Victor Ciobanu

Paharul cu vin își așteaptă degustătorul, acesta nici măcar nu mai întârzie de fapt, nici nu o să mai vină, s-a pierdut undeva pe strada Gabroveni tot căutând acordurile unei cascade de

Plângeau cu toții. Doar mortul râdea discret, parcă să le facă în ciudă. “Cică așa a murit”, spuse o femeie, “A primit nu știu ce veste și... atât i-a fost să fie“. Nimeni nu știa ce

În luna mai femeile sunt mai frumoase, sărutul are și el alt gust, aproape orice privire se transformă într-un zâmbet, dar nu orice zâmbet devine și-un sărut. E primăvară iar, e primăvară!, e

Coridorul cel lung încăpea într-un sâmbure de caisă de emoție aprind cafelele și le împart celor vii nimeni nu mă vede, nimeni nu mă cunoaște eu umblu desculț așa cum mi-e obiceiul în urma mea

În noaptea de revelion voi sparge toate paharele, toate cănile, toate farfuriile, copiii veniți să ne sorcovească vor privi pe geam jinduind. Tu iubito să nu te sperii, voi scoate din mine

-Ce-ai visat mamă? -L-am visat pe Dumnezeu, venise la mine, stătea acolo, cum stai tu acum în pragul ușii, părea așa, supărat, și m-a întrebat: “Marie!, ai să-mi dai și mie un leu?”. De

rana era foarte adâncă ar fi vrut să se învelească într-un sac îi descântase șira spinării ea emigrase atât de frumos femeie cu nisipul măcinat pe tălpi în ce vizuină te vei ascunde?

La poalele munților ne-am iubit, vulturii ne dădeau târcoale și zburau în cercuri deasupra noastră până când, s-au pierdut în spirale. Ș-atunci am auzit un țipăt prelung, era ca o stare de

În mâini ținea o piatră. Din piatră curgea sânge, mult sânge. Dacă mijeai ochii puteai vedea cum, din adâncul pământului, se înalță firav, un strigăt.

Sub stele văzduhul duhnea a primăvară și apele se-nvolburau în mișcări predestinate luna obosea tăcută în buzunarele noastre copiii răsăreau nedumeriți din sâmburi Respiram pe nări respiram pe

și brazii plâng dar cine stă să-i asculte bărbați și femei ne urăm viitorul în pahare cu vin înșiruiți la lungi și bogate mese balcanice după obiceiul pământului copiii?! plecați la vânătoare

Profilul tău, mă obsedează și acum. Am simțit deja în ființa mea, înălțându-se sub arcada inimii o colivie, o colivie în care va zbura însăși curcubeul. Și ce dacă vor râde de mine, voi

își vindecau migrenele tăindu-și capul singurul măcelar din împrejurimi...un septuagenar își pierduse ochiul drept la o partidă de poker să-i fi văzut cu țeasta la sub braț se întrebau unul pe

Între două existențe suntem în sfârșit noi înșine, o pată de lumină plutind în neant. Prima oară am plâns, a doua oară m-am cutremurat puțin, apoi m-am obișnuit dar tot mă încerca o ușoară

Moartea mănâncă o felie de cozonac, citește ziarul căutând un strop de înțelepciune ș-atunci când i se face sete, soarbe câteva guri dintr-un vin amar ca jalea. Prin venele-i uscate vântul

împărțeam frățește aceeași pușcă aceeași țigară aceeași nevastă era rândul meu să tai din pulpa stângă?! nu eram speriat bucata lipsă avea să crească la loc ceilalți doi renunțaseră deja

durerea naște morfină și petele de sânge care sunt tot mai aproape de lacrimi iepurele alb însuși nu ar mai putea să scoată din joben nici măcar vreun iluzionist nici măcar vreun isus

mi-ar fi plăcut ca viața să fie mult mai simplă precum clanța unei uși sau o bomboană de ciocolată de câte ori aprind țigarea de dimineață imaginez că sunt o literă i! cred că mi se potrivește

asta ar mai lipsi să ne dispară lumina și țipătul să ia locul cărnii fracturi de umbre vei întâlni la tot pasul atunci când lumânarea va deveni o prelungire a mâinii poate că mai este mult până

Așezată turcește pe un tomberon de cristal, îmbrăcată nud, domnișoara Amelie croșetează nopți albe cu lună plină și privește pătrunzător prin ochelarii îngroșați poate-poate o apărea și acel

De câte ori se deschide o ușă zâmbetul uită nisipul urechilor, nasturii cămășii de argint se închid singuri, cocoșii cântă întâmpinând zeii. Poate că de frig și de foame nu se mai poate

Pe banca din parc zăcea orfană o carte. Cartea avea o singură pagină, pagina avea o singură poezie, poezia avea o singură strofă, strofa avea un singur vers, versul avea un singur