de la acel fior născut firesc
și taina sacră doar de ochi rostită
și pană la banalul \"te iubesc\"
schimbat asa usor ca te irită...
e doar un pas,un infinit fragil
iubirea n-are timp
M-am rupt de tine ca sa ma găsesc,
prea multa armonie mă-nfioară.
Neantul, ne-mplinitul omenesc
mă cheama surd la starea lui larvară.
Mă-nverșunez din teamă de sublim
să-ncalc măcar o lege
oameni mici peste tot imprejur...cu brațul prea larg...și cu pasul prea dur... secundele diforme ce sparg ceasul...trist ceas...și locuri mincinoase sângerând în nas...priviri cu rol strident de
prolog:
iubirea noastră a-nceput „a passo”
fără vreun brusc consum de energie
fără dimensiuni de tragedie
fără sa stie...
doar că-ntr-o zi pierdută în o mie
în ochii-ți acuarelă azurie
m-am
lasă-mă să-ți citesc in talpă...
uite...o durere care a tăcut
sau a fost o tăcere care a durât?
cu greu mai poți distinge
râsul pașilor pe poteci cand ninge
de plânsul frunzelor in zbor
Început
Sunt așa de puțină-n argint,
Așa de „mă cred” și așa de „mă mint”,
Așa de „mă vreau, dar nu sunt labirint”,
Așa de „atât”.
Sfârșit
Ce-am facut să se tulbure
marea-n unghi drept,
să
Apas-atingerile gri de nor,de calm bolnav,taceri cu doua fete...
ras simulat perfect,scuipand tristete
si-n piept un gol baltind sacaitor,
nevoie inutila de tandrete...
the lights go off in perfect deadly silence
although of night day always keeps a share
they fade away-such unexpected violence
after they paid their brightnes so unfair...
Luminile mor vesnic
De o mie de ani rădăcinile-mi curg spre esență
și din brațe-mi nasc brațe să legene zorii.
Fiecare ninsoare ce-mi gâdila talpa
a doinit nevăzut diminețile ierbii,
dând din frunți inocente mă
Iată
acum știu de ce nu pot să zbor:
unde-s visele mele e aerul tare
inălțimea se-ascute puțin și-apoi doare
sunt din oamenii care
nu vor sti niciodată
să respire ușor...
VT