Relativitatea unei imbratisari

Asteptase toata iarna sa i se intample ceva deosebit, ramanand fidel principiului: asteapta orice, asteapta oricat. Ideea cu interviul ii venise in ultimele zile de vacanta si acum hoinarea pe strazi cu reportofonul in buzunar. O vazu pe Lili in statia de autobuz, sau mai bine zis zari un sarafan de liceana si se mira, fiindca era totusi vacanta. Nu se vazusera de catva timp si barba lui, nerasa de cateva zile ii dadea un aer sever. Voia sa puna intrebari. Sa supuna judecatii multimii judecatie lui. \"-Stii sa interpretezi visele?\", se pomeni el intreband si fata ridica ochii dar privirea nu ajunse pana la el. Se pierdu printre fulgii de zapada. Dimineata isi aducea aminte toate visele. Facuse din asta un exercitiu pentru memorie. De catva timp nu-si mai amintea decat unul singur. Mereu acelasi: ghearele ascutite ale unei uriase pisici siameze sfasaindu-i imbracamintea si intrandu-i in piept, uniform, iar el zambitor, mangaind parul electrizat al pisicii. Nu ii va povesti visul. Mergeau alaturi fara sa se priveasca. Din cand in cand se pierdeau in multime apoi se regaseau dintr-o data, fara sa se caute. Simtea o durere placuta urcand din adancuri si i se abandona fara lupta. Nu mai avea chef de nici un interviu. \"Ce-mi pasa mie ce-i Timpul? Sau daca exista adevarururi absolute? La urma urmei, intre bine si rau cine poate trasa vreo linie de demarcatie?\" In cimitir zapada era neatinsa si urmele lor alergau dupa ei sa-i ajunga. Se oprira langa un cavou din marmura neagra. Din fotografiile de sub sticla o pereche le zambea vag, tremurat. Dedesubt o inscriptie din care mai mult de jumatate din litere se stersesera. \"Le vom pastra vesnica amintirea\" descifrara cu greu. Se stransera violent in brate in vreme ce, uitat deschis, reportofonul le inregistra imbratisarea.