Poezie
casa
2 min lectură·
Mediu
Târându-și un imens cocoș de fier pe spate,
Casa de marmură se uita în fiecare zi in oglinda Gaiei
Dupa câte-o binecuvântată ploaie.
Nu se mai văzuse niciodată atât de carnală ca în seara aceea.
Înăuntru totul fu umplut, ca o ceașcă de zahăr cu puțină cafea
Cât să nu strice sănătății copilului.
Pe la miezul nopții abia începuseră niște clopote dezacordate
Să bată ritmic în perete
Ca niște vecini deranjați de zgomot
Apoi explodaseră într-un râs greoi
Casa își privi pântecul aproape așteptând momentul nașterii.
In colțul ei apăru o pisică cu solzi de pește
Apropiidu-se de Camera Spadelor, scoase ghearele presimțind pericolul
Fu înșfăcată de pungi imense de Whiskas iar ele se jucară
Cu ea, până ce se închise laboratorul de biologie
Iar gândurile îi fură despicate în cele 4 vânturi.
În continuarea programului, șapte guri de bere se întâlnira pe coridor
Una dintre ele, mai răsuflata, se exterioriza mai ușor
Se vărsă peste trepte ca o mică binecuvăntare
Iar casa răsuflă ușurată
Puțin
Spre dimineață, la prima cântare a cocoșului de metal
La primul căscat al orizontului
Casa păru că-și închide în sfârșit obloanele.dar zări un lucru neobișnuit
Pe treptele ei un sac imens de gunoi își plângea goliciunea
În bătaia primului suflu de fanfară din aula cerească
Acesta se ridică într-un avânt brusc
Iar casa, într-un gest profund, grotesc și abandonat
Îl închise în ușă.
Jumi-juma
Ca ghilotină părintească.
013778
0
LM