Colindăm fără–ncetare,
Întrebând unde ni-i visul?
Lângă noi e paradisul
Însă drumul lung ne pare.
Ne-am împotmolit de veacuri
Într-o neagră nepăsare
Și am obosit prea tare
Doar gândind
Dacă vreodată ai uitat să spui bună seara viselor,
Dacă în vreo dimineață ai sărutat mâna disperării,
Dacă speranțele ți s-au împrăștiat,
Dacă ochii nu mai vor să vadă,
Dacă neputința te
Astăzi am dezlegat fantezia.
Și-a frecat mâinile și,
oarecum stingheră,
a plecat să aprindă
niște vreascuri de inimă,
niște paie de suflet,
și-un rug de vise
ascunse-ntr-un
Vino cu mine
Să căutăm amândoi
Iar Bucuria.
Poate c-o găsim
Nălucă, zburdând printre
Norii albaștri.
Nu plângem dacă
N-o găsim imediat.
Se va întoarce.
Fecioară zâmbind
Biruind
La douăzeci de ani după ce unii au murit visând, am ajuns sa tragem fiecare în
ceilalți. Bugetari împotriva angajaților din mediul privat. Tineri împotriva pensionarilor.
Haretiști împotriva
Mda, nu-s înger și nu sunt nici fecioară,
Dorințelor le-am pus, demult, lăcată,
Ușa la suflet mi-e mai mult stricată,
Nu mai am inima sub policioară.
Mda, nu-s la fel, mai vechi cu o
Regândim evoluția
Înălțând cu avânt cuvinte de slavă
traduse eronat.
Câteodată, absolut neîntâmplător,
ne-ntrebăm, în tăcere,
de ce ne enervează cântecul,
zborul, bucuria, omenescul,
Spune-mi nebun, fă-mă nerod,
Nicicum rătăcit sau schilod.
Speranța-mi stă numai în palmele mele
Crăpate adânc, numai oase și piele.
Azi nemurirea nu-i un atu.
Cum as trăi dacă n-ai fi fost
Într-o lume care se prăbușește,
Într-o lume plină de ură,
Într-o lume împărțită în găști,
Într-o lume în care ,, elitele ”
se autoizolează,
se hrănesc doar cu iluzii,
se înmulțesc doar între
Eu cred că va fi soare la amiază,
Chiar știu că-n zori voi regăsi cărarea
Pe care n-a cântat nicând uitarea
Și, fremătând, cu mintea iarăși trează,
Te voi privi, din nou, ca pe-o minune
Mai
Stimați călători,
Trenul accelerat, rapid și personal
Din direcție neașteptată
Va sosi sau nu
La peronul gol.
Durata staționării?
O secundă, dar nu mai mult
De o viață.
Destul
Ca să vă
Visează astăzi caii să moară când vor câinii
Da`n viața lor,o dată să-și mâne ei stăpânii,
Zăbala să o pună in gura lor spurcată
Și-n burtă să le – nfingă toți pintenii deodată.
Nicicând să nu
Parc-as pleca. Sa mai astept
Cand toamna-mi susura in ganduri
Si timpu-mi curge printre rinduri
De vise nevisate intelept?
De voi pleca nu vreau sa stiu
Cum noptile prefac in
Nu că mă simt neputincios,
Golit de gânduri,
Străveziu în simțire,
Mușcat în amorul propriu,
Alungat de lume,
Străin de conștiință,
Lihnit de amor,
Damnat ori schilod.
Nici că mă gândesc
La
Oda mărului
Desfătare carnală
frizînd păcatul împreunării
miresmelor,
ce renaște perpetuu
în fiece toamnă.
La vremea culesului
Eve dansează în juru-ți
desculțe,
imune la
Suflete fără de suflet
Suflete fără de suflet
N-ai nimic, dar ai de toate.
Gândul tau e doar un bocet
Vrerea-ți - plină de păcate-.
N-ai nimic, dar ai de toate.
Fumuri,
Eram tânăr sau poate eram
Flămând de amoruri nebune
În juru-mi dansau mii de zâne.
Eram tânăr. Ce tânăr eram!
Și cred că iubeam sau poate doream
Doi ochi de-un albastru divin
Stele pe
Vara asta nu e mai brează.
Mi-a picurat în suflet atâta neliniște
Că am privit cu ură
La tot ce mă-nconjoară.
La mine abia de mă pot uita.
Mi-e ciudă că mai risipesc o vară,
După atâtea
Sunt suma păcatelor mele,
Umbra dorințelor,
Nemângâiate in nopțile
Tăcerilor.
Departe sunt amăgirile,
Obsesia căutărilor.
Aproape sunt amintirile
Rătăcirilor.
Unde s-ascund
Da haidiț bre, intraț odatî.
Evribadi in ză haus la noi.
Cam, pliz, cî am făcut șî noi curat,
Îî cald șî-i ghini
Șî-n zî di sarbatoari
Sîntem tari gled di ghești.
C-am muncit atâta amar pin
Ne vom trezi vreodată
Din oarba–ncrâncenare
A celor ce-așteaptă
Doar blidul cu mâncare?
Ne vom mai pierde vremea
Visând cu–nverșunare
Să ne salveze pielea
Doar blidul cu mâncare?
Cât mai
