Viorica Pop

A fi cinstit, înseamnă a deveni credibil, A fi modest,corect, a fi incoruptibil, Dar calitatea sacră ce greu se demonstrează, Minciuna,falsitatea survin și-o demontează. Cinstirea se croiește

Când Basarabia îmi vine-n minte, În ochi apar Druc, Snegur sau Vieru, Ce au deschis bagajul de cuvinte, Limbii române dezlegînd misterul. Recapitulez din ani anteriori, Când buchiseam

Puțin îi este necesar, Omului ca să trăiască, Se zbate totuși în zadar, Dorind aripi să îi crească. Trăiește pentru a lupta, Și luptă,spre a progresa, Dînd la suflet mulțumire, Va fi demn de

Împrăștii stilul tău confuz, Creând în jur climat difuz, În colectiv ești nelipsit, Dar ești ursuz sau adormit. Printre oameni când aluneci, Nu mai încerca să-i judeci, Să-i schimbi nu ai să

Boala-i ca moartea, cade din senin, Neverosimil, scurt se instalează, Cuprins mă simt de letargie, chin, Trăirea-mi schimbă, mi-o împovărează. Natura îmi dăduse totuși semn, Că suferința-i

Tu doamnă, ce la stele îți place să visezi, De totuși căsnicia ai vrea să ți-o păstrezi, Ghidează-te prin reguli, ce ajută-n viață, Purtându-le în gând în orice dimineață. Greșeala recunoaște-o

Evoluând spre vârful scării, Ai urcat în ritmul cunoscut, Cobori pe panta resemnării, Obosit, cu gîndul abătut. Viața o privești ca pe decor, Nepoții încă-i simți aproape, Parc-ai coborît la

Nimic nu se pornește, când nu e de pornit, Rezolvările apar la timpul potrivit, Prieten îți devine într-o zi străinul, Cerul împletește cu păcăleli destinul. Privesc spre semeni care,își văd de

Moldoveanul vrea, să trăiască bine, Chear de-i sărac, dă haina pentru tine, El nu visează la o casă mare, Mai mult la suflet, dăruie onoare. Își dorește-n taină, trai cinstit și demn, Chear de

Păstrez o tainiță în suflet, Plină, cu întâmplări ciudate, Rămîn secrete cât am umblet, Păstrîndu-le ca mici păcate. Dar poate n-am să iau cu mine, Pe cele ce, nu le pot duce, N-aș câștiga

Oricare om găsește câte ceva de spus, La orice provocare există un răspuns, Spectacolul vorbirii poate crea valoare, Respectul și-l impune prin fapte, fiecare. Perfida nuanțare a

La om, poți recunoaște clar, Pojghița exterioară. De suflet însă n-ai habar, Că-n mister se înconjoară. O greutate-i simți în trup, Tributul vieții îl plătește, Ascunde boala ca în

Încerci să fii perfect,prin muncă și voință, Avînd suflet generos și bună credință, Așteptând răsplata din sferele divine, Înspre provocări,ispite omul se reține. Diavolul provocator înspre

Ies din tură dimineață, Pașii mi-i târăsc alene, Veștejit mă simt la față, Ene îmi atîrnă-n gene. Ciocârlani îmi sar în cale, Chemând soarele să vină, Iarna o vestesc cu jale, Parcă

În martie e-o mare sărbătoare, Mama și femeia vor primi onor, Puținii bani din orice buzunare, Devin cu drag, simbol cuceritor. Femeile-n secret doresc iubire, De la copiii ce le așteaptă în

Am împrumutat odinioară, O carte veche, plină de succes, Raritatea-i totuși o comoară, Pe care nu doresc s-o înstrăinez. Cartea-i amplu cuib de informații, Mesager onest,corect de date, Viu

Poți crede-n Dumnezeu aflat prea sus, Dar uiți că din văzduh El te privește, Doar frica-n el te face demn, supus, Răsplată-n viitor îți pregătește. El sfaturi nu-ți întinde pe hârtie, De

Toamna-i așezată,plouă mocănește, Natura buimacă tremură,lucește, Ofilite frunze de frig se-înfioară, Nu-ți vine să dai,nici câinele afară. În inima tristă, picături se-arată, Sufletul adună

Epavele naturii zac moarte în grădină, Schelete dezgolite sub gheață au odihnă, Soarele fără putere lucește obosit, Căci din lupta grea cu iarna,se simte biruit. Canafi de gheață-s ca dantelă

Visez să-mi primenesc privirea, Poteci de munți călcând aiurea, Printre copaci, poieni, verdeață, Să simt că îmi revin la viață. Dealuri să cutreier de năuc, Necunoscând drumul ce