Deoarece lunea aceasta pica intr-o marti din ziua de miercuri, intalnirea noastra saptamanala de joi va avea loc vineri, sambata aceasta,
pentru ca duminica e zi libera.
(Red Skelton)
Oglindind ecouri calde
Cu fior îmbălsămat
Și fugind
de parcă-l arde,
Veșnic focul însetat,
Râu-așteaptă
să mă scalde...
Mlădiind în curcubeu
Unda lui pe trupul meu;
Și -mi trezește
Lugubrul sens primordial
Al existenței efemere,
Îmi srânge mintea-ntr-un banal
Cavou de candide himere...
Și mă aplec spre apa rece
A înghețatelor izvoare,
Ca spinii inimii să-i sece
O
Se cerne soarele prin noi,
Se-așterne ziua-n poala noastră;
Timpul adună clipe goi
Þesute-n colb de floare-albastră.
Doar lebăda mai naște umbre
Prin luciu-ntinderii de vise.
N-ajunge
Așez în praf
o amintire,
Și-o floare încă udă;
Că la un pas de prăbușire
Stă inima s-audă.
Dar nici un glas nu mișcă,
Doar foșnet mă străbate;
Prin aerul de frișcă
Am nările uscate.
Simt
În bahic iz de crizanteme
Același vis s-a plafonat,
Aceeași lacrimă să cheme
Ce trandafirii i-a udat...
A fost, va fi
și încă este;
Aceeași veșnică poveste,
Același tril de
Dependent de mine mi-este capul,
Dependentă luna gândurilor este,
Pacea-n dependență se rotește
Și din câte sentimente-adun cu sacul
Doar iubirea-i furtunoasă veste,
Îl iubesc și știu că mă
Deschide Doamne poarta
Și lasă-mă să ies,
Din floarea mea inchisă
Ce singur-am cules!
Prea dulce-mi este soarta,
Parfumul prea acut,
Cum albă-i o narcisă;
Să merit... n-am crezut!...
Tu,
Zăpada s-a topit,
O stâncă stă să cadă;
Nu-i ochiul la privit
Oprit îi e să vadă
Minunea ce-a ieșit
Spumoasă-ntr-o cascadă.
Mult te-aș mai fi iubit,
Dar...nu mai e zăpadă...
Și
Suspin și tăcere
E tot ce domnește;
Mâncat-a din fiere,
Oțet a băut,
A luat junghiere,
A fost și bătut,
Dar tot mai iubește,
Deși l-a durut.
În spini cununat,
Șiroaie de sânge;
Sta