Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

stimata redactie (Mardare 3)

5 min lectură·
Mediu
Stimata redactie (ca altfel nici nu pot sa va mai spun), am inteles ca ati fost foarte ocupata de sarbatori, ca stiu cum e, ca in Romania lumea e mai ocupata de sarbatori decat in restul anului. Am primit in schimb scrisorica de la domnu\' Adrian, pe care mi-a trimis-o printr-un porumbel care i-a iesit dansului din gura. Da nici dansu nu-mi zicea nimic despre Tamara. Eu stiu ca comunicatiile sufera la nivel mondial, ca Nortelu\' a concediat pe capete si pe trupuri, da\' macar o vorbulita despre Tamara puteati ca sa strecurati. Am ascultat si la radio, la Europa Libera, si la Vocea (ragusita) a Americii, ca am luat cu noi in container radioul cu galena la care asculta bunicul foxtrot in timpul celui de-al doilea razboi mondial da\' n-am auzit nimic despre Tamara. Am auzit in schimb S.O.S.-ul pe care l-a lansat un petrolier pe langa coasta Spaniei. Zicea capitanu\' ca sa nu se mai ingrijeasca turistii de uleiuri de plaja ca o sa fie uleiuri pe plaja cat pentru vreo patru sezoane. Giculanu si cu subsemnatul suntem bine, ca ne-a instalat astia intr-un fel de hotel (dupa conditile din conteiner, noua ni se pare de 5 stele) de-i zice la ei azil. Giculanu a venit inca din container c-o idee rusinoasa. \"Mardare, zice, ce-ar fi sa ne dam drept homosexuali. Le spunem ca ne iubim sincer de multa vreme si ca nu mai putem suporta persecutiile guvernului Nastase (putem s-o dam si pe ideea de gelozie pasionala din partea primului ministru care te-a indragit la o receptie, eventual la aia la care si tu i-ai facut ochi dulci, in sensul ca i-ai dat cu bucata ta de tarta cu frisca in ochi, ca prea te privea insistent, de fata cu toata lumea).\" M-am uitat eu atent la Giculanu, sa vad daca vorbeste serios, da\' n-am vazut nimic, ca v-am mai spus ca-n container era un intuneric de nu se vedea om cu persoana. La un moment dat, simt o mana pe picior si-o limba-n ureche. Hait, imi zic, m-a dibuit Tamara si-aici, da\' imediat imi dau sema ca n-are cum sa fie ea, ca prea era limba aspra si-odata clantan din dinti cum face Bisisica cand se apara de muste. \"Ho, ma, urla Giculanu, de ce nu spui ca vrei sa fii tu partea activa?\" Ma uit la el, da\' de data asta privirea-mi era ca sabiile alea cu laser din Razboiul Stelelor, si zic: \"Auzi Giculane, pot sa fiu ce parte vrei tu, pot sa-mi pun si cercei in urechi, pot sa ma dau si cu ruj pe buze, pot sa-mi dau si ochii peste cap, cum face Tamara cand vrea sa profite fizic de mine, desi fie vorba-ntre noi, mie niciodata nu-mi iese chestia asta cu ochii peste cap, ca totdeauna mi se opresc undeva intre frunte si ceafa, da\' sa nu te mai prind ca ma atingi, nici macar c-o floare. Poate sa fie ea si de plastic.\" \"Iote la el, ce sensibil a devenit! Pai ce, filosofii greci nu erau cu totii homosexuali, incepand cu Epi-cur si terminand cu Pupincuride? Ca sa nu mai vorbim de lumea de rand.\" Ce mai, stie Giculanu cum sa ma ia. Mie daca-mi vorbesti de filosofii greci ma-nmoi tot ca o tomata uitata vara pe balcon (asa inmuiata si tot i-am dat-o Tamarei s-o puna la ciorba, ca mi-a fost lene sa ma duc la piata pentru-atata lucru) \"Giculane, hai c-am inteles mesajul, da\' alta minoritate nu puteai si tu sa gasesti?\" \"Pai care alta, ca-n timp ce sforaiam de se cutremura containeru\', cum zici tu, eu numai la asta ma gandeam: pai, unguri nu putem sa fim, ca-n afara de Istenem, Ighen si alte scarbosenii, nu mai stim altceva. Nici gulasu\' nu-mi place si ma dau dracu\' de gol la vreo masa festiva cum s-a dat si agentu\' ala cat era el de James Bond. Tigani nici atat, ca astia nu numai ca nu mai sunt persecutati, da\' de cand cu liberalizarea vizelor au plecat ei s-o persecute pe batrana noastra doamna, Europa, gerontofilii dracu\'. Lasa sa vada si altii cum e cu filmu\' ala \"Am intalnit si tigani fericiti, da\' erau toti dupa gratii\". M-am gandit apoi la cur-zi, ca si astia sunt putini si persecutati si-uite-asa din curd in curd mi-au venit in gand homosexualii.\" \"Giculane, daca e sa fim corecti, nici astia nu mai sunt ma asa de prigoniti in Romania. Atata ca nu pot s-o faca in locuri publice, da-n rest au toate libertatile,\" vrui eu sa pun punctul pe i, desi nu se vedea nici un i prin apropiere. \"Aici gresesti, Mardare, nu au voie nici sa se casatoreasca si nici s-adopte copii. Astea sunt si motivele pentru care noi doi n-am mai suportat oprimarea si opresiunea si am luat calea containerului\" \"Pai atunci, ce-ar fi sa le cumulam pe toate, ca sa avem mai multa greutate. Hai sa ne dam drept: tigani kurzi ungarizati si homosexuali pe deasupra.\" Din tacerea care urma intelesei ca am dat lovitura cu propunerea asta. Dar tacerea se prelungea. Trecura in acest fel vreo 3 minute de reculegere si nu stiam macar cine murise si daca murise. \"Giculane, hai sa batem palma\", sparsei eu tacerea cu ar sparge fiu-meu un pahar de cristal, adica fara regret. \"Hai ca fac eu pe ala pasivu\' ca tu si-asa ai fost activist de cand te stiu.\" N-am primit nici un raspuns si-am banuit ca Giculanu\', mandru de propunerea lui, se culcase pe-o ureche s-l furase somnul, asa ca l-am ciupit de picior. Vorba vine ca l-am ciupit, c-am ciupit in gol. \"Iote la Giculanu, ce telepat e! Imi ghicii gandul. Si eu care credeam ca doarme.\" Am ciupit a doua oara, nimic. Dau cu mana-n stnaga,in dreapta, nimic. Nu mai e nimeni de ciupit in tot containerul in afara de mine. va urma (sper din tot sufletu\')
054.930
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
979
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Viorel Gaita. “stimata redactie (Mardare 3).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gaita/proza/33411/stimata-redactie-mardare-3

