ne aduc, Dau singurătate într-un cuib de cuc. ... Pune o măsură,în toate

Erupții diafane din sobă strălucesc, Căldura și lumina prin ele răspîndesc, O dragoste de casă și liniște îmi dau, În noaptea ce mă-apasă,încredere-mi redau. Umbre jucăușe se zbat,prind

Mereu nehotărât cu gânduri sumbre, De parcă bântuit ar fi de umbre, Copilăria l-a dotat cu flerul, Erorile sporindu-i clar misterul. Viața prin decepții l-a dezamăgit, Fără micul scop,voința

Ne cheamă-n visuri rădăcina, Ce o purtăm ascunsă-n gând, Cu lacrimi vom stropi perina, Trezindu-ne tot suspinând. Simțindu-ne fără lumină, Rupți de glia strămoșească, Prin multe colțuri de

Biserica-i liantul sfînt,dintre vii și morți, Pentru spiritul uman,întredeschide porți, Întîmpină în viață pe pruncul nou născut, Dezleagă sufletul etern,de al lui trecut. Ca tainic sanctuar

Iubirea-i dor sau nostalgie, Prin armonie ea încântă, Visarea sufletul avântă, Aprinde inima pustie. Distilată-n amănunt și just, Pare moft la care greu renunți, O dorești și dacă o

Gîndind acasă poți să-ți pui, Noian de întrebări, Te străduiești să nu le spui, Și dorul îl agăți în cui, Iar în final nu te opui, Să o pornesști spre zări. Acolo seva îți renaște, Izvor de

Bărbații sînt dornici plini de fantezie, Misterul feminin le dă aritmie, Dar la escapade ei nu dau valoare, Ne-admițînd însă, gândul de-amânare. Prin meschinării pătrund în noutate,

Revoluția a fost cu gând subtil făcută, Dezbinarea și hoția ducînd spre derută, Legile s-au dizolvat,evaporîndu-și rostul, Cel vânat când a fugit,a decedat ca prostul. Devastarea, risipirea

Amintiri sumare apar ca din ceață, Risipite-n creier parcă se dezgheață. Lăsate-n uitare,fără etichete, Timpul le ascunde în colțuri secrete. Din soba cu vatră, focul strălucea, La masa pitică

Tinerii nesiguri,câte doi se adună, Merg suspinând sub razele de lună, Buchet de gingășie au în glasuri, Mirajul din sărut le dă popasuri. Natura ce-i susține i-o ispită, Timide sentimente îi

Iubirea-i bucurie trecătoare, Legată de păcat sau de dorință, Ca o săgeată vine, apoi moare, Lăsând doar amintirea biruință. Un gest sau o privire dirijată, Ce sufletului, vrajă îi

Dacă viața îți va surâde, Profită de orice moment, Consideră-l eveniment, Fericirea n-o ascunde. Ajuns neputincios și prost, Nu subestima puterea, Că-ți semnezi singur căderea, Imaginea

Tradiții strămoșești mă leagă de Moldova, Cu sufletul legat, de-acolo îmi trag slova, Dorul mă chinuiește amar ca un pelin, Călcând pământul sacru la viață îmi revin. Meleagul de-inceput,

Plină e lumea de scaieți, De multe fete,mulți băieți, Scaieți ce par bijuterii, Dau supărări sau bucurii. Plină e lumea de dorinți, Ascunse-n păcătoși sau sfinți, Dorinți ce produc

Viața este darul simplu și firesc, Curge-n devieri în stilul omenesc, Individu-n sine este unicat, Își alege singur calea de urmat. Viața trăită parcă-i o secundă, Iar amintirea-i fermecată

Întâmplări trecute îmi răsar în minte, Pete de tristețe trimit spre sorginte, Trăirea-mi devine parcă mai plăpândă, Dușmanul din umbră se află la pândă. Gânduri nerostite mă aruncă-n ceață,

Atinși de sentimente false, Sîntem tentați să facem farse, Păcăleli lipsite de bun gust, Au efectul unui acru must. Accent cu voal de abureală, Ca diluant la plictiseală, Pot să surprindă în

Dacă doresc mereu să am răsplată, La tot ce-înfăptuesc să am o plată, Voi bate pasu-n loc, nu înainte, Timpul voi pierde înșirând cuvinte. Generozitatea încet dispare, Curios fiind parcurg

Pe mama mea, n-am cunoscut-o bine, Aveam trei ani când ea m-a părăsit, Cu timpul, a uitat complet de mine, Și împreună rar ne-am întâlnit. Odată ce m-a dat fără de milă, Gândind... să fie bine

Ești frumoasă și plăpândă, Cu urechea stai la pândă, Pari și romantică un pic, Doar dacă nu rostești nimic. Școala vieții-i călăuză, Ca să nu rămîi meduză, Privind spre alți, poți

Uneori,mai stau și mă socot, Știu c-atâta vreau, atâta pot, Dar cu gândul, nu vreau să mă-împac, Căci atâta pot, atâta fac. Prețuindu-mi scopul de adult, Îndrăznesc,să îmi doresc mai

Iarna-i bine așezată-n seara de ajun, Copii îl așteaptă tăcuți pe Moș Crăciun, Dintre nori pufoși din care fulgii curg, În trăsura lui cu reni ce-l poartă ca pe fulg. Trist,Moșul Nicolae i-a

Mici ghidușii nevinovate, Făcute de orice copil, Răpus de curiozitate, Pornind în viața lui tip-til. Trântește,râde și pândește, Spre a afla mai repede, Ascultă, tace și gândește, Întreabă