însingurat
flămând de amintire
mă joc cu clipele
și le fac noduri
adânc mă dor
picioarele de poduri
din pânza de păianjen mă deșire
un cântec de beție-n dezacorduri
și ploaia să îmi ude
în
Fii
Iar
Bunul
Ori vei fi
Numărul lipsă
Al cercului făcut de om
Crucea înfiptă în mormântul tatălui tău
Cuvântul nerostit, nu din neștiință, ci din teama de a nu greși
Ipu este omul care a
deschideți-vă gura larg
trebuie s-o înghițiți și p-asta
după atâta minciună și ură
ce mai contează o lingură de cianură
deschideți-vă larg privirile obtuze
săgeata e demult slobozită din
Interfonul sună strident în liniștea nopții. Oana se ridică în capul oaselor și, cu ochii cârpiți de somn, încercă să vadă cât arată ceasul electronic. Cifrele începură să tremure ca niște meduze
în primăvara aceea
florile crescuseră invers
înfipte în carnea pământului
ca niște căpușe ale fricii
sugând din măduva adâncă
viață nenăscută
în timp ce rădăcinile lungi
gâdilau pe burtă
cu un strigăt frânt înserarea
se lasă peste umbre de oameni
în praful drumului fluturi negri
amestecă urme de pași târzii
nimic nu e prea sus
și nici prea jos nimic
numai absența unei bătăi de
Copilului sigur îi reveniseră în mintea obosită imagini rupte din trecut, unele suprapunându-se peste cele foarte recente, moșneagul fiind în gândurile lui un mare semn de întrebare.
În cele din
sunt omul vieții mele
și spun la fiecare
om
întâlnit pe stradă
mă cheamă Sărbătoare
fragmente rup din suflet
să nu ai nicio teamă
le dăruiesc pe-un zâmbet
Duminică mă cheamă
nu vreau să
Îmi iau în mâini gândul și-l fac
Bulgăre, cu el să arunc
În mintea-mi necoaptă, de prunc,
Să știu, când voi crește, să tac.
Vor râde copiii desculți
Cu ochii, de lacrimă seci,
Când tu,
Era de o lună de zile în centrul directorului Bojdeucă și scăpase de temerile pe care le avusese în prima zi. Ceilalți copii nu semănau deloc cu copiii pe care-i cunoscuse în alte orfelinate și nici
Mi-am scos ieri poezia la vânzare
într-un talcioc soios de vechituri,
printre fotografii și timbre rare
îi concuram pe cei cu semnături.
Niciun pasionat de poezie,
niciun confrate curios,
ne calcă destinul
în copite de țap
cu foc în privire
ne apasă pe cap
pe degete slabe
ce viața apucă
dar fără putere
la gură s-o ducă
ne sfâșie dorul
cu ciocul de aur
ne scurmă în carne
cu
Mai aveam numai 20 de euro în cont. Nu mai lucrasem de două săptămâni, așa că banii se duseseră, de parcă nici n-ar fi fost. De ce mama naibii n-o fi avut nimic de zis Dumnezeu atunci când a inventat
pentru ce, omule, te zbați ca un nebun
să ajungi în vârful muntelui
înălțat de oasele altora ca tine?
în zadar te apropii cu trupul de cer,
pentru că numai visul îl poate atinge
puterea
Părea să se fi făcut dimineață, totuși.
Era o plăcere să-ți petreci nopțile de vară sub cerul liber, la marginea secularului parc Cișmigiu, așternut să-ți fie pământul moale, acoperit cu iarbă
Nu mai vor să cânte cucii,
A murit vara în lume
Și cu ea s-au dus haiducii.
Nu mai curge vinu-n spume.
Iarba verde nu mai crește,
Caii au uitat galopul.
Numai mama primenește
Casa, când dă-n
Eram în ultimul an de liceu și viața mi se părea un continuu răsărit de soare. Nu știu de unde atâta bucurie pentru că aveam puține șanse să ratez cariera pe care cu osârdie mi-o pregătiseră
Te-ai dus, străin și ți-ai lăsat bătrânii
Să-ți poarte dorul, tu să-l duci pe-al lor.
Nu ți-au plăcut în țara ta stăpânii
Cu dinți de lup mușcând din tricolor.
Nu ți-a plăcut nici pâinea, că-i
Dumnezeu se cam pilise.
Venise la casa de la țară, fiind ziua a șaptea, Marți, că la el nu e ca la noi, la recreere.
Și-apoi, în timpul liber omul face ce-i place, fie el și Dumnezeu.
Se
VP