Victoria David

Cea mai frumoasă simfonie a laptelui de mamă, a sfârcului copt, a dulcelui de somn și nesomn, a buzelor tremurânde în așteptarea sărutului ești tu, fetița mea. München, 24 aprilie 2006

știați că în septembrie există o paradă a frunzelor roșii? în parcul central al chișinăului ele merg în pas cadențat aclamînd numele meu și cîntînd evlavios imnuri de toamnă în fruntea

de ce ții cu tot dinadinsul să fiu o george sand? nu că nu mi-aș dori într-un vis să fiu amanta lui merimee, musset ori chopin asta da, asta mai treacă meargă dar să-ți port costumul și

hai să-ți cânt de leagăn iubite lasă cafeaua asta amară așează-te în fotoliul de lângă pian iar eu incep cu Debussy uită gândurile obosite-n ziua de ieri

vino mamă să dormi în pătuțul meu să visăm aceleași vise și să-mi spui neapărat ce-ai văzut în somn atunci l-am cuprins cu tot ce aveam mai scump cu două raze de soare din ochii mamei

mi-ai zis ce frumos că–mi ești femeie ce noroc că-ți sunt bărbat ți-am zis știi cum bate ceasul când nu ești lângă mine? trei minute în adajio trei în largo iar apoi lento