Poezii

Eu cred că va fi soare la amiază, Chiar știu că-n zori voi regăsi cărarea Pe care n-a cântat nicând uitarea Și, fremătând, cu mintea iarăși trează, Te voi privi, din nou, ca pe-o minune Mai

Mda, nu-s înger și nu sunt nici fecioară, Dorințelor le-am pus, demult, lăcată, Ușa la suflet mi-e mai mult stricată, Nu mai am inima sub policioară. Mda, nu-s la fel, mai vechi cu o

Nu că mă simt neputincios, Golit de gânduri, Străveziu în simțire, Mușcat în amorul propriu, Alungat de lume, Străin de conștiință, Lihnit de amor, Damnat ori schilod. Nici că mă gândesc La

Spune-mi nebun, fă-mă nerod, Nicicum rătăcit sau schilod. Speranța-mi stă numai în palmele mele Crăpate adânc, numai oase și piele. Azi nemurirea nu-i un atu. Cum as trăi dacă n-ai fi fost

Stimați călători, Trenul accelerat, rapid și personal Din direcție neașteptată Va sosi sau nu La peronul gol. Durata staționării? O secundă, dar nu mai mult De o viață. Destul Ca să vă

Chip neatins Ce apari doar odată-n viață, Soare aprins Răsărit într-o dimineață, Vino la pieptul meu Te chem mereu. Te iubesc te voi aștepta toată viața mea. Da Te iubesc te voi aștepta

Parc-as pleca. Sa mai astept Cand toamna-mi susura in ganduri Si timpu-mi curge printre rinduri De vise nevisate intelept? De voi pleca nu vreau sa stiu Cum noptile prefac in

Oda mărului Desfătare carnală frizînd păcatul împreunării miresmelor, ce renaște perpetuu în fiece toamnă. La vremea culesului Eve dansează în juru-ți desculțe, imune la

Astăzi am dezlegat fantezia. Și-a frecat mâinile și, oarecum stingheră, a plecat să aprindă niște vreascuri de inimă, niște paie de suflet, și-un rug de vise ascunse-ntr-un

Autumnală Flori risipite, răsărite târziu în Amurguri senile, Gingășie strivită repetat. E toamna, prieteni, dintotdeauna Arhipelagul umbrelor. Viile și viii – holograme bahice- Se, încă

Vara asta nu e mai brează. Mi-a picurat în suflet atâta neliniște Că am privit cu ură La tot ce mă-nconjoară. La mine abia de mă pot uita. Mi-e ciudă că mai risipesc o vară, După atâtea

Lăsați orice speranță Voi care aveți nesimțirea Să mai trăiți. Decât să vă târâți perpetuu, Decât să vă mai lăsați amăgiți De promisiuni deșarte, De talk-show-ri stupide, Decât să vă mai

De lună mă despart gândurile răzvrătite. Preconcepute, rebele, șoptite Șovăitoare, imberbe, Neștiute. Ele, gândurile, Detestă mângâierile lunii. De soare mă despart cuvintele

Dacă vreodată ai uitat să spui bună seara viselor, Dacă în vreo dimineață ai sărutat mâna disperării, Dacă speranțele ți s-au împrăștiat, Dacă ochii nu mai vor să vadă, Dacă neputința te

Cel ce gândește înainte, Cătând a-și împlini sorocul, La Zeus n-a luat aminte, Și, din Olimp, a furat focul. Cu lanțuri grele l-au legat. Și-n fiecare seară, Din al titanului ficat, Se

Într-o lume care se prăbușește, Într-o lume plină de ură, Într-o lume împărțită în găști, Într-o lume în care ,, elitele ” se autoizolează, se hrănesc doar cu iluzii, se înmulțesc doar între

Visează astăzi caii să moară când vor câinii Da`n viața lor,o dată să-și mâne ei stăpânii, Zăbala să o pună in gura lor spurcată Și-n burtă să le – nfingă toți pintenii deodată. Nicicând să nu