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MLMotoc Lavinia
draga Ioanid( ca altfel nici nu pot sa-ti mai zic), tare faina bucata asta , pai ureaza-le casa de piatra din partea mea!
si sa vedem si nunta pe videou...
0
@adrian-firicaAFAdrian Firica
Domnu\' Ioanid,
tot eu sunt, intermediarul și mesagerul trilateralei ce o alcătuiți cu Dna. Redacție și Tamara. Am o veste proastă, una bună și o confidență specială pt. domnia voastră. De exemplu, Tamara nu și-a revenit, dar există speranțe vagi. A avut o tresărire când am strigat tare că i-am adus o sticlă, după care a căzut iar în nesimțire. Domnu\' Ioanid, se poate ... când s-a spart salteaua, Tamara era cu fața la saltea ... vă închipuiți ce s-a întâmplat, biata femeie a ingurgitat, nu se știe dacă din plăcere, prea multă apă. Sanitarii care au intervenit au întors-o cu fața în sus încercând o resuscitare, scoaterea apei din corpul dinainte prevăzut, dar Tamara s-a întors gemând iară cu fundul în sus. Acum așteptăm cu toții să-i treacă poftele. Mai vorbim după. Doamna Redacție zice că și-a revenit cu picioarele, ceea ce este bine, dar eu cred că are o mică afecțiune în altă parte - și-a montat pe ghete niște crampoane de ascensiune montană - și nu știu dacă e cazul să invit, pe șest, un psihodiagnostician, așa, amical, la o cafea ... Altfel se smte bine, doamna. Și-a băut cafeluța liniștită, apoi a executat programul obișnuit de cinci șase eugenii - m-a și întrebat care e diferența dintre eugenie și eutanasie ... E bine, ce mai, e foarte bine! Noi avem un coleg, Eugen, care se ocupă de câinii comunitari, de rromi, afro-americani și de apele carbo-gazoase. Confesiunea nu o mai fac. O comunic la redacție, iar dacă se aprobă, vin și eu în Canada.
Vă mulțumim că sunteți corespondentul nostru fidel. Am pus în pod un jambon la afumat pentru dumneavoastră. L-am marinat în vin roșu în care am pus și o coroniță de dafin, pentru aromă. Să nu înghițiți în sec, nu e Murfatlar, nouă ne place de-a lu\' Mare.
Noroc, sănătate, La mulți ani!
Cap limpede.
0
Distincție acordată
NSNicoleta Stefanescu
Bre, nea Aprofundoaie,
eu o sa-ti trimit matale raspuns la drum de seara si despre Tamara si ce o mai fi. Asa ca alde matale tin-te bine pana mai incolo.
Pana una alta tiu sa te penalizez pentru comitere constienta de umor. Asta ca sa nu-ti inchipui ca poti scapa nepedepsit.
Am zis!
0
astept continuarea ca pe o prajitura ,imi plac foarte mult dulciurile ,alea bune...
0
Distincție acordată
EEeli eli
mistocel
0