vino mamă
să dormi în pătuțul meu
să visăm aceleași vise
și să-mi spui neapărat
ce-ai văzut în somn
atunci l-am cuprins
cu tot ce aveam mai scump
cu două raze de soare
din ochii mamei
mi-ai zis
ce frumos că–mi ești femeie
ce noroc că-ți sunt bărbat
ți-am zis
știi cum bate ceasul
când nu ești lângă mine?
trei minute în adajio
trei în largo
iar apoi lento
știați că în septembrie există
o paradă a frunzelor roșii?
în parcul central al chișinăului ele merg
în pas cadențat
aclamînd numele meu
și cîntînd evlavios imnuri de toamnă
în fruntea
de ce ții cu tot dinadinsul să fiu o george sand?
nu că nu mi-aș dori
într-un vis să fiu amanta lui merimee, musset ori chopin
asta da, asta mai treacă meargă
dar să-ți port costumul și
hai să-ți cânt de leagăn iubite
lasă cafeaua asta amară
așează-te în fotoliul de lângă pian
iar eu incep cu Debussy
uită gândurile obosite-n ziua de ieri
soră-mea nu scrie versuri
ci-și îngână cântecul vieții
trecând dintr-o tonalitate în alta
major minor
minor major
simbioza stranie a melodiei
neutră
fără alb sau negru
nescrisă în vreo carte
Cea mai frumoasă simfonie
a laptelui de mamă,
a sfârcului copt,
a dulcelui de somn și nesomn,
a buzelor tremurânde în
așteptarea sărutului
ești tu, fetița mea.
München, 24 aprilie 2006
VD