Poezie
santeria
1 min lectură·
Mediu
vocile de lemn
iau foc în jurul meu cât cuprinde
gurile
dar eu trec prin ele
fiindcă flăcăruia
intră tot în gâtul meu
s-o duc mai departe
atât mai văd din urmă, strâng buzele să nu.
picioroangele roșii din asfaltul ud mă apropie -
am crezut că e acolo o platformă
pe care era să o urc.
altele, albe, pe limbile lor
își urmează în sens opus voci interioare.
dacă ai fi aici ai ști unde a rămas flăcăruia
și tocmai de asta nu mi-ai spune nimic.
acasă sigur nu curge nici apa caldă nici apa rece
și vreau să mă spăl.
mi-ai lăsat vasul ăsta plin pe aragaz
până a fiert și s-a evaporat cu totul.
nu trebuia să mă aștepți în stradă noaptea.
te uiți în ochii mei dar n-ai cum să mă mai vezi
prin tubul nesfârșit al hotei noastre.
004210
0