Vino cu mine Să căutăm amândoi Iar Bucuria. Poate c-o găsim Nălucă, zburdând printre Norii albaștri. Nu plângem dacă N-o găsim imediat. Se va întoarce. Fecioară zâmbind Biruind

Eram tânăr sau poate eram Flămând de amoruri nebune În juru-mi dansau mii de zâne. Eram tânăr. Ce tânăr eram! Și cred că iubeam sau poate doream Doi ochi de-un albastru divin Stele pe

Suflete fără de suflet Suflete fără de suflet N-ai nimic, dar ai de toate. Gândul tau e doar un bocet Vrerea-ți - plină de păcate-. N-ai nimic, dar ai de toate. Fumuri,

Regândim evoluția Înălțând cu avânt cuvinte de slavă traduse eronat. Câteodată, absolut neîntâmplător, ne-ntrebăm, în tăcere, de ce ne enervează cântecul, zborul, bucuria, omenescul,

Șî ci ? Șî oari cum? Șî oari când? Șî oari undi? Șî orișîcum? Șî orișîcând? Șî orișîundi? Șî pentru ci? Șî pentru cât? Șî pânî când? Șî pentru nic? Șî pentru-n vînt? Șî

Sunt suma păcatelor mele, Umbra dorințelor, Nemângâiate in nopțile Tăcerilor. Departe sunt amăgirile, Obsesia căutărilor. Aproape sunt amintirile Rătăcirilor. Unde s-ascund

Da haidiț bre, intraț odatî. Evribadi in ză haus la noi. Cam, pliz, cî am făcut șî noi curat, Îî cald șî-i ghini Șî-n zî di sarbatoari Sîntem tari gled di ghești. C-am muncit atâta amar pin

Ne vom trezi vreodată Din oarba–ncrâncenare A celor ce-așteaptă Doar blidul cu mâncare? Ne vom mai pierde vremea Visând cu–nverșunare Să ne salveze pielea Doar blidul cu mâncare? Cât mai

Mute mâini întinse-n zare, Precupeți de cai de lemn, Bălți secate de trancare, Fleșcăiți cu aer demn. Se înjură și se fură, Nu e loc de a ierta, Nu-s picioare câtă gură, Nici putință de-a

A ieșit excelent. Nimeni nu se aștepta. Praful era șters in sala de festivități, Scaunele n-au mai scârțâit, Șobolanii fură deratizați, Iar mortul stătea liniștit, Oarecum introspect (probleme

Sunt flacără stinsă? Pădure întinsă? Sunt murmur tăcut? Izvor nebăut? Sunt cântul durerii În liniștea serii? Sunt carne de tun? Copil sau nebun?

Pace vouă, Celor care, cu atâta dăruire, Vă chinuiți Citind aceste rânduri Total nesatisfăcătoare. Nu mi-am cultivat pana Prin preajma lui Esenin. Și nici din Blaga Nu mi-a citit mama În

Scut neștiinței? Flacără stinsă? Dor necuprins? Lupta neputinței? Cenușă aprinsă? Erou învins? Sărut al căinței? Zăpadă neninsă? Vis dinadins?

Colindăm fără–ncetare, Întrebând unde ni-i visul? Lângă noi e paradisul Însă drumul lung ne pare. Ne-am împotmolit de veacuri Într-o neagră nepăsare Și am obosit prea tare Doar gândind

Văd clipa ce trece și veacul ce vine, Aud umbra nopții, văl negru-ntinzând, Simt lumea cum fuge, trăind fără mine, Și spaime și vise încet mă cuprind. Eu nici că sunt, necum că voi fi. Am fost

Știam că, ușa Vieții când voi deschide, Pătimirile vor da năvala. Dar n-am vrut s-o închid. Pentru că bucuriile și speranțele Se-nghesuiau și ele Ceva mai in spate. Și-ar fi rămas neștiute.