cioburi și singurătate

e spartă oglinda în care mă priveam- căutându-te. numai în ea puteam trece dincolo de real regăsindu-te pe de-a-ntregul. (-tu erai atât de departe!…). în ochii mei- lumina ta, urându-mi binețe. în mâinile mele- oboseala aspră a zilei tale de muncă, pe buzele mele- aroma cafelei 3 in 1, care nu mi-a plăcut niciodată, pe umeri – apăsarea grijilor tale pentru ziua de mâine, deasupra capului- visul tău buimac de azi-noapte, pe frunte - cuta aceea adâncă, pe care o sărutam câteodată... cineva a aruncat cu piatra-n oglindă: -cioburi pe jos, tu risipit in mii de fațete- ce singură sunt! are cineva să-mi dea împrumut o altfel de oglindă?