Viorea

Fantasme de ape... și stele...și gânduri de marmură Să-mi întâlnesc eul, să mă aud strigând; Ecou al sufletului...flacără...așteptare...uitare. Nu credeam să te-ntâlnesc vreodată. Am căutat cea

...Un strop de vin roșu...ca o rece picatură de sânge... s-a prelins pe corola de gânduri... ...zbor infinit al clipelor furate... plăcerea e ca florile...le-atingi ca să le

Se cerne soarele prin noi, Se-așterne ziua-n poala noastră; Timpul adună clipe goi Þesute-n colb de floare-albastră. Doar lebăda mai naște umbre Prin luciu-ntinderii de vise. N-ajunge

Firav balans de crizanteme sub palma vântului de noapte doar stelele-mi șoptesc lumina; plăpândă curgere de rouă topește măgulit abisul, cârpind cu searbăda salivă tot sufletul cel rupt în

Sfredelește timpul clipa îmbrăcând-o cu ispite; ventilat coboar-un înger virulent dând din copite; și-a pierdut pe jos aripa și aleargă-n disperare săgetând venin uscat. un popas într-o

Corelație de vise, de iluzii-ncarcerate; mă privește floarea nopții, îngerii-mi șoptesc lumina, dorm speranțele-mi fardate creionând adrenalina. peștele trezește valul ramolit de noaptea

demență-n colțul gurii de-al tău inert sărut, mi-a coagulat plăcerea, cutremur din ființă, rujându-mă pe sâni, pe glezne și pe tâmple; condens de pași molatici inundă dorul tot... l-a strâns

o vrabie mă ciupește de gene învățând să-i cânt primăvara. dar mult prea dulce este somnul brațelor tale. mi-ajuns desculță mintea de-atâtea nopți furate de-ai despica lumina i-aș da întâiatate

În tăcerea buzelor tale și-a mângâiat privirea-mi gândul... parfumul ochilor tăi a-nghețat înroșind clipa scrumând-o; s-a scurs miresma dorințelor în prăpastia imposibilului. patimi dense

Deranj de cioburi adunate un timp pătat de sânge crud; m-am aplecat să-mi mângâi mâna de șarpele ce l-am hrănit. din flori mi-ai adunat petala, și frunza mi-ai decolorat mi-am oglindit în tine

Coagulare de priviri, contur de-un singur trup intr-un decor de pașnic somn un foc eteric bate; ne-ncinge venele-n balans de șerpi sătui de pradă, vulcanic vierme, mințile sub cremene le

Densitatea imaginii tale, urma sărutului tău în mine, dorința scăldată în suflet și...tu.. mi-ați capturat inima în mreaja neputinței de a-noda iubirea până la destrămare m-am smuls de

Prin albul plin de alb un negru se răsfață; se-ntinde-n orizonturi, se-nalță arcuit, se suprapune-n valuri, dar, tot nu s-a albit... pardosit de noapte mlădie-n dans o stea da-i tot așa de

Visele toate se despică-n fâșii.. gânduri se preling obosite; și parfumul lor de foc încins se lasă inspirat de alint Stă sufletul stins, contaminat de iubire prea alb e somnul

Doarme glasul minții în tăcerea-nvolburată, A ținutului de codri Unde cerbii se îmbată... Pe un colț de piatră rece Soarele s-a plafonat Așteptând parcă să plece Zorile-i, spre

O, dulce voluptate Cu lacrimă de crin! Mă junghie în spate Săgeată de pelin. Ființa-mi sângerează Când, mintea mi-e durere; El,timpul,mă sfidează Și dragostea mă cere... Suflarea mă

Ninge cu flori De sute de ori Pe secundă; Printre castani Fug doi puștani Să se-ascundă. Străzile toate In prafuri curate Inundă Raza ta, lună, Prea e nebună Și

În bahic iz de crizanteme Același vis s-a plafonat, Aceeași lacrimă să cheme Ce trandafirii i-a udat... A fost, va fi și încă este; Aceeași veșnică poveste, Același tril de

Emanație de raze, De mister Și crud fior; De s-ar stinge, Sau de-ar curge Timpu-n gol, N-aș mai plânge, Ci aș râde Că mi-e dor! 12/02/02

Vremea încă mai mocnește Peste văi, pe deal, pe mare; Peste tot se mai ivește Dulcea vieții-nsingurare. Doar suflarea nopții bate Cerul, stelele și luna Dorm luminile în sate Poate pentru

Așez în praf o amintire, Și-o floare încă udă; Că la un pas de prăbușire Stă inima s-audă. Dar nici un glas nu mișcă, Doar foșnet mă străbate; Prin aerul de frișcă Am nările uscate. Simt

Lugubrul sens primordial Al existenței efemere, Îmi srânge mintea-ntr-un banal Cavou de candide himere... Și mă aplec spre apa rece A înghețatelor izvoare, Ca spinii inimii să-i sece O